Zack Snyder’s Justice League e la fel de banal ca Justice League-ul original, doar că are 4 ore și este alb-negru

By | April 7, 2021

Ideea este în felul următor. Zack Snyder și soția sa se ocupau de filmul Justice League, care este echivalentul DC Comics (adică cu Batman, Superman, Flash șamd) pentru Avengers de la Marvel. Justice League ar fi trebuit lansat în 2017 sub regia lui Zack Snyder. Din cauza unor probleme personale foarte nasoale, ambii soți au trebuit să abandoneze proiectul. Așa că a fost chemat pe nepusă masa alt regizor, care a scos un Justice League foarte slab.

Drept urmare, fanii DC s-au ofticat și au făcut petiții pentru ca filmul să fie scos din nou, în varianta lui Zack Snyder. Lucru ca s-a întâmplat acum, în 2021. Snyder a scos un film de 4 ore în loc de două, cât avea cel original (wtf?), alb-negru în loc de color (wtf?!) și în format 4:3 (wtf?!). Se găsește acum pe HBO GO.

M-am uitat și eu la el dintr-un motiv amuzant. Efectiv nu mai țineam minte dacă am văzut sau nu filmul original din 2017. Așa că i-am dat play celui nou.

M-am uitat la noul film cam trei ore. Abia atunci mi-am adus aminte că l-am văzut și pe cel original. Atât de neinteresant și banal a fost originalul. Efectiv nu mai țineam minte nimic din el. Mi-am adus aminte că l-am văzut abia pe la prima replică amuzantă din cel nou.

Și filmul nou mi se pare la fel de trist ca primul. Sigur, un pic mai bun prin prisma faptului că acțiunea este mai bine explicată, dar în rest are aceleași probleme. De fapt problema principală din punctul meu de vedere este că regizorii din universul DC nu au simțul umorului. În Avengers, până și în cele mai încrâncenate scene spunea unul dintre eroi o replică amuzantă sau ceva de genul.

Aici nu. Pur și simplu regizorii se chinuie atât de mult să dea impresia că o scenă este “importantă”, serioasă și dramatică, încât o dau în penibil. Ne uităm la un om îmbrăcat în liliac, ce poate fi serios în asta?! Puținele glume pe care le încearcă sunt forțate și penibile.

Apoi vin celelalte probleme. Personaje insuficient dezvoltate, replici proaste și cheesy, o melodie penibilă de fiecare dată când apare Wonder Woman. Pur și simplu sunt prea multe probleme nerezolvate și elemente aruncate random pe ecran.

Mă așteptam ca la finalul celor 4 ore să zic: da frate, a meritat să pierd 4 ore din viață uitându-mă la un film alb-negru în format 4:3. Nu a fost așa.

În concluzie, dacă nu vă pasionează filmele cu supereroi sau dacă nu sunteți super plictisiți de pandemie, nu vi-l recomand. Dacă vă interesează cât de cât subiectul, îl puteți încerca, dar să nu vă faceți speranțe.

Fun fact: După ce s-a terminat filmul de 4 ore am căutat pe blog ca să văd dacă nu cumva am scris despre Justice League în 2017. Am găsit acest articol, în care în a doua propoziție am prevestit 100% corect ce se va întâmpla cu Justice League-ul original. I loled.

UPDATE: Am aflat că de fapt că pe HBO GO sunt două variante. Zack Snyder’s Justice League și Zack Snyder’s Justice League: Justice is Gray, care-i de fapt același film dar alb-negru. Uitați-vă la cel color, nu fiți fraieri, ca mine :))

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Zack Snyder’s Justice League e la fel de banal ca Justice League-ul original, doar că are 4 ore și este alb-negru

    1. Revo Post author

      Filmul din 2017 a fost color. Același film reeditat și scos în 2021 (despre care vorbesc în articol) este alb-negru.

  1. Cipri

    Nu stiu unde l-ai vazut tu alb-negru :).
    Formatul 4:3 in schimb a fost obositor.
    A fost cat de cat digerabil, totusi. Sa vezi prostia de WonderWoman 1984 ,am rezistat o ora, cu greu, doar pt Gal.

    Reply
    1. Revo Post author

      Haha, stai că acum am aflat că pe HBO GO sunt două variante. Zack Snyder’s Justice League și Zack Snyder’s Justice League: Justice is Gray, care-i același lucru, dar alb negru. Eu l-am văzut pe ăla alb-negru, ca fraierul :))

Spune-ți și tu părerea: