De când am auzit de Motorola Edge 70 Max mi s-a părut un smarphone foarte echilibrat ca specificații, așa că l-am urmărit să văd la ce preț ajunge în România. Ieri s-a lansat oficial, îl găsiți deja la eMAG, la un preț care… putea fi mai bun.

Motorola Edge 70 Max este un smartphone care are specificații bune, undeva în gama de sus a mid-range-urilor, cu veleități de flagship. Mă refer la o construcție cu ramă de aluminiu și sticlă pe spate, un display de 6.82 inch, chipset Snapdragon 8 Gen 5 și baterie Si/C de 7100 mAh cu încărcare rapidă la 90W pe fir și la 25W prin Qi2.2. La construcție stă foarte bine aș zice. Are rezistență la apă IP68/IP69 și este certificat MIL-STD-810H.
Sunt însă câteva lucruri care-i lipsesc pentru a fi un flagship cu acte în regulă. De exemplu display-ul cu Gorilla Glass 7i și lipsa unei camere de zoom. Are un modul cu cameră wide principală de 50 MP și un ultra-wide de 8 MP. Și la capacitatea de stocarea suferă un pic, fiind disponibilă doar o versiune cu 256 GB de stocare. Iar cu RAMii … not great not terrible. Există o variantă cu 8 GB de RAM și una cu 12, însă pe cea din urmă nu am văzut-o în oferta eMAG.

Încă un lucru de reproșat ar fi doar cei trei ani de suport pentru upgrade-uri majore de Android.
Oricum, pare un telefon pentru cei care vor esențialul: display mare, baterie mare, o cameră care să-și facă treaba, un procesor bun, dar fără bling bling-uri.
În fine… prețul poate părea mare sau paote părea decent, în funcție de cum te uiți la el. 4000 pentru acest pachet nu-i rău în anul 2026, având în vedere că ne luptăm cu criza RAM-ilor, dar undeva pe la 3.500 parcă ar fi sunat mai bine.
