Am jucat CS2 cu mouse-ul Logitech Pro X Superlight 2 și tastatură Logitech Pro X TKL

By | September 5, 2023

Iată două periferice pe care mi-a făcut plăcere să le testez. Este vorba despre mouse-ul de gaming Logitech Pro X Superlight 2 și tastatura Logitech Pro X TKL. Seria Pro X este destinată pro gamerilor care joacă la nivel internațional și este concepută pornind de la specificațiile lor.

De altfel, printre cei care au contribuit la procesul de producție al acestor produse este și “s1mple”, cel mai bun jucător de CS:GO din lume. s1mple a fost cooptat de echipa Logitech, au stat într-un buncăr secret, au lucrat la periferice, iar apoi un set a ajuns și la mine, cu mesajul “Це все, що вдалося зробити!” (s1mple e ucrainean). Am avut ocazia să mă joc așadar cu perifericele timp de o săptămână înainte ca acestea să fie lansate pe piață. Iată ce este așa special la ele într-un video care a ieșit un pic mai lung decât mi-l doream:

Mouse-ul Logitech Pro X Superlight 2

  • În primul rând este super ușor. Cântărește 60 de grame. Nu are brizbrizuri, nu are greutăți, nu are luminițe, nu are 100 de butoane. Are doar două extra butoane laterale.
  • Are switch-uri hibride optico-mecanice. Adică ele sunt de fapt niște switch-uri optice, care sunt mult mai rapide decât cele mecanice și teoretic ar trebui să fie și mai fiabile. Au însă feedback-ul clasic de “click” de la un switch mecanic.
  • Senzorul Hero 2 este foarte avansat și știe să facă o mulțime de șmecherii. În primul rând dpi-ul poate fi modificat între 100 și 32.000 dpi. Apoi poate fi configurat mouse-ul astfel încât să se miște diferit pe axa X sau pe axa Y. De asemenea poate fi setat și “lift distance”, adică distanța față de pad de la care senzorul începe să detecteze mișcarea.
  • Este wireless și chiar se încarcă wireless prin intermediul mousepad-ului PowerPlay. Altfel, pe USB C, mouse-ul se încarcă în aproximativ o oră full și Logitech spune că autonomia este de 95 de ore. Mouse-ul transmite instrucțiuni către dongle-ul din PC cu o frecvență de 2 kHz. Însă se poate seta și pe 1 kHz, dacă userul dorește să ocupe un singur port cu un singur dongle pentru tastatură și mouse. Asta-i o noutate în domeniul perifericelor de pro gaming.

Mouse-ul are un design destul de comun. Suprafața este dintr-un plastic mat, iar opțional i se pot adăuga pe butoane și pe laterale stickerele cauciucate din pachet. Mie mi se pare însă că stă foarte bine și așa și nu voi apela la stickere.

Deși nu am mai avut niciodată un mouse atât de ușor, m-am înțeles foarte bine cu Pro X Superlight 2 și a fost dragoste la primul click. Este incredibil de “smooth” și rapid, iar rotița de scroll merge foarte fin și precis. Și spun asta având în vedere că deja eram mândru de mouse-ul meu, care era tot un Logitech, modelul G502 wired. Pur și simplu se simte că Superlight 2 este altceva și nu știu dacă voi mai putea trece vreodată înapoi la G502.

Este disponibil pe negru, alb și roz. Preț: 169 €

Tastatură Logitech Pro X TKL

Tastatura este wireless, în formatul TKL (adică fără numpad). Din nou, este destul de “simplă” pentru o tastatură de gaming, fără brizbrizuri și butoane inutile. Cea pe care o am eu este cu switch-uri GX Brown Tactile, care oferă un feedback bun și nu sunt atââât de zgomotoase. Cumva este compromisul perfect între precizie și zgomot. Însă tastatura va fi disponibilă pentru vânzare și cu switch-uri Blue sau Red.

Tastatura are butoanele clasice iluminate, a căror culoare se poate schimba individual, iar deasupra mai are câteva butoane rotunde pentru diverse comenzi rapide. În stânga sunt cele de on/off pentru wireless, bluetooth, game mode și selectorul de intensitate pentru luminozitate. În dreapta are butoane media (play, pause, fwd, rwd, mute) și nu scroll pentru ajustarea rapidă a volumului.

Pe spate are USB Type C dacă vrei să o ții neapărat pe fir și piciorușele care pot fi ajutate pentru a ține tastatura de la un unghi de 4 sau de 8 grade.

Am un singur lucru de care aș putea să mă plâng la tastatură. Cum spuneam și în video, mi se pare că din dorința de a face o tastatură cât mai compactă, butoanele circulare pentru comenzi rapide sunt un pic cam înghesuite. Dacă nu ești obișnuit, poți apăsa din greșeală F12 în încercarea de a apăsa “Mute”. Altfel, dacă ar fi după mine, singurul lucru pe care l-aș schimba la tastatură ar fi adăugarea unui numpad.

Disponibilă pe negru, alb și roz. Preț 229 €

Căști Pro X2 Ligthspeed

La prezentarea produselor am văzut și căștile Pro X2, care sunt tot așa, un vârf de gamă de la Logitech. Se pot conecta atât pe jack de 3.5 cât și pe USB A, USB Type C, Bluetooth sau wireless. Pe wireless au 50 de ore autonomie și funcționează la o distanță de 30 de metri. Din punct de vedere audio vin cu ceva interesant. Au drivere de 50 mm diafragme din grafen. Grafenul este un material care are avantajul că în același timp și ușor și foarte rezistent. Totuși, din cauza prețului mai ridicat, doar recent a început să fie folosit pentru diafragmele căștilor.

Nu le-am ascultat, dar păreau destul de interesante și ușoare căștile. Cupe care se rotesc în toate direcțiile, pad-uri interschimbabile (din piele ecologică sau velur), tot tacâmul. Costă 1250 lei la eMAG. Ah, da, și sunt și pe roz 🙂

În concluzie, eu voi folosi atât mouse-ul cât și tastatura permanent de acum încolo. Tastatura un pic cu inima îndoită, pentru că eu sunt fan al tastaturilor cu numpad și nu știu cum mă voi înțelege cu ea pe termen lung. Însă mouse-ul este 150% senzațional. Și dacă ar mai fi să spun ceva despre acest kit de gaming aș spune că sunt genul de gadgeturi pe care nu mai poți da vina în caz că pierzi un joc. Dacă ai sistem de top și îl cuplezi cu un mouse Pro X Superlight 2 și cu tastatura Pro X, în caz că ai tras pe lângă la CS, e cam vina ta 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: