Ne vedem mâine la Webstock?

By | September 28, 2017

Am fost an de an la Webstock și eram pregătit să fac o pauză anul acesta. Mai ales că în ultimul timp sunt mereu pe muchie de cuțit cu timpul liber.

Așa credeam eu prin august. Doar că pe măsură ce se apropia evenimentul, pentru mulți a devenit o lege nescrisă că “ne vedem în septembrie la Webstock”. Așa că ce să-i faci? Am cedat presiunilor și mâine voi fi acolo să mă întâlnesc cu toți prietenii din blogosferă și online.

Şi mi-am adus aminte că anul trecut chiar am fost surpins de numărul mare de prieteni care nu activează în online, dar care m-au întrebat cum a fost la Webstock. Evenimentul a devenit un fenomen.

Evident, aștept cu nerăbdare panel-ul de “blogging”, să vedem care este topicul și ce au de comentat tovarășii pe marginea subiectului. Şi parcă aș trece și pe la sesiunea de Instagram, că e la modă acum.

Deci, cu cine mă mai văd mâine la Webstock? 🙂

Spune-ți și tu părerea: