PSD-PNL reintroduc OUG 13, scuipând practic în fața românilor

By | March 30, 2023

Mă scuzați, dar alt titlu nu am. Asta este ceea ce au făcut PSD și PNL când au trecut prin Senat proiectul de lege care dezincriminează abuzul în serviciu. Au introdus din nou Ordonanța 13, pe care au dat-o noaptea ca hoții pe vremea PSD-ului lui Dragnea, și pentru care oamenii au ieșit în stradă.

Proiectul de lege spune acum că abuzul în serviciu nu este infracțiune decât dacă depășește pragul de 250.000 lei. La fel și pentru neglijența în serviciu, dacă nu este sub 250.000 lei, nu poate fi considerată infracțiune. Ca să vedeți de câtă sfidare pot da dovadă, au mărit până și pragul. Înainte era 200.000 lei, acum este 250.000 lei, că doar avem inflație, nu?

50.000 de euro! Practic legea asta spune că e ok să furi, atât timp cât furi sub 50.000 euro. Sau în tranșe mai mici de 50.000 euro.

E ca și cum ai fura din reprezentanță un BMW X3 nou. Te-a prins poliția?

“Ah, mă scuzați, are preț de listă 49.990 euro! Poftiți, vi-l dau înapoi și profit să nu mai fac!”

Și atât. A doua zi poți să încerci iar să-l furi. Dacă nu te prinde poliția, ai câștigat. Rămâi cu el și îl poți parca pe trotuar sau pe trecere, ca să le arăți săracilor cine este șeful lor. Dacă te prinde, îl dai înapoi și mai încerci.

Cine a votat legea în Senat? PSD cot la cot cu PNL și UDMR. A trecut cu 78 voturi pentru și 25 împotrivă. Singurii care au votat împotrivă au fost USR. Iată și lista cu nume a senatorilor care au votat. Poate vi-i scoate destinul la un moment dat în cale.

Asta urmăreau PNL-iștii când vă cereau votul și se dădeau drept apărătorii democrației și ai valorilor liberare. Asta urmărea și Iohannis, făcând pe prostul în momente cheie. Acesta a fost miza din totdeauna. Să se dea liber la furat.

Când mai vedeți un penelist care pare că vorbește ca un om normal care vă vrea binele, să știți că acesta este reperul la care se închină el de fapt: furtul.

Rămân la părerea mea că în PNL sunt practic aceeași oameni ca în PSD, care au furat mai puțin doar pentru că au fost mai proști și nu au fost în stare să fie la fel de mult timp la putere. PNL-iștii sunt niște PSD-iști mai proști.

Altfel, legea asta nu face altceva decât să mă înrăiască și mai tare împotriva politicienilor. De fiecare dată când voi întâlni un politician de la PSD sau PNL în traseul meu în viață voi încerca să-l ard prin orice mijloc posibil. Să îl iau la mișto când îl văd, să i-o tai de fiecare dată când începe să vorbească, să-i stric seara când îl văd la restaurant, să-i pun piedică, să îi spun că-i un infractor, așa cum i-am spus și lui Tăriceanu când l-am întâlnit pe aeroport. Și îmi pare rău că am ajuns să fiu atât de vehement.

Altceva n-am ce să fac. Francezii fac revoltă națională pentru că Macron vrea să mărească cu 2 ani vârsta de pensionare și noi le dăm liber la furat.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “PSD-PNL reintroduc OUG 13, scuipând practic în fața românilor

Spune-ți și tu părerea: