Război? Criză energetică? Inflație? E momentul ca demnitarii să își mărească salariile!

By | September 23, 2022

Avem probleme grave cu inflația. A crescut prețul motorinei, crește prețul alimentelor, dolarul a depășit 5 lei, se scumpesc electrocasnicele, se scumpește energia electrică, se scumpesc gazele, crește prețul serviciilor. TOTUL este mai scump.

Ce fac aleșii noștri cu care ne mândrim? Păi în timp ce pe noi ne îndeamnă să fim cumpătați și să facem economie, ei conduc prin exemplu și … își cresc salariile.

Ce? Nu vă ajung banii, dragi români? Păi măriți-vă și voi salariile. E simplu, nu? De ce nu vi le măriți și voi?

Ah, stați … pentru că voi nu sunteți plătiți din contribuții. Voi trebuie să lucrați de două ori mult ca să compensați și creșterea inflației și să rămâneți și cu ceva în plus. Iar ca bonus, acum veți lucra și mai mult ca să ne susțineți și pe noi. Tare, nu?!

Bineînțeles, când au fost întrebați de ce au făcut asta, toți au fost surprinși. Noi? Am făcut noi așa ceva? Nu cred! Pe bune?! Nu, nu am făcut noi. Noi nu știm. “Haideți să așteptăm decizia Camerei Deputaților”. Aceleași răspunsuri evazive, ca și cum ar fi primit toți aceleași instrucțiuni.

Acum trebuie doar să mai așteptăm un eveniment care să distragă atenția opiniei publice: un alt colectiv, să zică Putin ceva, să se supere lumea pe J’ai Bistrot, să facă angajații unei pizzerii ceva nasol. Și gata, trecem și legea asta pe burtă prin Camera Deputaților.

Rețineți însă ceva. PSD, PNL, UDMR și AUR, toți au votat ca să-și mărească salariile.

USR sunt singurii care nu au votat pentru.

Rețineți asta când vreunul de la PSD, PNL, UDMR sau AUR spune că e solidar cu românii și că lucrează în folosul lor. Să-i întrebați cum au votat la legea asta.

Și când vreun PNL/PSD/UDMR/AUR acuză USR că vrea să fure ceva, poate luați în calcul faptul că decât să fure, le-ar fi fost mai simplu să-și mărească salariul dacă voiau bani mai mulți.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Război? Criză energetică? Inflație? E momentul ca demnitarii să își mărească salariile!

    1. Dan

      Cred că glumiți. Rușine politicienilor? Dacă le-a fost vredată, a fost atunci când și dacă au circulat vreodată cu Logan în loc de Merțan……
      Salariul politicienilor de orice fel – deputați, senatori, primari, consilieri județeni/municipali ar trebui legat de salariul mediu pe economie. Și de situația economică a României – dacă e inflație să le scadă salariile, că înseamnă că nu și-au făcut treaba.

Spune-ți și tu părerea: