Zilele trecute era o dezbatere la Europa FM cu privire la declarația conform căreia “Bolojan guvernează împotriva românilor”. Ca să fac și eu pe avocatul diavolului aș spune că poate că da, poate că nu. Însă ce știu sigur este că CCR (Curtea Constituțională) împreună cu CSM (Consiliul Suprem al Magistraturii) lucrează împotriva românilor.
Nu există niciun dubiu. Judecătorii și magistrații sunt în acest moment inamicii numărul 1 al românilor și i-aș plasa ca grad de pericol mai sus decât politicienii.
Ministrul Proiectelor Europene a confirmat că România va pierde cei 231 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a implementat la timp reforma pensiilor magistraților, din cauza amânărilor repetate ale CCR. Aveam termen până pe 28 noiembrie 2025 să o implementăm, dar CCR a amânat în mod repetat. Citez din ce a declarat Ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: “Chiar și după depășirea termenului de 28 noiembrie, n-am putut demonstra că vom implementa această reformă. Credibilitatea la nivel european ne-a fost afectată“.
Deci trebuia să avem o decizie pe chestiunea asta până pe 28 noiembrie, iar timeline-ul este așa:
- CCR amână decizia în luna octombrie, pentru că trebuie să vină aviz de la CSM, care era doar cu rol consultativ, dar era obligatoriu;
- Vine aviz negativ de la CSM, dar Guvernul Bolojan zice că își asumă răspunderea oricum pentru lege, pe 2 octombrie;
- CCR trebuia să se pronunțe pe 10 decembrie, dar amână pe 28 decembrie;
- CCR trebuia deci să se pronunțe pe 28 decembrie, dar judecătorii CCR numiți de PSD au părăsit ședința;
- A doua zi, pe 29 decembrie, aceiași judecători refuză să intre în sală;
- Amână pe 16 ianuarie, nici atunci nu decid, se amână din nou pe 11 februarie.
Deci oameni care ar trebui să apere legile țării la cel mai înalt nivel sabotează țara, mână în mână cu PSD. Pentru ca cel mai probabil mai apoi PSD și AUR să pornească o campanie de denigrare și să povestească cum PNL, Bolojan, USR, Mucușor și trotinetiștii sunt incompetenți și din cauza asta România pierde bani.
Asta face justiția de nivel înalt în România. Cea de nivel mediu se ocupă cu amânări.
Să vedem de câte amânări va fi nevoie în dosarul lui Negoiță până se prescrie. Să facem de pe acum pariuri cu privire la număr?

Eu ii inteleg pe cei de la CCR. Daca eu am fost angajat pe un salariu de 1euro, cu beneficiile x/y nu as vrea sa renunt la nimic din ce am obtinut la angajare. Nici tu nu ai vrea asa ceva.
Eu fac parte din categoria celor mai fraieri, care ar renunța la beneficiile personale pentru binele comun. La o corporație probabil că nu aș renunța. Dar aici e altă situație, e vorba de binele tău vs binele țării. Au deja salarii regești, au beneficii, au tot ce vor. Nu renunță la pâinea de la gură, renunță doar la cireașa de pe tort. Pentru ei nu înseamnă nimic. Dar pentru românii care trăiesc la limita sărăcii înseamnă foarte multe.
Ce inseamna pentru romanul care traieste la limita, intr-un sat gen Munteni Buzau(Ialomita) acesti 230milioane de euro. Cu ce ii ajuta pe ei, pe termen scurt/mediu?
Drumuri noi prin sat, bani de încălzire în școli, modernizare sau anvelopare școli ca să nu înghețe copiii în clase, niște materiale noi la dispensarul din sat. Sunt multe cu impact direct.