România are reprezentanți în cea mai mare competiție dedicată mașinilor solare

By | August 27, 2025

Zilele acestea se desfășoară în Australia cea mai mare competiție dedicată mașinilor propulsate cu energie solară. Este vorba despre Bridgestone World Solar Challenge 2025, despre care eu aș zice că-i un fel de Dakar pentru mașini propulsate cu energie solară.

mașina propulsie solară românia

Sunt 26 de mașini care concurează pentru a parcurge cel mai repede distanța de 3.020 km dintre Darwin și Adelaide. Avem și noi reprezentanți în această cursă, sub forma echipei Solis. Sunt 23 de studenți de la UTCN, doi profesori și un reprezentat al RAR, care concurează cu o mașină dezvoltată de ei, denumită Hyperion.

mașină solară românia

Deocamdată se descurcă onorabil. După calificări au pornit de pe locul 20 și momentan sunt pe locul 15. În prima zi au parcurs 495 km în opt ore, iar în a doua zi alți 552 km. Dacă vreți să îi urmăriți, o puteți face aici. Dați click pe numele echipei (Solis), iar trackerul vă va arăta poziția pe hartă și viteza medie.

mașină solară solis

Spuneam că-i un fel de Dakar, pentru că echipele se pot deplasa doar în intervalul 08:00 – 17:00, iar apoi campează în mijlocul deșertului.

Vehiculul este destul de interesant. Având în vedere clasa în care participă (Challenger), vehiculul nu poate avea decât un singur ocupant, o suprafață maximă de 6 mp de panouri voltaice și o baterie de maximum 3 kWh, ceea ce este dublu cât cea de la Kona mea hibridă 🙂 Viteza maximă atinsă de Solaris depășește 100 km/h.

solis sub capotă

Mai au puțin peste 1000 km de parcurs. Eu le țin pumnii să ajungă în prima jumătate.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *