Nu am văzut Teambuilding.
Nici Mirciulică. Nici 5GANG. Nici Miami Bici. Nici Romina. Nici Ramona. Nimic.
Și nici nu vreau, pentru că cel mai probabil niciunul dintre filmele de mai sus nu o să-mi placă. Am o ușoară speranță doar la Taximetriști. Iar în ultimul timp, singurul film românesc pe care l-am văzut (și mi-a și plăcut a fost Două lozuri).
Dar faptul că mie nu îmi plac aceste filme nu înseamnă că nu mă bucură apariția lor în peisaj. Da, știu că multe dintre cele enumerate de mai sus sunt de prost gust și se adresează unei anumite categorii de public. Dar totuși producătorii lor au un mare merit.
Au reușit să facă un film pentru care lumea să fie dispusă să iasă din casă, să plătească bilet, să-l vadă pe Netflix. Și mai mult decât atât, oamenii au avut succes cu ce au făcut. Ceea ce este un mare lucru. Nu contează că filmele nu sunt pe placul meu. Contează că au încercat și au reușit să facă un film de un oarecare succes. Și dacă ei au reușit, vor fi și alții care vor vrea să încerce (și să reușească). Da, filmele de azi sunt cu glume jenante cu adolescenți. Dar cine știe, poate mâine-poimâine cineva are ideea să facă și o scenă adevărată de bătăi într-un film. Și apoi poate apar și niște pistoale reale la un moment dat. Poate și niște accidente de mașini făcute calumea. Niște cascadorii … cine știe, poate chiar niște efecte speciale, Doamne ferește!
Nu de alta, dar eu m-am săturat de eternele povești din comunism, în care se face un zoom pe tragedia unei dintre miile de familii cu tragedii din comunism. Filmat cu Nokia 3310 pe întuneric, cu imagine proastă, cu tăcere apăsătoare, cu dialog laconic, cu microfonul lângă lingura care lovește în farfuria de ciorbă în timp ce toți membrii familiei mănâncă încruntați și îngândurați.
Cei care au produs minunile cinematografice de mai sus au găsit o rețetă prin care pot să facă bani dintr-un film fără să-l facă special ca să impresioneze publicul de afară și să spere la vreun premiu pe la Cannes. Nu, ei au reușit să se folosească influenceri și social media ca să facă un film de actualitate. Cu imagine și sunet bune, cu limbaj mai relaxat și cu actori mai relatable (cum traduci relatable în română?!).
D-asta zic. Poate mai scăpăm și noi de veșnicele drame din comunism.
Bine punctat! Chiar daca nu suntem pasionați de genul comedie ușoară tine cont de faptul că în anii 90 ai văzut pe VHS zeci de producții similare din SUA. Deci poate e ceva normal sa din acum in 2023 (am scris 2022 prima dată ?) acolo
Nu zici nimic de serialele bune de la HBO. Nu sunt tot producție românească?
Pe: am văzut Miami Bici, Mirciulica și Team building. Slăbuțe dar măcar am contribuit prin cumpărarea de bilete spre ceva mai bun în timp.
Și apropo de filme foarte slabe: să vezi Lamborghini. E aparut de ~2luni. E un film ce cu greu poate primi nota 3/10. De fapt e de 2. Ford vs Ferrari e de un 7 cam spre 8 liniștit.
Inițial scrisesem și de seriale, dar deja devenea prea lungă lista. Umbre e foarte bun, e singurul pe care îl pot recomanda cu mâna pe inimă. Am mai încercat să văd și Bani Negri. Ceva serial românesc cu niște băieți care lucrau la semafoare într-un orășel mic. Am murit de plictiseala și am abandonat.
La seriale a mai încercat și PRO TV câte ceva, cu Băieți buni. S-a mai mișcat câte ceva. Filmele rămăseseră în urmă.
Până la Lamborghini, am tot zis să-l văd pe cel italian cu Enzo Ferrari.
“pe întuneric, cu imagine proastă, cu tăcere apăsătoare, cu dialog laconic, cu microfonul lângă lingura care lovește în farfuria de ciorbă în timp ce toți membrii familiei mănâncă încruntați și îngândurați.”
Cam așa era, boss..
Știu! Dar am înțeles asta deja din poveștile alor mei (părinți, unchi, mătuși, bunici) și pe baza celor 10 filme identice lansate după revoluție. Mi s-a luat. Cred că putem să încercăm și altceva 🙂
Partea trista este ca si dupa astea 10 filme, tot mai exista nostalgici dupa acele timpuri…
Am vazut Teambuilding si Miami Bici. Sincer uneori este exact ce vreau sa vad, creierul nu mai poate sa proceseze chestii complexe. Vreau ceva fara substrat, KISS (keep it simple stupid).
Eu zic că sunt utile și filmele alea cu întuneric, ca să nu uităm ce a însemnat somnul rațiunii, frica, lașitatea (nepoții noștri vor viziona filme despre comoditatea, nepăsarea și imbecilizarea colectivă din timpurile actuale).
Dar nici filme cu “mari actori” nu-mi doresc să văd (alde selly, dorian popa și hoarde de maneliști). Umbre a fost bun, ceva inedit și ușor de consumat. Păcat că au abandonat.
@Dan, eu nu cred că-s utile din punctul ăsta de vedere. Cei care ar trebui să ia aminte de somnul rațiunii nu sunt cei care s-ar uita la astfel de filme. Și nici nepoții lor, implicit.