ServSkills s-a transformat în Depanero

By | October 14, 2014

ServSkills, service-ul de casă al celor de la eMAG s-a transformat acum în Depanero. Deși îmi plăcea foarte mult vechiul nume, probabil acesta va prinde mai bine la public. Iar noua siglă mi se pare absolut genială.

Facturile pentru produsele noi cumpărate sunt deja însoțite de noua fișă de service de la Depanero. Sâmbătă, când am fost în magazinul din Crângași service-ul era deja transformat. Mai rămăseseră doar niște afișe cu ServSkills în zona de ridicare a produselor.

Noutatea este că acum fac și depanări la domiciliu pentru aparate voluminoase (frigidere, mașini de spălat). Iată și reclama, care mie mi se pare foarte amuzantă. Tipul de la salon merită un oscar cel puțin, fată:

Abonează-te la canalul meu –>

Şi un lucru inedit despre spot: Radu Apostolescu, fondatorul eMAG s-a retras anul ăsta din afacere, apoi a devenit acționar majoritar Abis Studio, compania de producție publicitară și film care a realizat clipul de mai sus. Tot în familie.

Din cauza asta îmi place mie eMAG, că este un brand care a devenit atât de puternic încât poate să creeze tracțiune pentru servicii și concepte noi în general, inclusiv servicii de genul acesta.

Am scris articolul ăsta ca să știți ce o să vă răspund la întrebarea: “auzi, nu știi și tu un service pentru telefoane?”. Ca să verificați cât costă reparația pentru produsul vostru defect, completați formularul de pe site.

12 comentarii la: “ServSkills s-a transformat în Depanero

  1. senateo

    Am cumparat un telefon nou Allview, pret 800Ron.I-am spart touch-screen ul si de pe site-ul Visulfan am aflat ca Depanero asigura service Allview in Bucuresti. Am lasat telefonul la ei pentru reparat si dupa o saptamana mi-au trimis mesaj sa vin pentru decizie. Mai intai sa platesc 50Ron pentru ca mi-au pus diagnosticul:touch scren spart, necesita inlocuire, asta era evident, dar nu mi-l mai dadeau inapoi daca nu plateam. Apoi au cerut 600Ron pentru inlocuire touch screen, la un telefon de 800 de Ron!,!,? Am inghitit teapa le-am dat 50 de Ron fiindca mi-au scris pe o hartie ca telefonul meu are touch scren spart.Teapa ordinara, duceti-va oriunde la service dar nu la escrocii de la Depanero,!!!!!

    Reply
    1. revo Post author

      Te agiți degeaba. Așa se procedează peste tot. E un preț normal pentru înlocuit touch screen-ul. Procedeul e același, chiar dacă telefonul e mai scump sau mai ieftin. La fel costă și la service-ul Samsung constatarea. Eu am primit același preț pe care l-ai primit tu la un Galaxy S 1.

  2. Minos

    Emag a ajuns puternic prin preturi nesimtite si campanii murdare in perioada de inceput. Acum 6 ani faceau ce a facut protv cu alex puica

    Reply
  3. kochwentzel

    Depanero.ro functioneaza excelent! Daca te anunta cineva in 30 zile despre produsul pe care l-ai trimis in service sa fi cel mai fericit om de pe pamant 🙂 De ce? Nu se va intampla asta niciodata! Sunt la a treia exprienta cu ei si sunt sub orice critica de penali. Nu raspund nici la mailuri, nici la telefoane, decat dupa ore si zile pierdute cu telefonul in mana. Nu recomand nimanui. Fugiti cand auziti numele!

    Reply
  4. Ionut

    Nu recomand nimanui DEPANERO SRL.
    Te mint in fata. Nu comanda piese la timp. Nu au scule sa monteze piesele pe care nu le comanda la timp. Dau vina pe altii.
    Exista termene de reparatie in legea 449/2003 si exista termene de reparatie DEPANERO. Adica sa astepti oricat, nu stiu nici ei cat.

    Reply
  5. Cristi

    Eram cel mai fidel client emag, 100% incredere in ei datorita experientelor profesioniste, insa pana cand am ajuns sa am nevoie de service pentru ceva cumparat de doar 2 luni ce s-a defectat peste noapte. L-am trimis in service, mi-a venit inapoi la fel de defect, iar pe email zicea: reparat iar in carnetu de garantie de la producator: inlocuit.
    L-am trimis a doua oara in service si am primit sms ca defectul nu a fost constatat!!!! Adica sa-mi trimita inapoi produsul meu si sa imi ceara taxele de transport .. camata rascumparare sa-ti mai vezi vreodata produsul cumparat de tine, chiar si asa defect cum l-ai trimis lor.
    Am sunat pana sa-mi trimita inapoi produsul, m-am certat cu ei, ca pana la urma sa mi-l repare dar mi-l aduc inapoi plin de labe de grasime, murdar si zgariat in mai multe locuri. Eu le-am trimis produsul curat luna, oglinda … fara nicio zgarietura .. iar ei .. se caca si pisa pe tine.

    Pentru asta nu mai cumpar in veci de la eMag… care folosesc acelasi service cu PC Garage. Asta spune totul !!!

    Reply
  6. EU

    am trimis la acesti asa zis oameni mai bine zis hoti si pervesi mincinosi un KARBONN A19 CUO MICA PROBLEMA LA SOFT dupa care au sezizat ca e vina mea avand si garantie facuta tot de hoti care colaboreaza cu ei zis ALL INCLUSIV cerindu-mi in schimb 660 roni contra cost telefonul costand 300 plus 35 roni garantia extinsa binenteles refuzand reparatia fiind mai mare acoperind costul a 2 telefoane noi mi-la u trimis inapoi spart ecran varza si cu bateria ORIGINALA SCHIMBATA CU UNA VECHE DETIN DOVEZI am facut reclamatie la autoritati sper sa se rezolve ceva NU MAI AVETI INCREDERE IN ACESTI TEPARI PROMIT PANA ITI IA BANII

    Reply
  7. Marius

    Eu am fost cu un lenovo care nu se mai aprinde, ca sa vezi ma suna sa imi spuna ca are urme de lichid si ca nu intra in garantie , insa il pot repara la ei inlocuind placa de baza imreuna cu ecranul si ma costa 2000 de lei. Laptop-ul meu a costat 2500 lei, cum mama masi sa costa asa mult ????????? In fine ciudat este treaba cu lichid, dar sa zicem, nu pot sa ii contrazic cu aceste “urme de lichid”.
    Am refuzat reparatia si ma duc la un service ( onlaptop) recomandat de un prieten. Ajung acolo ma suna dupa 5 zile si imi spune ca laptop-ul se poate repara , ma costa 400 lei …..( reparat placa de baza, fara sa inlocuim display pentru ca functioneaza )……. ce sa mai spun, laptop-ul functioneaza si acum dupa aproape 1 an…..

    Reply
  8. tim

    MORGA DE PRODUSE D E P A N E R O (apelati cu incredere)

    Am trimis un samsung j1 functional (mai putin butonul de pornire care nu mai mergea si fiind in garantie am zis sa il remediez,l-am folosit vreo luna asa.. ) raspunsul primit ..s-a activat senzorul de umiditate si reparatia costa 700 ron ,Eu spun ok trimiteti-l inapoi deoarece il voi folosi asa ,dupa cum l-am folosit si pana acuma ,cand il primesc telefonul … surpriza e de partea mea, telefonul e mort nici macar nu mai porneste l-au stricat cu totul …

    MORALA

    Pentru cei care aveti un produs cu un mic defect, folositi-l in continuare asa daca e posibiL…DACA INSA NU MAI AVETI NEVOIE DE EL TRMITETI-L LA DEPANERO ,NOVICII AU NEVOIE DE PRODUSE CA SA FACA AUTOPSII…OPERATIA REUSITA…PACIENTUL MORT (fericitii cu produsele reparate bravo lor,se mai intampla)

    Bafta !

    Reply
  9. Cristina

    Va rog sa nu trimiteți laptopuri prin curier rapid urgent cargus la Depanero. Eu am trimis un laptop nou la ei și mi sa trimis fisa de diagnosticare după 10 zile de la data la care a fost primit în service in care scria ca laptopul este uzat și prezintă o zgarietura mare. Nu știu dacă au instalat Windows-ul dar dupa multe telefoane au zis ca îl trimit înapoi. Deci am luat o teapa cu ei și cu Emag! Nu mai beneficiez nici de garanție pt ca vezi doamne l-am trimis la ei deteriorat și nici banii înapoi nu-i mai pot solicita pt ca au avut ei grija. Nu știu cum se va termina povestea dar foarte urat din partea lor! Aștept laptopul sa vad ce mai pot sa fac în continuare!

    Reply
  10. Cristina

    La trimitere nu a fost deteriorat, ca după cine știe ce sa întâmplat!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *