Am fost miercurea trecută să văd Spectre, cel mai recent film din seria James Bond. Aveam deja așteptările setate foarte jos de către tonele de review-uri negative ale căror titluri le citeam pe Facebook.
Poate și din cauza asta filmul mi s-a părut ok, oarecum. Adică în principiu are toate chestiile la care te aștepți de la un film James Bond. Explozii, arme, un Aston Martin și femei, că doar nu te duci acolo pentru a înțelege trăirile interioare prin care trece Daniel Craig în timp ce-l aruncă pe unu’ din elicopter. Oricum, niciun Bond din cele cu Daniel Craig nu mi se pare vreo capodoperă.
Cel mai tragic lucru mi s-a părut scenariul. Fratele meu, de la început până la final se întâmplă exact lucrul la care te aștepți să se întâmple. Ultimul film al lui Craig? Ăla în care se bate cu boss-ul final? Să se întâmple ceva grandios? Nuuuu, hai să facem cel mai previzibil și mai banal final din instoria 007.
De fapt, eu m-am dus la cinema în speranța că filmul va fi salvat de Cristoph Waltz. Eu chiar credeam că el va fi actorul principal și că Daniel va fi pe plan secund. N-ai cum să-l plimbi pe omul ăsta care vorbește fluent aproape 4 limbi prin atâtea țări și să-l lași să vorbească doar în engleză. A avut un rol foarte prost scris, care nu i-a pus în valoare nici măcar 20% din talent. Plus că el are ceva demență în el, care s-ar fi potrivit de minune cu rolul de geniu malefic. Să vă aduc aminte de … ?
Eh, când nu reușești să scoți nimic nici măcar de la Christoph, atunci știi că ai eșuat lamentabil.