SteelSeries Siberia V2: Căștile cu care am jucat la Bloggers LAN Party 2

By | April 12, 2013

Ambele perechi de căști pe care le dețin aveau mici dificultăți tehnice așa că am preferat să împrumut unele de la un camarad, căruia trebuie să îi și mulțumesc. După energizantul băut la #blp2 nu aveam somn, așa că le-am tras câteva poze în ideea că o să le fac un review pe viitor. Iată-l.

Mai întâi să vorbim despre sunet.

Răspunsul în frecvență este de 18hz – 28Khz, o gamă foarte largă, mai largă decât sunetele perceptibile de urechea umană. Mie mi s-a părut foarte bun sunetul in game. Am jucat multe hărți de Team Fortress 2 pe care nu le știam și după 2 ore de joc mi-am dat seama că motivul pentru care nu mă pierdeam pe hartă era sunetul. Căștile m-au ghidat întotdeauna foarte bine către locul unde se petrecea acțiunea.

Nu izolează foarte bine zgomotul exterior dar pe mine nu mă deranjează asta. La un LAN Party e vital să auzi ce strigă coechipierii la tine. Dacă ar fi izolat 100%, ar fi trebuit să le dai jos ca să urmezi indicațiile. Dacă vrei ca aceste căști să te izoleze complet de lumea exterioră, nu știu dacă sunt o alegere bună.

steelseries_siberiav2_1 steelseries_siberiav2_2 steelseries_siberiav2_3

Ce mi-a plăcut.

Nu mă aștepta dar mi-a plăcut că sunt albe. Şi să vă spun și de ce. La majoritatea evenimentelor de acest gen, toată lumea are căști negre sau gri. Cu niște căști albe ești foarte ușor de identificat de către coechipieri și chiar și tu te găsești mai repede în pozele de după.

Marele lor plus: căștile sunt extrem de confortabile. Am stat 12 ore cu ele pe cap și nu m-au usturat urechile. Mi-a plăcut și microfonul retractabil, cablul de 3metri (care poate fi scurtat la 1 metru – util pentru laptop) dar și conectorii auriți.

steelseries siberia featured steelseries_siberiav2_7

Ce nu mi-a plăcut.

Nu mi-a plăcut potențiometrul de reglare a volumului. Este o rotiță foarte subțire și greu accesibilă, la fel ca la primele mini-radiourile portabile vechi (cele cu căști). Nu mi-a plăcut că în timp s-a curățat vopseaua de pe butoanele prezente pe “plăcuța” audio. Aș putea să spun că nu mă încântă foarte mult ideea de placă audio în plus dar aș deveni prea subiectiv.

steelseries_siberiav2_5 steelseries_siberiav2_6 steelseries_siberiav2_8

Concluzie: Sunet bun în jocuri, extrem de confortabile dar și cablu lung, ajustabil. Dacă ești gamer, chestiile astea te interesează. Restul sunt detalii nesemnificative.

Preț: Le găsiți reduse cu 20% la eMAG (340 de lei)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *