Mergem an de an la Summer Well pentru că este singurul festival la care putem merge relaxați în trei 🙂 Nu degeaba i se spune “un festival ca o vacanță”. Din 2023 l-am “cooptat” și pe cel mic, deci anul acesta ar fi la a treia participare. De-abia așteaptă să se joace pe iarbă, să țopăie pe acolo, să mănânce un burger și o înghețată și de ce nu… să asculte și muzică. Anul trecut chiar am fost în mai multe zile cu el și a avut o mulțime de zone în care să se poată distra, inclusiv la cortul Persil, unde era mare petrecere cu spumă.

Iată ce trebuie să știți dacă veniți la Summer Well 2026
Găsiți informații fie pe site, fie pe Instagram, fie în aplicația Summer Well.
Cum ajungi la Buftea?
Noi am mers în fiecare an cu mașina (deh, copil). Alice s-a sacrificat de obicei pentru binele misiunii și țin pe această cale să îi mulțumesc public! De obicei dacă ajungi mai din timp, nu ai nicio problemă cu parcarea. Uneori am parcat la întâmplare pe străzi și am mers 15-20 de minute pe jos, alteori am parcat la niște parcări clandestine, anul trecut am parcat într-o parcare administrată de Primăria Buftea și am plătit cu cardul ceva de genul 35 sau 45 de lei, ceea ce mi s-a părut decent. Exista și un autobuz care pleacă de la stația de metrou Străulești, pentru care o călătorie costă 35 de lei. Se pot cumpăra bilete și pentru 2 sau 3 zile, verificați site-ul.
Accesul la festival
Brățările de acces se pot ridica între 3 și 6 august și din trei magazine Orange (Victoriei, Plaza și Parklake). Sau pot fi comandate și pe Wolt. Porțile festivalului se deschid vineri începând cu ora 16:00, iar sâmbătă și duminică de la 14:00.
De obicei nu-s mari cozi. Minorii sub 12 ani au acces gratuit. Dacă veniți cu copii sub 16 ani, puteți descărca și completa de acasă declarația pe proprie răspundere sau o puteți face de la fața locului, dacă nu vă deranjează să mai pierdeți 5 minute în plus.
Este permis accesul cu ghiozdane, genți, camere foto/video fără obiectiv detașabil, cremă de protecție solară, loțiune anti țânțari (dar nu spray cu aerosoli), dezinfectant, șervețele umede, pături, telefoane, încărcătoare, powerbank-uri. Nu este permis accesul cu scaune pliabile, deodorante cu aerosol, sticle de parfum, ventilatoare electrice mici portabile, umbrele, selfie stick-uri sau trepied, markere, jucării de pluș (ghinion, Labubu), lanterne puternice, animale de companie etc.
Lineup Summer Well 2026
Lineup-ul de anul acesta nu mi se pare la nivelul celor din anii trecuți. Cred că este primul an în care nu cunosc niciun artist. Ce să zic, poate e vina mea, că nu mai sunt în target 🙂
Oricum, la Summer Well mergem în general să descoperim muzică și în fiecare an am rămas cu 1-2 melodii în playlist. Dacă vreți să ascultați playlist-ul oficial, îl găsiți aici.
Food & Drinks Trucks
Cafenele:
- Origo;
- Dropshot;
- Beans & Dots;
- Butter Coffeeshop;
- Brewzeus;
- Baristo;
- Zissou;
- Room4Coffee
Băuturi / baruri de cocktail-uri:
- Teoria;
- Random Space;
- desoi
- Mixology;
- Mai au baruri și cei de la Jack Daniel’s, Bacardi, Martini, Jagermeister de obicei;
De mâncat:
- Balls;
- Baristo;
- Nishibo;
- check__eat;
- desoi;
- Pot.stories;
- Ryu Sando Bar;
- Pickles;
- Millo6
Food Trucks: Arepas, Arrosticini, Asian Lab, Atelierul de Langoși, Baby Burger, Berliner Donuts, Burger Van, Cafea & Clătite, Camionetta Pizzeria, “Chefi la Cuțite” Știrbey, Churros Station, Circus Pub, ClatEATarie, CornHub, Crăpelnița, Dirty Fries Co. by Switch Eat, Furgoneta Street Chefs, Gelateria Velluto, Gyros Mania, Bubble Waffle, Japanos, Kettle Corn, Latin Pizza, Lazy Duck, Limonada lui Iulian, Mexican Bizzness, Mexican Street Sandwich, Paradisul Clătitelor, Pepsi x Supa Dupa, Pho Bar, PleșcăvițaVan, Puro Velo, Sara Green, Savuros, Smashed Burgers, Smokăreală, Spiralicious, Taste of Himalaya, Thaice Cream, The Italian Job Street Pizza, Two Chefs, Yoyo Burger (Chicken Crispy), Ză German-Wurstwagen.
Orange la Summer Well
Orange este cel mai mare sponsor și de regulă la cortul lor găsiți cele mai tari activări și premii. Am selectat câteva activități de la ei care mi se par interesante.

Anul acesta organizează concurs de Power Players (au făcut și anul trecut) și de EA Sports FC 26 (pe 8 și 9 august). Drept premii au Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra 5G 256GB Violet Shadow pentru locul 1 și Samsung Galaxy Z Fold8 5G 256GB Graphite pentru locul 2.
Au și o zonă de VR prin care participanții pot pune o cască VR pe ochi pentru a vedea cum este să fii pe scenă la festival. Dacă nu uit, sper să testez și eu la unul dintre concerte.
Cu ocazia lansării noului plan de 1 € pe lună fără obligații și fără contract, My Orange oferă publicului la Summer Well și o experiență de prelucrare a vocii cu AI. Practic îți vei putea înregistra vocea într-un studio și apoi vei putea vedea rezultatul după ce aceasta este prelucrată cu AI. Mi-ar plăcea ca Orange să facă undeva în Piața Universității un astfel de studio, ca să ne trimitem cu toții părinții să vadă cât de ușor este de manipulat vocea și să știe să nu dea curs la chestii de genul “metoda accidentul”.
La final, fiecare participant va primi un videoclip personalizat, creat special pentru distribuire pe rețelele sociale. Orice postare pe Facebook, Instagram sau Tiktok cu #MyOrange #MyOrangeStar îi înscrie automat într-o tombolă și prin tragere la sorți, pot câștiga 2 telefoane Samsung Galaxy S25 5G, 6 perechi de căști Nothing Wireless ANC, 15 baterii externe, precum și surprize pe loc.
Pe lângă asta, în zona Orange Care & Service, orice participant își poate curăța gratuit telefonul și îi poate aplica o folie de protecție. Serviciile sunt disponibile tuturor, indiferent dacă sunt sau nu clienți Orange.
Tot aici, participanții își pot preda telefonul vechi prin programul Buy-Back. Vor primi un voucher de minim 10 euro. Pentru telefoanele cu o valoare mai mare, suma oferită va fi cea stabilită în urma evaluării. Dispozitivele evaluate la minimum 10 euro vor fi înscrise și la tragerea la sorți pentru un iPhone 16 recondiționat, iar voucherul primit va putea fi folosit timp de 90 de zile.
Pe tot parcursul lunii august, Orange oferă o reducere de 25% la reparațiile post-garanție pentru dispozitivele mărcilor pentru care Orange este service autorizat. Oferta este disponibilă tuturor, nu doar clienților Orange.
Pe lângă asta, vor mai avea deja celebrul Orange Pop-up Cinema, cu proiecții de film în aer liber. Nu în ultimul rând, la Summer Well, participanții pot testa și internetul Orange 5G+ timp de 15 zile, gratuit, cu 100 GB incluși, fără să își schimbe operatorul și fără obligații contractuale.

În concluzie, ne vedem la Summer Well și anul acesta?

