Vin Purcari la preț foarte bun la eMAG

By | November 22, 2023

Dacă mă urmăriți pe Instagram știți că vinurile de la Purcari apar periodic prin story-uri, asta pentru că sunt vinurile mele preferate. Așadar, le știu foarte bine prețul și fac stoc de câteva sticle de fiecare dată când le găsesc la un preț bun.

Ultima dată le-am prins tot pe eMAG, la un preț bun, pe 2 noiembrie. Am pus atunci tot un story pe Instagram, că-mi place să-i anunț și pe ceilalți când găsesc ceva bun la preț bun.

Vinurile Purcari sunt de regulă pe la 40 de lei sticla prin supermarket-uri și de fapt cam peste tot. Părerea mea este că sunt niște vinuri super consumate, cu raport optim calitate-preț, și din această cauză nu prea se găsesc la reducere. Nu știu cum reușește eMAG, însă periodic are prețuri foarte bune la ele. Ca de exemplu acum, când are ofertă toate cele trei sortimente din sfânta treime:

  • Purcari Rose – Foarte bun ca pairing cu orice. De la aperitive cu prosciutto, brânzeturi și grisine, până la pește, pizza, paste sau burgeri. Exceptând însă creveții. L-am băut o dată lângă un platou de creveți și cu greu m-am chinuit să beau jumătate de pahar, în condițiile în care altfel aș fi în stare să beau o sticlă întreagă.
  • Purcari Rară Neagră – Combinația optimă este cu o friptură de vită din punctul meu de vedere. Însă merge în general cu mâncare mai grasă sau cu friptură de porc, miel sau pastramă de oaie.
  • Purcari Chardonnay – Are un gust fume foarte plăcut. Combinația ideală este alături de o porție de carbonara, însă merge și alături de aperitive, pizza sau alte feluri de paste.

Este foarte bun și Pinot Grigio de la Purcari. Un pic mai light și mai apos decât Chardonnay-ul, parcă de cursă mai lungă. Însă acum nu este la ofertă.

Dacă nu le știți, încercați-le. Dacă le știți, cred că n-ar strica să faceți un mic stoc pentru a avea la mesele de sărbători. La 30 de lei per sticlă este un preț foarte bun. Anul acesta nu le-am mai văzut decât de 2 ori la acest preț: în aprilie la Freshful, pe 2 noiembrie la eMAG și acum.

Altfel, ca pro tip, pe vremea aceasta, sunt numai bune de băut dacă le comandați și le țineți la rece la easybox 😛

Notă: Acest articol (din păcate) nu este sponsorizat de Purcari. Totuși încă sper să primesc un certificat de acționar la câte sticle am cumpărat.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

7 comentarii la “Vin Purcari la preț foarte bun la eMAG

  1. rdb

    Freedom Blend mi se pare mai bun decat Rara neagra, nu trebuie neaparat asortat cu ceva gras. Acum e la 34 de lei, de BF a fost 30.

    Reply
    1. Revo Post author

      Bine, eu nici Rara neagră nu o asortez musai la ceva, dar am zis să nu par ultimul bețiv 😛
      Bună idee cu Freedom Blend. Mersi că mi-ai zis! Și mie îmi place, așa că am mai adăugat și o sticlă de Freedom Blend la comandă. Cheers!

    2. rdb

      Cheers!

      Nu trebuie sa ai scuza sa bei un vin bun 😛

      E bine sa il asortezi, dar merge si fara :))

Spune-ți și tu părerea: