Vodafone a inaugurat un Innovation Hub în Facultatea de Electronică

By | May 5, 2023

Se pare că mi-am făcut un obicei din a vizita cu Facultatea de Electronică periodic. Bineînțeles, pentru că that’s where the magic happens. De data aceasta Vodafone a inaugurat un “Innovation Hub”.

Laboratorul este construit chiar în corpul A, la etajul 1. Îți sare în ochi de îndată ce intri în facultate, pentru că este chiar deasupra panoului cu numele facultății.

Îmi amintesc că înainte erau acolo doar niște calorifere triste și câteva bănci aduse pentru cei care mai învățau la vreun curs pe holuri. Era o zonă moartă, prin care nu prea trecea multă lume și mă bucur că acum a fost reconfigurată. Mai ales că pereții sunt de sticlă și se vede tot bling-bling-ul din interior.

Și ai ce vedea. Am văzut drone, inclusiv dronele de salvamont de la Vodafone, o imprimantă 3D, plăcuțe Arduino și Raspberry Pi la discreție, laptopuri ASUS ROG, ochelari VR, multimetre, osciloscoape, generatoare de semnal, stații de lipid și dezlipit SMD-uri. Ce să mai, raiul ingineresc.

Erau și mulți studenți acolo, care prezentau diverse proiecte. M-au fascinat în mod deosebit două dintre ele.

Primul este un software care îți detectează pulsul doar pe baza unei imagini. Iată o poză cu mine pozând display-ul laptopului care detecta faptul că am pulsul 82.

M-am gândit rapid cum s-ar putea face chestia asta și efectiv n-am avut o idee. Am vorbit cu cei care au dezvoltat programul și mi-au spus simplificat că se face pe baza detecției culorii pielii. Efectiv habar n-aveam că există această posibilitate. Am găsit acum o lucrare științifică despre detecția pulsului bazată pe pletismografie cu unde terahertzi și mă gândeam să o citesc, că mi se pare super interesant. Bănuiesc că despre asta este vorba. Mă gândesc că cu o astfel de aplicație într-un aeroport, detectezi rapid cine va primi un control “aleatoriu” de rutină. Plus multe alte aplicații. Practic poate fi folosit și ca un fel de detector de minciuni.

Am mai văzut și racheta celor de la Students 2Space. O rachetă autonomă de 29 de kg care zboară cu o viteză de 1.7mach până la 9000 metri altitudine. Vor participa cu ea la un concurs de rachete din SUA, unde speră să se apropie cât mai mult de 9000 de metri. Aceasta-i provocarea concursului. Să faci o rachetă care să zboare cât mai repede, să deschidă parașuta sau flapsurile și să se apropie cât mai la fix de ținta de 9000 de metri altitudine.

Echipa era formată din studenți de la ETTI, Automatică, Inginerie Aerospațială, practic toată Politehnica. Am vorbit cu vreo 2-3 membri ai echipei și mi-a plăcut că fiecare își știa bucățica lui, de parcă ar lucra în departamente diferite. Cineva s-a ocupat de proiectarea PCB-ului, altcineva de telemetrie, altcineva de software, altcineva de structură șamd. Iată cum arată PCB-ul rachetei, apropo:

Totul este făcut de la zero, nu-i vreun kit de “do it yourself rocket” cumpărat de pe Aliexpress.

Mi-a plăcut ce am văzut. Vodafone a investit bani serioși acolo și nu păreau niște echipamente puse acolo doar ca să arate bine la o prezentare. Am văzut că oferă și câteva locuri de practică la vară pentru studenții ETTI.

Altfel, decanul spunea că ușa laboratorului este deschisă oricui are o idee bună. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu foști profesori și să văd în ce proiecte mai sunt implicați. Cumva profesorii pe care îi suspectam din timpul facultății că sunt oameni de treabă și pasionați de ceea ce fac sunt aceeași pe care îi văd acum că se străduiesc să atragă sponsori și să facă lucrurile să meargă mai bine.

M-am mai plimbat un pic și prin restul facultății. Unele lucruri sunt așa cum le știți, altele în schimb s-au schimbat în bine. În primul rând, nu pot să nu remarc că a dispărut acel covor persan de la intrarea în corpul A. Am intrat și în corpul B și mi s-a părut o altă lume față de ce știam eu. Iată intrarea, cu display-uri și automate pentru cafea!

Și încă un lucru de domeniul SF-ului! Indicatoare cu direcția sălilor de curs! Adică nu mai trebuie învățate pe de rost cum o făceam noi 🙂

Ce să zic, mi-ar fi plăcut să existe atâtea startup-uri și oportunități de finanțare și atunci când am terminat noi ETTI. Studenții de acum mi se pare că lucrează la o cu totul altă viteză și că au resurse infinite la dispoziție.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Vodafone a inaugurat un Innovation Hub în Facultatea de Electronică

  1. CatalinR

    Vodafone mai bine ar pune mana sa isi plateasca decent angajatii si apoi sa se joace cu drone si robotei.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: