Voi cum ascultați podcast-urile?

By | December 14, 2018

Dimineața am un pic de timp liber până plec la birou, așa că am decis să umplu acest timp cu podcast-uri, pe care să le continui eventual în mașină, în trafic.

Am decis că le voi asculta pe telefon, ca să pot să fac asta oriunde. Iar acasă, în cazul în care mă fâțâi dintr-o cameră în alta, să pot lua telefonul cu mine. Am început ieri cu ultimul episod din ICR Podcast, și aș vrea să-l mai ascult și pe cel despre “Antreprenori care inspiră” al lui Florin Roșoga, și cred că și pe cel al lui Vali.

Am început cu ICR Podcast pentru că este pe Podbean și am găsit rapid aplicația pentru Android. Problema mea este că fiecare dintre aceste podcast-uri este pe câte o platformă diferită.  Al lui Florin este pe Overcast, care nu există pe Android, iar al lui Vali pe Soundcloud.

Acum, am mai multe întrebări pentru oamenii care ascultă podcast-uri. Cum se face chestia asta? Trebuie să-mi instalez câte o aplicație pentru fiecare podcast? Le ascult direct de pe web? Cum știu când apare un episod nou? Nu există un agregator pentru toate platformele?

Și da, dacă aveți recomandări pentru podcast-uri de la noi sau de afară, mi-ar plăcea să le aflu. Mă interesează mai mult pe business și new media.

Thank you, humans!

6 comentarii la: “Voi cum ascultați podcast-urile?

  1. Blog de Instalatii

    E foarte important sa asculti carti audio si podcasturi. Cel putin in masina si cu oricare alta ocazie.
    Brian Tracy recomanda sa-ti transformi masina intr-o scoala pe roti.
    Statisticile spun ca in general o persoana citeste aproape o carte pe an. Daca reusesti sa asculti echivalentul la o carte pe luna, ai sanse de 12 ori mai mari decat restul sa fii mai bun in domeniul tau.
    Eu folosesc aplicatia Stitcher pentru podcasturi.
    Daca vrei sa nu consumi date, poti downloada episoadele cand ai wifi.
    Stiai ca poti sa asculti mai repede decat vorbesti?
    O setare care-mi place este cea de a creste viteza de redare. Eu folosesc in general 1.5 – 1.7. In felul asta poti sa asculti mai repede si mai mult 🙂
    La recomandari: Marketing School (Neil Patel) Grand Cardone.

    Reply
  2. Alexandru

    Merge si Spotify pentru podcasturi. ICR Podcast si Antreprenori care inspira de Rosoga sunt ambele disponibile acolo, pe Vali nu l-am vazut. Tot pe Spotify mai sunt abonat la Business Wars si la Marketing School cu Neil Patel. Pe limba engleza sunt mai multe legate de business, le gasesti in categoria Business and Technology, de la Daily Ted Talks la Freakonomics si altele.

    Reply
  3. Coco Moll

    Eu ascult la volan. Conduc mult prin strainatate si radiourile locale nu ma încântă. M-am obișnuit asa de mult cu Podcast-urile încât nu mai am altceva prin masina, chiar si in concediu ascultam KissFM România, încât prin Elvetia a venit cineva la mine, cand eram într-o parcare,
    sa ma întrebe cum de “prind” radio asa departe de românia.☺ Folosesc aplicația “Podcast Addict” pentru android. Nu stiu daca e cea mai bună aplicatie, cu siguranță sunt si altele. Uneori imi transfer fisierele pe stick in format mp3 si le ascult direct in radioul mașinii. In aplicatie i-am cam gasit pe toti cei enumerați de tine mai sus cu excepția ICR Podcast, dar pe ei nici nu am insistat prea mult să-i caut. Vali nu a mai produs nimic de mult, bănuiesc că sa oprit si imi pare rau că-l ascultam cu interes. Mai ascult, nwradu cu varianta audio a discuției săptămânale cu Radu si Matilda, Râzi cu Ionuț si Andrei de la Kiss FM si Bogdan, Șurubel si Ionuț de la Virgin Radio. Sunt curios de alți producători de podcast-uri interesante si astept alte propuneri de la cititorii tai. 🎧🎙

    Reply
  4. The Gadgetist

    @Coco Moll
    Vezi ca o sa gasesti ICR Podcast dupa numele Istoria culturala a Romaniei.

    Eu folosesc Castbox pe Android. Pocket Casts mai e bun, dar nu e gratuit. Unele dintre ele le gasesti si pe Spotify, de ex ICR. Exista si Google Podcasts, dar cica it sucks.

    Ca recomandari am Malcom Gladwell Revisionist History, Freakonomics, Dan Carlin’s Hardcore History, The Tim Ferriss Show, The James Altoucher Show, Big Questions with Cal Fussman.

    De la noi iti mai recomand Treisasecinci. Sunt episoade scurte in care, in fiecare zi, primesc aceleasi intrebari diferite tipuri de invitati.

    Reply
  5. Dragos

    Eu folosesc Pocket Casts (nu e gratuit) dar are sincronizare online. Daca nu te intereseaza sincronizarea poti merge pe AntennaPod, e gratuit, open source, nu afiseaza reclame si nu ofera achizitii in aplicatie.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: