Vești bune! Winamp s-a relansat! Și îl puteți descărca gratis

By | April 15, 2023

Prima versiune de Winamp a fost lansată în 1997, iar cei care au dezvoltat Winamp au vândut compania lor către AOL în 1999 pentru 80 de milioane de dolari.

La noi Winamp a devenit popular prin anii 2000, odată cu versiunea Winamp 5. De fapt, acela a și fost vârful de popularitate al programului, care atunci avea peste 60 de milioane de utilizatori. Nu știu dacă exista atunci vreo persoană care să nu îl folosească pentru a asculta .mp3-uri pe PC. Practic era infrastructura oficială pentru orice petrecere de apartament. Cred ca dacă mă chinui îmi aduc aminte și acum câteva scurtături de tastatură pentru crossfade, jump la o anumită secundă a melodiei și ctrl+k pentru preferințe.

În cele din urmă programul a pierdut din popularitate odată cu apariția serviciilor de streaming. Eu nu știu când cum sau de ce am renunțat la el. Țin minte că îl foloseam, apoi au apărut mp3 playerele, smartphone-urile și mai târziu știu că am început să ascult muzică pe Deezer și ulterior pe Spotify. Însă între momentul în care foloseam Winamp și cel în care am trecut la Deezer a trecut destul de mult timp și nu știu ce am folosit sau ce am făcut între aceste două momente.

În fine, Winamp a fost cumpărat în 2014 de către o altă companie, care a relansat zilele trecute o “nouă” versiune a programului.

De fapt arată la fel cum îl știți. Aceleași skin-uri, același EQ, același “Vizualizer” cu efecte 3D cool (pentru anii 2000) 🙂 Au inclusiv imnul oficial care “really whips the llama’s ass“.

Acum aplicația de Windows (pe care o puteți descărca de aici) funcționează în paralel cu un serviciu online de streaming. Un fel de Spotify dar prin care te poți abona la posturi radio, podcasturi sau artiști mai necunoscuți.

Eu am descărcat aplicația pentru desktop din nostalgie.

Singura problemă? Nu prea mai există mp3-uri. Cel puțin eu unul nu mai am nicio melodie pe laptop. Adică nu văd de ce să mai descarci Winamp în 2023. Poate doar dacă mai aveți pe vreun hard vechi ascunse niște mp3-uri de pe vremuri și vreți ca atunci când le ascultați să fie o experiență cât mai autentică a anilor 2000. Un fel de time capsule 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Vești bune! Winamp s-a relansat! Și îl puteți descărca gratis

    1. Revo Post author

      3.x a fost lansat în 2002. Nu știu cât de mulți români aveau computer atunci. Cred că îl știa lumea de la v5.x, dar cu skin-ul de 3.x, pentru că cel de 5.x consuma mai multe resurse.

Spune-ți și tu părerea: