Care-i jucăria care ți-a marcat copilăria?

By | May 19, 2022

N-am dus lipsă de jucării când am fost mic, dar nici n-am fost genul căruia să-i toarne părinții un morman de jucării în cap și asta mi se pare un lucru foarte bun. În principiu am avut cam toate jucăriile care erau “la modă”, de la mașinuțe cu telecomandă și până la celebrul joc Nintendo (nu, eu n-am avut Terminator) cu Mario, Duck Hunt, Wild Gunman și Tank 1990 . Știam însă că ai mei făceau sacrificii să îmi cumpere jucării, așa că mă străduiam să am grijă de ele, le păstram în ambalajul original și rareori se întâmpla să stric vreuna. Cred că multe dintre ele le-am păstrat în stare intactă până pe la 16-17 ani și le-am donat în cele din urmă.

În fine, dintre toate acestea, am avut o jucărie (dacă pot să îi spun așa), care a făcut cât o mie de alte jucării. O jucărie care mă făcea să petrec ore și chiar zile la rând în casă. Fără să-mi pese de ce se întâmplă afară, de televizor, mâncare sau apă. O jucărie care mi-a arătat ce înseamnă perseverența și satisfacția dar care m-a și făcut să plâng de nervi când nu îmi ieșea ceva. Am primit-o în a doua parte a copilăriei, undeva în intervalul 10-14 ani aș spune. Nu știu de unde au găsit să cumpere așa ceva și de unde a apărut, nu știu în ce context am primit-o. Cred însă că a fost printre primele dăți când ai mei m-au văzut așa de nervos și ambițios și probabil că s-au gândit atunci în sinea lor: “God!! What have we done?!” Probabil că această jucărie mi-a modelat viața și m-a făcut să ajung inginer.

Iar această jucărie este un set de construcții de la Meccano. Meccano Erector se numea (acum că mă gândesc, are un nume ciudat nume pentru o jucărie, știu), iar sloganul care era trecut pe cutie era “If you can’t have it, build it!”. Pentru cei care nu au auzit de chestia asta, e un fel de Lego Technic dar mult mai mișto. În set erau sute de piese, de la panouri perforate dintr-un plastic flexibil (unele galbene, altele albastre, altele transparente) și conectori, la diverse rotițe, tije, piulițe, șuruburi, chei franceze, inbusuri și chiar și două motorașe alimentate de bateri AAA. Iar la finalul setului era un manual cu instrucțiuni pentru a asambla vreo 50-70 de jucării din acel set. Mașini de F1, camioane, motociclete, robot, avion, elicopter, moară de vânt, sondă de petrol, you name it. Iar frumusețea era că fiecare model avea părți în mișcare și era alimentat de cel puțin unul din cele două motorașe. Plus că dacă erai destul de creativ, puteai să construiești și modele în afara celor din manual.

Și acum imaginați-vă cum mă frustram încercând să asamblez toate astea și cum dădeam cu inbusul în piese de nervi, de stătea jumătate de zi să caut piulițele prin casă. E ca și cum asamblezi mobilă de la IKEA și la penultimul pas realizezi că ai montat ceva greșit și trebuie s-o iei de la capăt.

Acum că mă gândesc realizez că era destul de periculos, pentru că multe din piesele acelea ar fi putut fi înghite dacă-l primeam când eram mai mic. Probabil că este și motivul pentru care nu mai există exact aceeași variantă pe piață. Există ceva mult mai scaled down, în care piesele sunt mai mari și nu poți construi decât un singur model din set. Deh, probabil nu era nici un model bun de business ca dintr-un singur set să poți construi zeci de modele, că eu m-am jucat ani la rândul cu el.

Am fost însă plăcut surprins să descopăr o variantă preistorică de Meccano, când am vizitat secțiunea de jucării a Deutsches Technikmuseum. Am fost brusc cuprins de nostalgie gândindu-mă la setul meu și mi-a dat o lacrimă în germană. Bine, recunosc, setul din imagine arată ca un set de tortură.

Brandul Meccano a fost fondat în 1898, în Liverpool, a trecut prin trei războaie și a rezistat până în zilele noastre. Mie unul mi se pare mult mai mișto ce poți face cu acest set decât cu Lego și l-aș alege oricând cu ochii închiși în detrimentul Lego. Sper să nu dea vreodată faliment. Mi-ar plăcea să îi cumpăr un set copilului și să mă joc alături de el.

Voi? Cu ce v-ați jucat în copilărie?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Care-i jucăria care ți-a marcat copilăria?

  1. vlad

    aveam joc pe televizor si jocul preferat Battle City (world of tanks al copilariei)
    lego care nu era Lego
    niste masinute bburago
    candva in clasa 1, mi-a placut si mi-au luat un urs de plus mare :))

    Reply
  2. SirNeo

    Stie careva unde gasesc un Terminator la un pret decent? Pe OLX e furt la drumul mare 🙁

    Reply
  3. Dan Pavelescu

    Frumoasă jucărie, am avut și eu așa ceva prin anii 70-80, nu era cu piese din plastic ci din metal.
    Dar ce-mi va rămâne veșnic în suflet – mingea de treișcinci.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: