Se pare că Pizza Hut nu merge prea bine în România. Compania care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România și restaurante KFC în Republica Moldova și în Italia a anunțat că a decis închiderea a șapte restaurante Pizza Hut, unități care au înregistrat rezultate financiare slabe.

Restaurantele care se închid sunt:
- Pizza Hut Express Buzău
- Pizza Hut Express Târgu Jiu
- Pizza Hut Timișoara Shopping City
- Pizza Hut Galați
- Pizza Hut Delivery Colentina
- Pizza Hut Delivery Pipera
- Pizza Hut Delivery Popești Leordeni
Practic în București se închide doar două, cel de tip delivery din Pipera (pe Dimitrie Pompeiu), și cel din Carrefour-ul din Colentina. Nu știu cum este la cel din Colentina, dar simt că în Pipera traficul și clădirile de birouri s-au mutat un pic mai aproape de metrou Aurel Vlaicu și clădirile de pe Dimitrie Pompeiu parcă nu mai au același flux de persoane. Poate din cauza aceasta a și fost scos Pizza Hut-ul de acolo din joc. Este al doilea din zonă care se închide, după ce s-a închis și cel din Promenada.
În caz că vă întrebați, în 2025 existau 28 de Pizza Hut-uri în România, deci odată cu închiderea celor 7, mai rămân 21 de restaurante.

Știrea aceasta m-a făcut să mă întreb când am mâncat ultima oară de la de la Pizza Hut și nu am știut să răspund la această întrebare.
Și asta nu din cauză că nu-mi plac produsele sau servirea lor.
Problema pe care o văd eu cu Pizza Hut este numele. Aș zice că numele sabotează potențialul business-ului, pentru că Pizza Hut nu vinde doar pizza. Au și aripioare de pui, și burgeri și paste… au de toate în meniu. Însă pun pariu că majoritatea oamenilor cred că Pizza Hut face doar pizza.
A doua problemă pe care o văd sunt fie prețurile, fie concurența, depinde cum priviți problema. Pizza Hut a încercat întotdeauna să fie un fast food mai upscale, de unde și prețurile un pic mai mari. O Pizza Europeană cu blat de 38 de cm este 63 de lei la ei pe site (sau 71 lei prin Wolt). Doar că prețul un pic peste medie mergea atunci când nu prea știau românii ce-i pizza și când nu existau atâtea variante.
Pizza Hut face o pizza americană cu blat gros și cu multe ingrediente. Acesta era standardul în anii 2000. Acum mi se pare mult mai apreciată pizza napoletană, făcută în cuptor cu lemne și cu maxim 3 ingrediente pe ea. Cu 60-70 iei acum o pizza napoletană de îți dă Universul peste cap.

Și ar mai fi problema și cu faptul că pentru Gen Z nu este atractiv brandul, pentru că Pizza Hut s-a dus către corporatiști cu poziționarea.
În fine, nu prevăd un viitor prea strălucit pentru Pizza Hut în România.
Surse: Hotnews și Economedia.

Anul trecut, dar am sters mailul cu confirmarea comenzii. Imi place mult meat lovers :>
Si da, nu comand mai des pentru ca sunt mai scumpi.
Tu ești fidel oricărui restaurant este dispus să îți pună doar carne pe pizza 🙂
Am verificat acum pe site, se pare ca o data pe luna in ultimele 6 luni.
Nu sunt fan pizza napoletana, cu marginile alea super groase si cu blatul foarte subtire in rest, de ramai flamand.
Si imi plac si ingredientele pe care le au la diverse modele, gen suprema.
Cu una pe lună ești client fidel!
(marginile alea groase țin de foame!!! 🙂 )
Tocmai ca prefer sa fie blatul un pic mai gros uniform, decat niste margini super groase… poate daca ar fi fost versiunea aia cu branza topita in ele cum tot PizzaHut are
De când m-am mutat din Bucureștii Noi, nu am mai mâncat de la Pizza Hut. Era la 2 minute de unde locuiam, mă mai opream din când în când pe la ei. Să zic de 3 ori pe an, nu cred că mai des.
Dar mai surprinzător este închiderea Starbucks de la Hanul lui Manuc. N-aș prea crede că acolo a fost la mijloc că nu aveau volum. Probabil chiria muuult prea mare?
Aprilie 2024 si nici ca mai comand de la ei, are gust de pizza congelata luat din supermarket si facuta acasa. Nici dinaia nu mai cumpar.