Mi-am făcut cont pe Facebook în vara lui 2009, atunci când era o rețea socială pentru prieteni care vor să fie conectați cu alți prieteni. Vă mai aduceți aminte acele vremuri?
Dacă nu, eu am făcut o rememorare a traseului meu pe rețeaua socială și recunosc că m-a atins un pic nostalgia.
Eu tocmai terminam liceul în 2009. În primă instanță aveam în listă câțiva prieteni din afara țării cu care mă mai poke-uiam din când în când și câțiva întâlniți tot pe internet, pe forumuri. Apoi am adăugat o mână de prieteni din liceu și câțiva prieteni buni din generală cu care m-am reconectat.
Când am ajuns la facultate s-a dovedit util pentru că le-am zis chiar din prima zi tuturor colegilor de grupă să-mi dea add pe Facebook și îmi place să cred că așa ne-am conectat mai repede și am devenit mai uniți decât celelalte serii. Peak-ul rețelei cred că a fost în facultate, când tot ce se întâmpla, se întâmpla pe Facebook. Era chiar perioada în care Facebook introducea statusul de “In a relationship with…”.
Era util și peste vară mai știam ce a mai făcut unul-altul și când ne reîntâlneam în noul an universitar, mai aveam subiecte de discuții. Tot în perioada facultății, mai precis pe 29 noiembrie 2010 am și pus și eu statusul “In a relationship with…“, care a rămas așa până în zilele noastre 🙂 Nu l-am schimbat niciunul dintre noi în “married..” din adins, ca să derutăm Facebook-ul.
Tot atunci am început să și călătorim în doi și era fain să dai un check-in din Madrid, că poate sărea cineva din lista ta de prieteni cu o recomandare pentru un restaurant bun. Recenziile de pe Google Maps și Trip Advisor parcă nu erau așa de dezvoltate la momentul respectiv. Cred că acesta a fost următorul scop al Facebook-ului. Să vorbim cu prietenii din listă care au fost deja în locurile în care suntem noi acum și să schimbăm păreri și glumițe. Așa am descoperit cea mai bună osterie din Roma și un super restaurant cu fructe de mare din Barcelona. Pe plan secund, să facem albume din călătoriile noastre. Nu ca să ne lăudăm, era mai degrabă ca un album comun, ca cel pe care îl punem pe Google Photos acum.
Apoi am început primul meu job și l-am folosit ca să mă conectez cu colegii de la muncă. Și aici a fost fain, pentru că eram un departament unit. În paralel îl foloseam și pe post de “carte de vizită” cu cei cu care interacționam din online. Alți bloggeri, oameni din agenții, oameni de la clienți șamd. LinkedIn nu era așa popular atunci. De asemenea, postam pe Facebook link-uri la articolele scrise de mine pe blog și primeam feedback direct din partea bulei. Pe ultimul plan îl foloseam și pentru a citi știri, dar cu reticență (era era clickbait-ului) și niciodată nu l-am folosit ca sursă principală, ci mai degrabă ca să studiez ce știri prind tracțiune.
Primul semn de întrebare a fost atunci când Facebook a intrat în colimator pentru că îți folosea pozele ca să-și antreneze algoritmii de recunoaștere facială. Mai țineți minte când postai o poză cu un prieten și Facebook îi detecta fața și îl recunoștea automat din lista ta de prieteni? Eh, nu mi-a convenit, dar am zis că poate a fost o intenție bună ce pur și simplu a fost foarte prost comunicată.
De prin 2012-2014 lucrurile au început să ia o turnură ciudată. Țin minte că o bună bucată de timp, de fiecare dată când intram pe Facebook după ora 12 noaptea, nu vedeam altceva decât știri deprimante. Știu că am observat asta atunci și m-am întrebat ce se întâmplă cu lumea asta de a devenit așa agresivă și deprimantă. Răspunsul l-am aflat un pic mai târziu. Nu se întâmpla nimic cu lumea din jurul meu. Facebook făcea de fapt un experiment psihologic.
Acesta a fost punctul în care entuziasmul meu pentru platforma socială a început să scadă. A fost prima dată când m-am simțit eu mai folosit decât foloseam eu platforma.
Ruptura majoră s-a produs în 2016, când odată cu Brexit-ul și cu Cambridge Analytica, am înțeles ce potențial distructiv are această rețea socială. Din acest moment, Facebook nu a mai fost pentru mine acea rețea socială prin care să te conectezi cu prietenii ci o cutie a pandorei. De atunci mi-am schimbat și eu atitudinea către platformă, am început să nu prea mai postez fotografii cu mine, să nu mai dau like-uri la branduri sau activități și să folosesc Facebook cu pragmatism. Era încă bun pentru a a posta articolele pe care le scriam pe blog.
Acum însă, încep să găsesc din ce în ce mai puține motive să stau pe Facebook. La ce-l mai folosesc? Postez (când nu uit) un link către articolul de pe blog pe pagina de Facebook a blogului. Uneori la informări scurte din diverse grupuri (grupuri de ceasuri, grupuri de mașini, grupuri de antreprenori, grupul cartierului), plus pagina Metalhead care mai anunță concerte sau știri despre formații metal. Și da, mă bucur de fiecare dată când văd vreo poză postată de vreun prieten.
Întotdeauna am fost atent cu feed-ul meu, mi-am limitat lista de prieteni doar la cei pe care-i cunoșteam și personal și le-am dat mute celor care generau prea mult zgomot. Acum însă pur și simplu nu mai contează, pentru că majoritatea postărilor sunt de la pagini cu care nu am nicio legătură. Meme-uri în spaniolă, reel-uri cu glumițe din filme indiene, ba chiar și postări în thailandeză. Plus o mulțime de postări din diverse grupuri, unele dintre ele cu care nu am absolut nicio treabă. Plus certuri. Certuri pe grupuri. Certuri în postările politicienilor. Certuri între diverși cunoscuți.
Ca să fiu sincer, dacă n-ar fi fost Messenger, cred că Facebook era de mult dezinstalat.
exact acelasi sentiment, imi place messenger pentru ca dau de oricine am nevoie fie ca-s familie sau prieteni, ma mai uit si pe el asa pentru unii prieteni cand sunt mega plictisit si cam atat.. nu prea mai prezinta interes ca acum 10 ani de exemplu