Cum am împodobit casa de Crăciun (2018)

By | December 23, 2018

Am constatat că anul acesta am fost foarte eficienți în împodobirea bradului și al casei. Cu alte cuvine, nu au trecut degeaba pe lângă noi celelalte Crăciunuri.

Bradul

Bradul l-am cumpărat de la Brico Depot, ca în fiecare an. 80 de lei pe un brand de 200 cm, cât să încapă la fix în Duster. A fost primul an în care am citit și “instrucțiunile de folosire” ale bradului. Așa că după ce l-am adus acasă i-am tăiat 2 cm din tulpină. Știam eu că nu am cumpărat degeaba un fierăstrău prin iulie. Rezultatul acestei operațiuni este că bradul stă mult mai drept în cel mai bun suport de brad și că soarbe mai multă apă, așa că probabil va rămâne verde mai mult timp.

Instalațiile de Crăciun

De data aceasta am pus instalații și pe balcon, că prea era monoton cartierul. Am dat în vară o gaură cu bormașina prin perete, ca să pot scoate un prelungitor pe balcon. Așa că acum am demontat unul, am băgat firul prin perete, i-am montat ștecherul înapoi și am pus două instalații în prelungitor.

La două zile după ce am făcut toate operațiunile am primit cadou și o instalație alimentată de la baterii…

Totuși, cea mai mare realizare este că anul acesta avem un “master switch”. Am pus toate instalațiile într-o priză wireless, și acum le putem porni pe toate de-odată de pe telefon.

Philips Hue

De Black Friday am cumpărat și un kit Philips Hue, ce conține un bridge și trei becuri. Așa că am zis să le punem și pe acestea la treabă. Am găsit în “Hue Labs” o formulă care face luminile din apartament să se coloreze diferit, imitând tranzițiile de la beculețele de Crăciun.

Aici ar mai fi de lucrat, pentru că încă nu suntem bine familiarizați cu aplicația. Deocamdată le-am configurat să licăre și pe muzică, așa că la o adică, dacă ni se face dor de colinde, putem pune un Jingle Bells Rock cu hue. Oricum, am mai primit câteva becuri și un senzor de mișcare cadou, așa că după ce mă mai joc cu ele un pic, urmează și un review.

În concluzie, sper că și voi vă distrați la fel de bine ca noi de Crăciun. Încă nu am un program clar al blogului pentru următoarele zile, așa că dacă nu ne mai auzim, Crăciun fericit! 🙂

4 comentarii la: “Cum am împodobit casa de Crăciun (2018)

  1. Giovani

    In afara faptului ca l-ai pus in apa, ii mai faci ceva, adica il mai spray-iezi cu apa cumva? E prima data dupa foarte multi ani cand avem brad natural in casa si chiar as vrea sa “tina” mai mult:) Sarbatori fericite tuturor cititorilor blogului!!!

    Reply
    1. Revo Post author

      Nu l-am mai udat și altfel. După 2-3 zile de “băut” apă se pare că s-a săturat. Am vorbit cu alți posesori de brad și se pare că este normal 🙂 Crăciun fericit!

  2. Andrei

    Instalatia cu baterie (acumulator propriu) oare la ce temperatura rezista pe balcon ? Daca ar fi geruri puternice ar putea ceda si tot la prelungitorul clasic ai ajunge. 😉

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *