Wagyu este o rasă de vită din Japonia. Vita Wagyu este considerată a fi cea mai bună carne de vită din lume, din mai multe motive. În primul rând pentru că este foarte marmorată. Bucata de vită are practic firicele de grăsime distribuite uniform, iar acest lucru o face și mai fragedă și îi dă și un gust mai bun. Atunci când este pusă în tigaie, grăsimea aceea se topește și intră în carne.
În al doilea rând, rasa Wagyu este foarte bine ținută sub control. Este un fel de vacă cu pedigree dacă vreți.
Și nu în ultimul rând, vitele cresc într-un mediu controlat și cu o dietă specială, care favorizează nivelul acesta de grăsime care marmorează carnea.
Pentru că nu suntem o țară cu tradiție în prepararea cărnii de vită, cumva am avut rețineri în a comanda vită Wagyu la restaurant. Am fost de relativ multe ori dezamăgit de vita comandată de la restaurant. Așa că mi-am cumpărat tigaie de fontă și am început să mă “antrenez” acasă, făcând fripturi din diverse cut-uri de vită.
Până într-o zi, când mi-am făcut curaj, am comandat pe Freshful o vită Wagyu de la Meat Revolution și am pus-o în tigaie. Spun “curaj” pentru că o bucată de 200 de grame de Wagyu este destul de scumpă. Dar ajungem și la preț mai încolo.
Așa arată ultima bucata de vită Wagyu comandată:
Și asta scrie pe etichetă:
Observați că scrie că provine de la un animal născut în Japonia, crescut în Japonia, sacrificat în Japonia, tranșat în Japonia și probabil… ambalat în bucăți mai mici în Bulgaria, unde are Meat Revolution sediul. Asta înseamnă că am mâncat the real deal, și că undeva în Japonia, un japonez a scos katana și a tranșat o vită special pentru mine.
Am lăsat-o cam o oră să ajungă la temperatura camerei. Mai jos vedeți cât de fragedă este carnea. După ce i-am scos folia, am palpat-o cu două degete, și a rămas acolo forma degetelor mele. Sunt convins că cei de la criminalistică ar fi putut să mă identifice după acele amprente:
N-am pus pe ea decât sare un pic (râșnită mai gros) și piper proaspăt râșnit.
Altceva n-are rost. Nu-i nevoie de ulei în tigaie, pentru că vita este îndeajuns de grasă și își lasă singură grăsimea care să asigure transferul termic între tigaie și bucata de carne. N-am pus nici alte condimente, pentru că n-am vrut să alterez gustul.
Apoi am încins tigaia de fontă să scoată fum (la propriu), și am pus bucata de vită în ea. Se vede în fotografia de mai jos cât de multă grăsime și-a lăsat în tigaie:
Am ținut-o 3 minute pe o parte, 2 pe cealaltă. Și am manipulat-o doar cu o spatulă, ca să n-o înțep și să iasă sucul din ea. Sper că nu folosiți furculița la friptura de vită, da?
Am scos-o pe un taler și am lăsat-o 3 minute la resting, acoperită cu o farfurie. Apoi am scos farfuria și am tăiat-o. This is the money shot:
A ieșit mai mult spre medium decât spre rare. Cum a fost la gust? Senzațional de moale și de gustoasă. Firicelele acelea de grăsime fac toți banii. Se întrepătrund cu carnea și îi dau un gust foarte bun. Are aromă din plin și cred că nu am gustat în viața mea bucată de carne mai moale. Este cea mai bună friptură de vită pe care am mâncat-o vreodată. Mai bună și decât cele de la restaurante la care am fost. Și asta înseamnă mult, pentru că a reușit să detroneze o mare bucată de bistecca alla fiorentina, preparată în fața noastră într-un restaurant din Florența.
Ca să vă faceți o idee despre cât de moale este, la un moment dat în grabă (nu de la vin, da?!) am apucat cuțitul invers și am tăiat o bucățică de vită fără nicio problemă. Apoi am realizat că țineam cuțitul invers și o tăiasem deci fără să folosesc tăișul.
Iar legat de gust, am declarat alături de Alice că își merită banii. Nu-i ceva ce să mâncăm în fiecare zi, dar ca un treat once in a while, prefer să dau banii pe o astfel de bucată decât să merg la un restaurant și să plătesc pentru un preparat care se dovedește mediocru la final.
Iată și un video care a strâns vreo 6000 de vizualizări pe Instagram și 5000 pe Facebook, semn că oamenii sunt interesați de fine dining acasă:
Acum legat de preț. Bucata din poză este în mod normal undeva pe la 190 de lei pe Freshful (link aici). În decursul a doi ani noi am cumpărat de 3 ori Wagyu, de fiecare dată de pe Freshful. Prima dată am găsit-o la Save Me, prin octombrie anul trecut, redusă la 145 lei. Aceea a ieșit medium-rare în adevăratul sens al cuvântului:
Apoi o lună mai târziu au avut promoție de Black Friday și am cumpărat două bucăți cu 213.58 lei. Le-am cumpărat de fapt pentru a le da părinților mei și părinților lui Alice. Ne-a plăcut atât de mult încât am vrut să încerce și ei o bucată de vită bună. Iar recent am cumpărat acum în octombrie, când am găsit-o din nou la Save Me cu 121 lei.
Dacă vă place friptura de vită, eu vă recomand s-o încercați. Nu vă temeți că ați putea să greșiți ceva în prepararea ei. Dacă iese prea rare, e bună. Dacă iese prea bine făcută, tot este moale și are gust bun. Ca sfat, țintiți totuși spre rare dacă o încercați. Și cumpărați o tigaie de fontă. Tigaia din fontă pe care o folosesc este aceasta, deși costa cam 30 lei atunci când am cumpărat-o. Important este să nu fie cu grill, pentru că o tigaie plată asigură mai bine transferul termic către bucata de carne.
În concluzie, Wagyu nu este doar un mit. Mă bucur că am încercat-o și chiar ne-a depășit așteptările.
Eticheta e inselatoare. “Wagyu style Kobe “. Wagyu e vita crescuta in Japonia dupa standardele lor. Kobe e cea mai buna varietate de Wagyu, insa e mult mai scumpa.
Carnea arata grozav, insa.
N-am incercat inca.
Pe de alta parte, noi, romanii, mancam vita doar prin ciorbe.
Știu, tocmai d-asta n-am menționat nimic de Kobe.
arata foarte bine sigur gustul e pe masura insa pretul.. doare, poate daca ar fi mai accesibila ar prinde mai bine la noi