George, aplicația bancară cu cel mai bun rating din România, adaugă funcționalități noi

By | May 21, 2021

Anul trecut pe vremea asta scriam că George are 1 milion de clienți activi. Acum am asistat la o nouă discuție despre aplicație. De anul trecut și până acum a mai crescut și acum, George are … drum rolls …. 1.15 milioane. Iar în prima parte a lui 2021, numărul de tranzacții a crescut deja cu 70% față de anul trecut.

Se pare că George a reușit să atragă utilizatori tech-savvy, pentru că 48% din totalul cardurilor de credit și 61% din totalul descoperirilor de cont s-au făcut online. Deci fără drum la bancă.

Iată un status report despre George:

Deși a crescut și a adăugat funcții noi, George a rămas în topul aplicațiilor de banking pe orice platformă te-ai uita:

Chestia asta cu ratingul mi se pare foarte importantă. Știm cu toții ce vâlvă se face în social media când nu funcționează aplicația vreunei bănci, când se dublează plăți șamd. Faptul că George reușește să se mențină în top pe măsură ce adaugă funcții noi este încurajator.

De anul trecut și până acum, George a mai adăugat 40 de funcții noi. O să listez câteva dintre ele, în ordinea în care mi se par cele mai mișto:

  • Posibilitatea de a vizualiza în George conturile de la celelalte bănci. Chestia asta mi se pare senzațională, pentru că într-o singură aplicație poți vedea un total al conturilor tale. Kudos, BCR! Deși PSD2 permite asta, nu am mai auzit până acum de o funcționalitate similară de la altă bacă din România.

  • Integrare cu Google Pay. De acum poți face înrolarea cardurilor direct din George, iar în cazul unei plăți contactless poți alege prin ce payment service să se realizeze plata: prin soluția BCR sau prin Google Play.
  • Posibilitatea de a face actualizarea datelor direct din aplicație. Am întrebat specific despre acest aspect. Nu mai este nevoie de drum la bancă. Scanezi buletinul în aplicație și totul este ok.
  • Rambursarea anticipată a creditelor. Dacă ai un credit, poți să îl stingi din aplicație.
  • Vizualizarea pensiilor Pilonul 2 și Pilonul 3 din aplicație. Cei care au pensia la BCR, pot să vadă istoricul aici. Mișto, poate pe viitor va fi posibil și pentru ceilalți administratori de fonduri de pensie.
  • Cardurile de credit se pot obține direct din aplicație, așa cum am spus și mai sus.
  • Se pot face și descoperiri de cont 100% online.
  • Achiziția de produse de securitate virtuală. Se poate cumpăra prin George licență pentru produsele BitDefender. Deocamdată e primul serviciu non-bancar prezent în aplicație.

Legat de ultimul punct, este posibil ca George să se extindă în această zonă cu mai multe servicii gen asigurări, produse de investiții șamd. Deocamdată George oferă cele mai multe produse specifice de retail banking (conturi curente, economisire, creditare și asigurări). Planul se pare că este ca George să se ducă spre un fel de Marketplace financiar, nu unul cu reduceri către magazine și produse în stilul Revolut sau ING. La discuție cineva spunea că se dorește ca aplicația să se ducă în zona de Daily Banking și să se limiteze cât mai mult interacțiunile offline, urmând ca utilizatorii să treacă prin sucursale doar dacă vor un sfat de la un adviser cu privire la un fond de investiții sau ceva similar.

Iată și roadmap-ul:

Vedeți acolo (pe lângă darkmode!) și partea de security. Jumătate din angajații din zona IT din România nu mai lucrează acum de la birou, ci din altă parte. În aceste condiții, e clar că s-au înmulțit atacurile de tip phising și ransomware. N-au crescut decât cu vreo 400%, ca să fiu mai specific. Doar ați văzut ce au pățit băieții cu conducta de combustibil din Statele Unite.

În rest, în ultimul timp pare că George s-a împrietenit și cu microîntreprinderile. Sunt 25 de mii de microîntreprinderi care au interacționat cu George, iar pe viitor se va lansa o versiune specifică pentru ei, denumită George Micro. Eu aștept ziua în care voi putea să îmi actualizez datele și pentru firmă prin aplicație. Dacă George o rezolvă și p-asta, e tare.

Cam atât din lumea George. Mă bucur că BCR a înțeles că finanțele personale trebuiesc abordate în stilul fintech-urilor și că vizitele în sucursale ne fac să dăm ochii peste cap. Voi urmări în continuare cu interes aplicația, pentru că acum mi se pare cea care încearcă să înțeleagă cel mai bine nevoile utilizatorilor din anul 2021.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

5 comentarii la “George, aplicația bancară cu cel mai bun rating din România, adaugă funcționalități noi

  1. tgorun

    De partea cu multibanking nu știam. Vad ca se integrează cu ING, BT si Revolut. LA BRD care oferea același lucru, chiar cu mai multe bănci, pana acum nu am reușit sa fac legăturile.

    Mulțumesc pt. info.

    Reply
  2. Mario

    Mai e o chestie misto, top-up in contul BCR. Folosesc asta pentru transfer ING>BCR. Inainte ma foloseam de revolut pentru asta, dar acum nu mai are rost.

    Reply
  3. SirNeo

    NeoBT îți dă posibilitatea de integrare a conturilor de la alte bănci. Deci nu doar George și Neo 🙂

    Reply

Spune-ți și tu părerea: