Auto: Lidl are un kit de reparație pentru caroserie în ofertă

By | April 6, 2026

Am tot văzut astfel de kit-uri în diverse surse mai asiatice, însă acum le văd pentru prima dată și la Lidl. Este vorba despre un mini-kit pentru ceea ce se numește PDR (paintless dent repair). Adică reparație fără (re)vopsire a unei lovituri.

Din ce văd pe site, kit-ul conține de fapt un pistol de silicon, niște monturi, un șpaclu de plastic și un degresant. Ideea generală este că dacă ai o îndoitură pe mașină, degresezi, pui niște silicon pe o montură, o lași să se lipească, apoi tragi, iar acea montură îndreaptă tabla.

Asta e în teorie. În practică… m-am uitat la câteva clipuri pe YouTube și pare un fel de artă. Așa cum vopsitoria și tinichigeria este o artă, la fel este și acest PDR. Sunt sute de monturi și zeci de unelte pentru a repara îndoiturile. Unii caută diverse găuri tehnice în elementele mașinii pentru a băga pe acolo o unealtă și pentru a împinge tabla în afară. În cazuri extreme, chiar dau o gaură pe interior, într-un loc ferit de umezeală pentru a introduce diverse pe acolo. Apoi intervine partea cu sutele de monturi pe care le lipesc pentru a trage tabla la nivel. Pare o operațiune complicată dacă vrei să ajungi la un rezultat bun.

Anyway, probabil că o să cumpăr și eu acest kit ca să mă joc un pic cu el. Probabil că nu îl voi folosi pe mașină, ci pe frigider, căruia i-am dat un genunchi de l-am îndoit în încercarea de a prinde cu piciorul ceva ce urma să cadă din el pe gresie. Mai bine lăsam roșia aceea să cadă și gata…

Dar dacă știți și un atelier care se ocupă cu astfel de lucruri, nu ezitați să lăsați un comentariu. Cineva mi-a îndoit o aripă a mașinii la o lună după ce am cumpărat-o și încă nu m-am învrednicit să o repar. E chiar pe muchie lovitura, deci nu-mi fac iluzii că aș rezolva-o eu simplu cu acel kit de 50 de lei.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

4 comentarii la “Auto: Lidl are un kit de reparație pentru caroserie în ofertă

  1. Dan Pavelescu

    Ia si specializeaza-te bine de tot, ca sa ii pot spune nevesti-mii dupa ce buseste masina “lasa, ca stiu eu un baiat” 😀

    Reply
  2. xIonutX

    Îndoiturile aflate pe muchie nu pot fi reparate nicăieri prin această metodă. Am avut o mașină cu zeci de lovituri de grindină, iar meșterul a verificat special: niciuna nu era pe muchie, pentru că acelea nu se pot scoate.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *