Me gusta la tequila, me gusta la cerveza

By | November 11, 2011

Prima data am fost la el torito acum mai bine de 3 ani. Am fost impresionat de mancarea foarte buna si de personalul extrem de amabil si atent (si aici chiar vorbesc serios). De ce sa mint, in egala masura si de farfuria de nachos primita din partea casei inainte sa vina comanda.

Am ajuns din nou vinerea trecuta din cauza unui voucher cu 50% reducere. Mancarea a fost consistenta, fetele care ne-au luat comanta foarte amabile, ne-au explicat ce inseamna preparatele in cauza, a fost prima data cand am fost intrebati daca vrem mancarea la pachet, am fost intrebati la sfarsit cum ni s-a parut mancarea.

DAR! La capitolul atentie la detalii m-au dezamagit. In primul rand nachosul n-a venit. Nu m-ar fi deranjat asta doar ca la masa de langa noi a venit. Si mi se pare cam aiurea sa faci asa diferentierea. Barem le spunea la ureche “din partea casei” ca sa n-aud eu. Al 2-lea lucru care m-a enervat a fost ca pe vouchere scria ceva si de niste shoturi de tequila care n-au venit. Observati ca sunt baiat bun si pun asta pe seama neatentiei. Au citit 2 persoane diferite voucherele si se presupune ca inainte de a face o oferta li se spune si lor care este continutul ei. Nu am considerat ca este necesar sa le atrag atentia. Am venit la un restaurant care are pretentii ca este atent cu clientii si exact la punctul asta m-a dezamagit. Per total m-am simtit dat la o parte.

In rest, recomand Fajitas (~30 lei) cu tortas de papa ca garnitura. Am mancat si Taco (~30 lei) si un Burrito (34 lei). Ultimele 2 nu stiu de ce nu m-au convins. Sa zicem ca n-au fost pe gustul meu si atat. Burrito e mult prea mare ptr. o singura persoana, merge in 2.

As fi vrut sa mai incerc niste mancaruri si bauturi mexicane. Doar ca dupa ultima experienta restaurantul mi se pare mai departe decat era, preturile mai mari si servirea mai proasta. Imi pare rau.

http://www.youtube.com/watch?v=nbXoCkk6fPY

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *