Trei produse interesante lansate de Miele la IFA 2018

By | August 30, 2018

Anul trecut, în timpul IFA, spuneam că am fost impresionat de cuptorul de la Miele, care știe să prepare diferit mai multe alimente în același timp. Am urmărit și anul acesta produsele lansate de ei, și iar au venit cu idei tari. Se pare că nemții înțeleg lucrurile importante din viață. Ce au lansat anul acesta?

1) O mașină de spălat în care poți băga un singur articol vestimentar. Bine, și la ale noastre poți face asta, însă mașina va consuma tot atâta apă și va dura cât pentru un ciclu întreg. SingleWash de la Miele își ajustează singură cantitatea de apă pe care o va folosi.

2) Un espressor care poate funcționa cu trei tipuri de boabe de cafea. Pentru cei care nu beau cafea, să știți că este o adevărată dramă când doi membri ai familiei preferă tipuri diferite de cafea. La espressoarele de acum, nu prea ai cum să schimbi ușor între ele. Ar trebui să scoți boabele din espressor, să faci o cafea cu ce boabe au mai rămas pe “instalație”, apoi puse boabele noi și tot așa.

Și am lăsat cel mai “scandalos” lucru la final:

3) “Serviciul gourmet Miele, dezvoltat prin intermediul startup-ului Mchef, este destinat clienților care apreciază experiența unui restaurant premium, dar în confortul propriilor locuințe. Concret, clienții Miele care dețin un cuptor Dialog pot comanda online meniurile dorite, iar acestea le vor fi livrate de către un serviciu special de curierat a doua zi. Toate ingredientele vor fi deja pregătite pentru a fi introduse în cuptor, iar programul adecvat de coacere va fi lansat direct din aplicația MChef. Timpul mediu de coacere este de 20 de minute.

Știu că sună utopic, dar să dea primul cu piatra cel care nu și-ar dori așa ceva. Apeși pe buton și vine chefu’ cu mielul deja pregătit pentru Paște, doar să-l bagi la cuptor.

Ce să zic, dacă un cuptor Dialogic nu-mi permit, măcar sper că vom vedea primele două funcții integrate cumva prin electrocasnicele pentru muritorii de rând.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: