Am reușit cu succes să nu mă uit la niciun meci de la Qatar 2022

By | December 19, 2022

Nu neapărat boicot, dar o combinație de boicot și “nu am timp” tot a fost. Nu am văzut absolut niciun meci. Tot ce am văzut au fost primele 10 minute din Croația – Maroc, pentru că eram în vizită. Iar aseară am deschis TV-ul când se executau penalty-urile și Messi deja marcase.

Am deschis TV-ul mai mult pentru Messi, pentru că imho este într-adevăr cel mai mare jucător de fotbal din lume. Și mi-a plăcut că a ajuns așa fiind mutulică și modest, în totală antiteză cu loud-mouth CRonaldo.

Mă bucur pentru Messi. A ajuns aici numai prin muncă și atât. Merita pe deplin să fie și campion mondial.

M-am enervat, evident, când am văzut că vine arabul să-l îmbrace în rochie și cumva asta m-a făcut să înțeleg că am făcut bine că nu m-am uitat și la alte meciuri.

Mi-a părut un pic rău și de Mbappe, dar până la urmă el e deja campion mondial și are muult mai mult timp la dispoziție să mai ridice trofee deasupra capului, spre deosebire de Messi. Vorba cuiva, mai rar să faci hat-trick într-o finală de Campionat Mondial și să nu ridici trofeul deasupra capului.

În fine, parcă simt că sunt un pic nostalgic cu gândul că apun două stele ale fotbalului și cam asta a fost ultima șansă de a-i vedea împreună la un turneu final. Jucători care cel puțin pe hârtie sunt mai “performanți” decât legende precum Maradona sau Pele. Și cumva sunt și un pic dezamăgit că sunt contemporan cu ei și că jocurile de culise din jurul fotbalului m-au scârbit și nu am mai avut răbdarea necesară să le văd meciurile. Nu mă refer numai la acest CM, ci la tot fotbalul în general.

În fine, Alles fur EURO 2024! Am doi ani să-mi revină pofta de fotbal, mai ales că EURO 2024 se va organiza într-o țară mai normală.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Am reușit cu succes să nu mă uit la niciun meci de la Qatar 2022

  1. Silviu

    Lasand politica la o parte chiar au fost multe meciuri frumoase. Cel de aseara a fost un adevarat spectacol.
    Pentru mine a fost si mai placut pentru ca e prima data cand am putut sa urmaresc un eveniment sportiv alaturi de copii.

    Reply
    1. Revo Post author

      Da, am auzit. Poate o să mă uit la un moment dat la un recap al finalei sau al campionatului. Și știu ce zici de copii, e unul dintre motivele pentru care d-abia aștept 2024! 🙂

Spune-ți și tu părerea: