O idee simplă și ieftină pentru Ministerul Sănătății

By | March 3, 2021

Dacă dai o căutare pe Google după “îmi curge nasul și tușesc”, în două minute ajungi la o postare pe un forum sau pe un site în stilul “sfatul medicului”, în care cineva îți spune cu siguranță că acestea sunt simptomele unei boli incurabile și nu mai ai mult de trăit. Fie asta fie remedii cu coadă de șoricel pentru febră tifoidă.

Din această cauză am realizat că noi în ultimul timp nu am mai căutat nimic medical în limba română. De regulă scriem simptomele în engleză ca să ne facem o idee despre ce ar putea fi. Și în 90% din cazuri dăm peste site-ul NHS, care explică foarte bine tot ce ar trebui să faci în funcție de simptome.

Iată de exemplu pagina pentru greață. Fă asta, asta, asta, asta. Nu face: asta, asta, asta. Iată care sunt cauzele cele mai comune pentru greață. Du-te la doctor dacă se întâmplă asta, asta sau asta. Simplu.

Și sunt o mulțime de lucruri care ar putea fi prevenite, tratate sau ameliorate dacă am avea un lucru clar scris pe subiect: rău de mișcare, răceli, iritații, insolații, chestii light. Sau o mulțime de cazuri în care dacă citești undeva negru pe alb că trebuie să te duci la doctor, te duci mai repede.

Ei bine, cum ar fi să avem un ghid oficial scris pentru mai multe probleme comune? Așa cu “do’s” și “don’ts”, ca pe NHS. Cum ar fi să avem chestiile astea scrise chiar în limba română, pe site-ul ministerului?

Nu pentru a ne trata sau diagnostica acasă. Ci pentru că trăim vremuri ciudate, în care parcă nu vrei să aglomerezi aiurea sistemul. N-ar fi bine dacă s-ar face deja un minim triaj de acasă?

 

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “O idee simplă și ieftină pentru Ministerul Sănătății

  1. Bogdan Draghicescu

    UK este la ani lumina distanta de noi vis-a-vis de guvernanta digitiala. Dau doua linkuri care sa sustina aceasta afirmatie:
    https://github.com/alphagov
    https://github.com/nhsuk

    sigur sunt si altele. ideea e ca la ei toata dezvoltarea asta este deschisa, vizibila pt toata lumea. mai mult, principiul de baza este sa fie cat mai putin restrictiva, deci nu folosesc cele mai noi tehnologii web, pentru ca asta ar limita accesul de pe device-uri mai vechi sau putin capabile (iar asta e mai greu decat sa dezvolti cu cele mai noi feature-uri).

    citisem un story acum ceva timp cu cineva care avea ca singur device conectat la internet un 3ds sau ceva similar, care are un browser foarte vechi/experimental etc.. poate exact oamenii care au cele mai putin capabile device-uri au cea mai mare nevoie de ajutor super-facil.

    ar fi fain sa avem si noi asa ceva. cred ca tine de abordarea statului, care mai bine este ‘cu tine, pentru tine’ si nu ‘descurca-te, e problema ta’

    Reply
  2. Alin

    Este o idee bună să documenteze probleme de sănătate oficial, ca să nu mai ajungă lumea pe tot felul de websiteuri dubioase unde îți recomandă până și ritualuri șamanice.
    Eu caut tot în engleză, dar pe reddit.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: