Păreri la doi ani după ce am cumpărat un frigider LG cu linear inverter și WiFi

By | November 22, 2021

Noi aveam un frigider din acela înalt, cu o cutie mică sus pentru congelator. Era mare, încăpător și răcea bine. Făcea doar un pic de zgomot și mânerele lui de plastic se cam îngălbeniseră. La un moment dat după renovare a zis Alice că #nusemaipoate cu cel vechi și că ne trebuie unul nou. Eu fiind adeptul ideii de a nu arunca un lucru până nu moare de tot, am încercat s-o conving că nu ne trebuie totuși un nou frigider mare.

Plus că știți … noi stăm la etajul trei într-un bloc fără lift și din discuțiile cu frigiderul ăsta vechi părea că el nu are de gând să coboare singur pe scări. Acesta era de fapt cel mai solid argument al meu, care însă a picat în momentul în care a apărut voucherele acelea pentru electrocasnice.

Așadar zis și făcut. Foarte prompt, la nici 5 luni după ce Alice a deschis prima dată subiectul, niște băieți urcau pe scări o combină frigorifică No Frost, cu compresor inverter linear și cu WiFi, pe numele ei de cod LG GBB62PZHZN. Nume super simplu de altfel.

În fine, am băut o ultimă bere și mi-am luat adio de la frigiderul vechi înainte să-l ducă băieții pe ultimul drum. Băieții probabil mi-au umplut frigiderul cărându-l trei etaje pe scări și iată-ne cu noul dușman în casă.

L-am inspectat, l-am pus pe poziții și l-am băgat în priză. Apoi m-am apropiat cu urechea de el ca să văd dacă funcționează. Băi și funcționa, doar că față de celălalt zgomotul era ca diferența dintre un TDI și o Tesla. Ăsta nou avea mai degrabă un zgomot de hard disk decât de frigider. Am constatat că noi ne obișnuisem să-l auzim pe cel vechi ca pe zgomot de fundal și că nu îl mai băgam în seamă. Îl auzeam inclusiv din dormitor, cu ușa de la bucătărie închisă. Deși bucătăria și dormitorul nostru sunt cumva în locuri diametral opuse ale apartamentului. Apoi mi-am adus aminte că cel vechi mai avea în mijlocul nopții momente în care se chinuia să pornească. Îi tușea starterul de la compresor de vreo 4-5 ori, ca unui fumător înrăit înainte să pornească. Cel nou nu se auzea. Ciudat … prea multă liniște în casă.

A doua diferență am simțit-o la factura de electricitate. Cel vechi era tot un no frost, dar probabil prima generație de no frost venită de la sat la oraș. Ne rupea la buzunar.

În rest, deși frigiderul nou este mai mare pe exterior și are 2m, cumva este mai puțin încăpător pe interior. Cel vechi avea 1.8 metri înălțime și 284l capacitate netă a frigiderului, cel nou 277l. Cel nou are și niște alegeri mai puțin fericite din punct de vedere al gestionării spațiului. Oricum ai da-o nu poți pune rafturile decât în așa fel încât să ai un singur spațiu “înalt”, pentru a pune o oală cu ceva. La fel și pe ușă. La cel vechi aveai 2 rafturi și pe ambele puteai pune câte o sticlă de 2 litri. La cel nou ai patru rafturi, dar doar pe unul dintre ele intră o sticlă de 2 litri. Și o a treia problemă ar fi că ușa nu se deschide decât până la 90 de grade. La cel vechi se deschidea 180.

Altfel toate bune. Afișaj exterior, două cutii de legume, răcire rapidă și uniformă, fără să găsești alimentele înghețate sau uscate. Congelatorul este mult mai încăpător și contează enorm faptul că este și el no frost. În primul rând pentru că nu se mai combină toate pungile din interior într-o mare calotă glaciară și în al doilea rând pentru că nu mai trebuie dezghețat. Cred. Cel puțin noi nu l-am dezghețat în doi ani de când îl avem.

Ah, da! Și are WiFi! Ce face un frigider cu WiFi? Ei bine …

Cam același lucru pe care îl face și un frigider fără WiFi. Răcește. Și dacă vrei neapărat, poți să vezi temperatura din frigider pe telefon și să activezi funcția de răcire rapidă. Atât.

În concluzie, lăsând gluma la o parte, suntem foarte mulțumiți de alegerea făcută. Cel puțin în privința zgomotului, consumului și a faptului că este full no frost. Să sperăm că va avea o viață cel puțin la fel de lungă ca cel care ne-a părăsit și s-a dus în raiul frigiderelor.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

9 comentarii la “Păreri la doi ani după ce am cumpărat un frigider LG cu linear inverter și WiFi

    1. Revo Post author

      Nu mai țin minte. Știu doar că a venit factura luna următoare și am zis amândoi: “what? de ce avem mai puțin de plătit?” Și apoi am tras amândoi concluzia că de la frigider trebuia să fie, că nu făcusem altă schimbare în luna respetivă.

  1. Florentina

    Si eu sunt foarte multumita de frigiderele LG. Am un alt model care isi face perfect treaba. Problema este ca cineva din familie s-a gandit sa il stearga cu buretele de vase (partea verde) si acum a ramas zgariat in mai multe locuri. Doar ce iesise din garantie… nu ca ar fi contat si garantia. Oare ce remediu pot gasi sa mai remediez acele zgarieturi? Aveti idee?

    Reply
  2. Adi Sim

    Salut.
    Am o combina frigorifica aproape identica cu a ta Gbb566pzhmn, însă de 1 săptămâna a luat-o razna, este extrem de gălăgioasa și pornește foarte repede compresorul. Un pic dezamăgit…

    Reply
    1. Revo Post author

      Și nouă ni s-a părut cam gălăgioasă la un moment dat, dar apoi am constatat că de fapt zgomotul era de la niște borcane/sticle din interior care vibrau și intrau în rezonanță când pornea compresorul.

Spune-ți și tu părerea: