Un pic de pomană electorală din Sectorul 1 + promisiuni

By | August 31, 2020

Subiectul fierbinte de pe grupul de Facebook al cartierului și din Sectorul 1 în general este pomana electorală agățată de clanța ușii (sau aruncată peste gard). În unele zone șpaga a fost livrată chiar de polițiștii comunitari, pentru că, bineînțeles, se știe că livrarea de pachete electorale intră în atribuțiile lor.

În pungă sunt niște măști și o întreagă broșură cu faptele de vitejie ale lui Daniel Tudorache.

pomana electorala sector 1

Am răsfoit un pic revista înainte să o arunc. Primul lucru care m-a făcut să dau ochii peste cap:

pomana electorala aviației

Ok, deci nu este de ajuns un singur primar așa cum sunt în orașe și mai mari decât al nostru, nu sunt de ajuns șase primari care nu comunică între ei. Înființăm mini-primării de cartier. Nu centralizare, ci segmentare, asta este soluția! Cum de nu s-a gândit nimeni până acum?!

Dar dacă credeți că asta este bună, pregătiți-vă pentru următoarea dudă din revistă:

primaria sector 1 promisiune spital

“Promisiunea cu spitalul 2020 remix!”. D-asta nu a făcut PSD-ul niciun spital până acum, pentru că făcea economii. Acum au în sfârșit bani și dacă îi votezi promit că îl fac în următorii patru ani. Pe bune, nu este nicio minciună aici.

Ok, trecem mai departe. Ce mai avem în program? Digitizare:

Dap, eu am testat cum funcționează platforma online a primăriei. Pe hârtie există, în practică nu te ajută cu nimic.

În rest am mai răsfoit un pic revista și cam jumătate din ea este cu povești lacrimogene cu bunicuți și bunicuțe care au primit alimente de la S1 pe perioada pandemiei.

Nu am putut să nu remarc un lucru. Tot ce scrie în revista asta s-a întâmplat în anul curent sau cel mult în 2019. Nimic despre restul anilor în care Daniel Tudorache a fost primar.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *