Prima mea pană

By | June 5, 2015

Aoloo, ia uite ce prezoane are asta, ai dreacu chineji! Băă, ia uite ce prezoane are mașina asta! (strigă către tot service-ul). Asta e pă paișpe’ băiatu! Nici să vrea să ți le fure roțile și nu poate. Da de unde dracu’ iau tubulară de paișpe să le scoatem p-astea? Bă, cine are tubulară de paișpe?! (strigă iar către tot service-ul).

N-are nimeni. Încercăm cu coarba ei. Ptiu să de dracu … da e strânse rău. (în timp ce țopăia cu picioarele pe coarbă)

  • Tot voi le-ați strâns.

Se mai chinuie ostașul cu ea vreo 15 minute cu ea, până se aude o voce din spate.

  • Vezi bă prostule că e de cinșpe’.
  • Aoleu, așa e să-nnebunesc! Bă, cine are bă o tubulară de cinșpe? (strigă iar în tot service-ul). Gata băiatu, uite că merge acuma’, vezi?
  • Bine, dar să nu le mai strângeți așa tare, că am vrut și eu să le desfac și n-am reușit.
  • Gata băiatu’ !

Asta se întâmpla în martie, când puneam cauciucurile de vară. Fast forward până ieri … în mijlocul ploii, țopăiam eu ca pinguinul pe coarbă, după ce am dat cu mașina într-o groapă la intersecția dintre Mărăști și Alexandru Averescu. Trec zilnic pe acolo, nu știu cum de s-a întâmplat tocmai ieri.

pana_roata

Şi dacă ar fi un lucru care m-a enervat din toată situația asta, ăsta a fost. Văd că asta e practică pe la toate vulcanizările, să strângă prezoanele până iese untul din ele. Fie sunt săraci cu duhul și nu știu că pistolul ăla pneumatic are două sau trei setări pentru puterea de percuție, fie speră că astfel vei fi întotdeauna nevoit să vii la ei dacă ai o problemă cu roata. Dar ce te faci dacă rămâi cu ea în deșert?

Oricum, să fiți atenți la asta. Dați-le o palmă peste ureche dacă-i vedeți că strâng prezoanele cu pistolul pus pe ultimul nivel de percuție. În caz că faceți o pană, nu veți putea să dați singur roata jos.

Ce am învățat din experiența de ieri?

M-am uitat la roată acum și am văzut că nu este găurită. Presupunerea mea este că din cauza șocului puternic și-a pierdut etanșeitatea pentru o fracțiune de secundă, de ajuns cât s-o facă să-și piardă de tot aerul. Am strâmbat în schimb buza jantei pe interior, probabil când am urcat-o pe bordură. Probabil că soluția mai bună era să mai merg pe pe jantă 500m, până găseam un loc care să nu mă oblige s-o sui pe bordură.

Mulțumesc, Sorin Oprescu.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

6 comentarii la “Prima mea pană

  1. Ics

    Salut,din experienta mea de om care a vandut mii de anvelope. Nu ai strambat janta pe interior urcand pe bordura,daca mergi 500 m pe pana,anvelpa respectiva e compromisa,trebuie sa iei alta. Ai avut janta stramba pe interior,de la un soc precedent si acum combinatia groapa + janta deja stramba a facut sa pierzi aerul, daca aveai janta buna nu se intampla asta, eventual o strambai acum si faceai pana la urmatoarea groapa. Recomand verificare jante lunar si schumba vulcanizarea!

    Reply
    1. Revo Post author

      De ce spui că ar fi fost compromisă anvelopa dacă mergeam 500m? Cam atât mi-a luat să mă opresc după ce am luat groapa. Vizibil, anvelopa nu are nimic.

      Janta sigur nu era așa acum 3-4 luni când am schimbat roțile de vară, că m-am uitat la ele. Ori s-a strâmbat acum când am dat în gropan, ori, mult mai plauzibil zic eu, când am urcat pe bordură. Pentru că era înaltă și am și auzit un grind când am urcat cu roata din spate.

Spune-ți și tu părerea: