Rareș Mănescu, cel mai bun grădinar

By | August 3, 2013

Nu știu cum a fost cu celelalte sectoare dar Rareș Mănescu a avut o echipă foarte bună de online. Cu 2-3 zile înainte de alegeri am văzut că are pagină de facebook și am zis să mă amuz un pic așa că i-am trimis un mesaj. Nu am vrut să-i las nimic în văzul celorlalți (pe wall) astfel încât să se simtă obligat să răspundă. Am vrut să văd cât de mult își dă interesul echipa lui. Efectul a fost neașteptat. Mi-a dat friend request de pe pagina personală (cu familie, cu “works at”, etc) și mi-a și răspuns la mesaj. Pe atunci nu aveam blogul pus la înaintare, deci exclus să se fi speriat că îl scriu de rău.

În cele din urmă a câștigat alegerile și fix în a doua zi nu-l mai aveam ca friend pe facebook. Mi s-a părut o mișcare proastă, putea să-și facă altă pagină personală și să o păstreze p-asta ptr. PR, trecem peste. Se face aproape un an de când el este primar în Sectorul 6 iar eu n-am văzut absolut nimic făcut de el. Mă tot uit pe pagina aia a primăriei și se pare că singurul lucru de care pare preocupat este plantarea de panseluțe, vopsirea copacilor, tăierea frunzelor și alte astea. Ba mai mult, îl mai și laudă pagina aia de parcă toaletarea unui copac este un act de eroism. Mie mi-ar fi și rușine să menționez așa ceva.

rares_arbori

Dar Rareș, uite, dacă te plictisești de plantat panseluțe, ar fi două chestii prin Militari de făcut. Să le zicem … monumente ale incompetenței autorităților.

În primul rând, Autogara Militari. Haideți să vă spun un lucru amuzant. Toate autoturismele din zona aia parchează oriunde numai în autogară nu. E un spațiu cât Oana Roman care stă degeaba. Că se zgârcesc vecinii la un abonament de parcare nu e problemă. Dar toate mizeriile astea de microbuze care pleacă în provincie sunt parcate în sufletul tău, trebuie să treci prin ele când ieși de la gura de metrou. Taximetriștii parchează pe latura cu Valea Cascadelor pe banda întâi, banda a doua și un pic pe trotuar. Cam pe tot așa. Dacă se rupe vreodată un gard de la parcul Păcii, o să găsești sigur un taximetrist sub ceas. M-am săturat să o dau parte-n-parte cu șoferii lor colorați de fiecare dată când vreau să ies de la metrou. Poliția vine și îi ușuie ca pe ciori, fără să le facă nimic. A doua zi sunt la loc. Şi nu mai zic nimic de tarabele puse în drum.

[youtube=http://youtu.be/H93NdEimZ3k]

A doua la mână. E în trend să miorlăim după spații verzi. N-avem de unde să scoatem spații verzi frate. Mă bufnește râsul de fiecare dată când trec pe lângă fostul PUMAC. Clădirea aia de la Apaca, demolată de pe vremea smardoiului numit Poteraș. 5 hectare de moloz care stau de așa de 4 ani. Rareș Mănescu se lăuda în campanie că face un hyper-spital pe locul ăsta. Ştim, înțelegem, nu că n-am crede asta. Dar până la spitale și autostrăzi suspendate, poate ar trebui forțați proprietarii măcar să salubrizeze zona. Cât costă să pui gazon pe 5 hectare ?

pano_manescu1

Până acum m-a convis Rareș Mănescu, este cel mai bun grădinar pe care l-a avut Sectorul 6 vreodată.

2 comentarii la: “Rareș Mănescu, cel mai bun grădinar

  1. Pingback: revoblog.ro | Lumini de Crăciun în Militari ?

  2. RUSINE

    un golan de primar cum nu a mai avut sectorul 6
    al devanseaza cu un foarte mare succes chiar pe primarul “smardoi” Poteras
    rusine rusine tie si intregi tale familii sunteti niste oameni de nimic !!!!!!!!
    RUSINE Rares Manescu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *