Am mâncat o lumânare delicioasă la Check, odată cu Bucharest Food Week

Știam de Check (sau Check eat), pentru că am mai fost cu altă ocazie și mi-a plăcut. Așa că atunci când am văzut că participă la Bucharest Food Week, am rezervat o masă pentru a merge cu Alice și cel mic ca să servească și ei o lumânare bună, așa cum se făceau odată.

lumânare de mâncare

Da, unul dintre preparatele din meniu se numește “the Miso Butter Candle”, și este chiar o lumânare comestibilă din unt. Este servită aprinsă, iar tu aștepți (sau nu) să se înmoaie un pic untul și o poți mânca.

De data aceasta, cu ocazia Bucharest Food Week, aveau două sortimente de lumânări. Cea pe care am mai încercat-o, cu unt, miso și sare Maldon infuzată cu vin. Celălalt meniu conținea o lumânare cu gel de bere 1664 Blanc. Am comandat ambele meniuri.

Cea cu miso a fost mai medium rare, în timp ce cea cu bere 1664 Blanc a fost mai well done, dacă îmi permiteți. Ambele au fost bune, dar o prefer pe cea cu sare maldon din meniul lor obișnuit. Cealaltă mi s-a părut cam dulce pentru gusturile mele.

Cum a fost restul mâncării de la Check

Unul dintre meniuri are ca fel doi “Dip and devour beefwich”, care este un sandwich cu fâșii de carne de vită, sumac, salsa verde și un pic de ceapă, care vine alături de un bol de consomme cu vin și de o porție de cartofi.

A fost delicios sandwich-ul, mai ales înmuiat în consomme. Buni și cartofii, dar nu știu dacă m-aș fi săturat doar cu acel sandwich…

Noroc că meniul doi conținea ceea ce se numește “So you think you can bucket?”, care este un bol de pui crispy, făcut cam ca la KFC, dar fără să fie picant, alături de 2 sosuri și o salată cu castraveți, ridiche și ghimbir semi-marinați într-un sos de oțet și susan. Acest preparat este mai degrabă în zona de “comfort food”, dar puiul a fost excelent: foarte fraged la interior și crispy la exterior.

La desert am avut “pumpkin custard”, care-i un desert cu mascarpone, dovleac, caramel, tonka și popcorn și “silver bloom”, care este pe bază de ciocolată albă, budincă cu lapte, cardamom și tonka. Aspectuoase și delicioase, ambele.

Cele două meniuri cu ocazia Bucharest Food Week au costat 119 lei fiecare, deci 240 lei pentru amândouă, la care s-a mai adăugat o bere, o limonadă și ce am mai consumat noi în plus. De menționat că cele două meniuri conțin fiecare câte un aperitiv diferit + fel principal diferit + băutură diferită + desert diferit și nu se pot face combinații între aperitiv de la meniul 1 și fel principal de la meniul 2 sau invers.

În concluzie, ne-am simțit foarte bine la Check… sau Check__eat… sau Checkthespace, oricum decid ei să se numească. Servirea a fost mereu cu zâmbetul pe buze, preparatele au venit repede, toate au fost delicioase și până la urmă și cantitățile au fost generoase. Ziceam eu că nu m-aș fi săturat din acel beef sandwich, însă cu tot cu aperitivul pe bază de lumânare (și focaccia) și cu desert este deja mult.

Vă recomand să le faceți o vizită. Îi găsiți pe strada Strada Mihai Vodă 1, în spatele Palatului CEC (link către site, link către Google Maps). Au spațiu la interior, câteva mese pe trotuar și o terasă.

Adaugă revoblog ca sursă preferată în Google News

Lasă un comentariu