Review Nothing Phone (2) – Cel mai interesant smartphone din 2023

By | November 20, 2023

Nothing este o companie fondată în 2020 de Carl Pei. Tot Carl Pei a fondat și OnePlus și a plecat de la cârma companiei în momentul în care Oppo a absorbit complet OnePlus. Așadar, în 2020 a fondat Nothing, iar Nothing Phone (2) este al doilea lor smartphone lansat, care a ajuns și la mine pentru review:

Design Nothing Phone (2)

Îl vedeți în toată luminozitatea lui la minutul 1:11 pe video. Este foarte bine construit și are spatele plin cu LED-uri (denumite Glyph) care au diverse roluri.

Diferitele segmente luminoase de LED-uri au diferite funcții. De exemplu cel de la baza telefonului se aprinde atunci când îl încarci, cel circular poate fi un countdown timer, cel oblic îți indică o notificare șamd. Vedeți cum se comportă în diverse scenarii pe video, începând cu minutul 1:30. Chiar e genul de lucru care se vede mai ușor în video decât explicat în cuvinte sau fotografiat.

Așa cum ziceam și pe video însă, glyph-urile au mai mult rol estetic decât funcțional din punctul meu de vedere.

Totuși, Carl Pei a reușit să facă ceva unic cu Nothing Phone. Un telefon care să semene cu iPhone și în același timp să fie total diferit de iPhone. Mă refer la faptul că din punct de vedere al formei și al felului în care se simte în mână, este un iPhone. Însă cu siguranță nu este o copie de iPhone, ci ceva total diferit.

Display-ul

Este un LTPO OLED de 6.7″. Are refresh rate variabil între 1 și 120 Hz și luminozitate maximă de 1.600 niți. Chiar este luminos chiar și în lumina puternică a soarelui și nu am avut ce-i reproșa.

Interfața Nothing OS

Am fost chiar super entuziasmat de interfață. Am văzut o mulțime de funcții interesante pe care sper să le văd în curând și pe alte smartphone-uri.

De exemplu un lucru simplu, care pe Samsung sau pe alt Android nu l-am văzut. Dacă ai un folder pe homescreen îi poți alege dimensiunea și dacă este îndeajuns de mare cât să se vadă toate aplicațiile în el, nu mai trebuie să-l deschizi pentru ca apoi să accesezi aplicația. Poți apăsa direct pe iconița acelei aplicații.

În meniul de quick settings pe care îl accesezi făcând un swipe în jos din partea de sus, la Google Wallet îți arată și o mică pictogramă cu cardul care este setat ca default payment (vedeți la 3:10 în video).

Pe homescreen poți mări dimensiunea iconiței unui aplicații dacă folosești des acea aplicație și vrei să fii sigur că o deschizi repede oricând.

Poți adăuga pe homescreen un widget care este de fapt o setare rapidă. Dacă nu vrei să faci swipe down (cum spuneam mai sus) și apoi să apeși pe un buton ca să dezactivezi rotirea automată a ecranului din modul portrait în landscape, poți adăuga direct pe homescreen butonul de comutare pentru rotire automată.

Sunt genul acesta de setări sau artificii de UX care te fac să zici: “Cum de ceilalți încă nu au făcut asta?!”

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la interfață este tema care încearcă să fie monocromă și să facă și iconițele aplicațiilor monocrome. Aici sunt două probleme:

  • prima este că nu are un pachet cu toate iconițele de aplicații posibile, așa că doar cele mai populare vor fi monocrome, în timp ce altele mai locale sunt colorate.
  • a doua problemă este că având atât de multe iconițe monocrome, este mai greu să distingi între ele.

În fine, un inconvenient minor având în vedere că poți renunța la această temă.

Baterie și autonomie Nothing Phone (2)

Aici lucrurile stau bine spre foarte bine. Are baterie de 4700 mAh, încărcare rapidă pe 45W și încărcare wireless pe 15W. În scenariul meu de utilizare am obținut între 4 și 6-7 ore de screen time. Adică undeva la o zi și jumătate, poate chiar două de utilizare.

Camere Foto Nothing Phone (2)

Sistemul foto este compus din două camere de 50 MP (wide + ultra wide) cu senzor Sony. Pe timp de zi telefonul face poze foarte bune. Focalizează rapid, are culori plăcute și mai procesează adițional fotografia pentru a obține maximul din fiecare scenă. Se vede o ușoară diferență de culori între cale două camere, însă nu-i atât de evidentă.

În interior, pozele statice sau portretele cu adulți care stau la poză sunt ok. Pozele cu subiecte în mișcare precum copii sau animale de companie ies mișcate.

Mai este disponibil și un mod 2x care nu este un zoom propriu zis, ci un crop făcut direct pe senzor. Peste 2x pozele nu sunt grozave, așa cum era de așteptat.

Pe timp de noapte e mai tricky de făcut poze bune. Dacă este un peisaj urban cu câteva lumini, cu puțină procesare telefonul reușește să scoată niște poze decente, chiar impresionante. Sunt niște reflexii care apar în jurul becurilor, dar nu-s o problemă.

Dacă este genul de scenă în care 80% din cadru este întunecat, atunci face o poză cu expunere prelungită de 1-2 secunde, însă nici după ce o procesează nu reușește să scoată o poză în care cadrul să fie luminat. Aici se vede diferența între un mid-range, fie el și foarte bun și un flagship.

Filmează 40K @ 60 fps (mostră în video la minutul 6:04) sau maxim 30 fps dacă activezi Live HDR. Action Mode-ul (adică funcția de stabilizare) scade rezoluția maximă de filmare la 1080p.

Mi-a plăcut și camera de selfie, mai ales pe modul Portrait, unde are un slider pentru controlul separării de fundal.

Specificații pe scurt

  • Display LTPO OLED 6.7″, 120 Hz, HDR10+, 1600 niți luminozitate, Gorilla Glass;
  • Snapdragon 8+ Gen 1, 256GB cu 12GB RAM sau 512 GB cu 12GB RAM;
  • Sistem dual de camere cu senzor Sony de 50 MP, filmare 4K@60fps;
  • Cameră de selfie de 32 MP, f/2.5;
  • Bluetooth 5.3, USB 2.0;
  • Baterie de 4.700 mAh, încărcare rapidă 45W, wireless la 15W
  • Disponibil la: eMAG, evoMAG

Concluzie

Nothing Phone (1) a apărut de nicăieri și a luat multe persoane prin surprindere, însă mă bucur că nu a fost un “one hit wonder”. Din punctul meu de vedere Nothing Phone (2) merge într-o direcție foarte bună. Carl Pei înțelege foarte bine lumea smartphone-urilor, nu degeaba a atras de partea lui investitori precum inventatorul iPod-ului, CEO-ul Reddit, co-fondatorul Twitch și pe Casey Neistat. Omul știe să își aleagă bătăliile și știe ce specificații să pună pe un telefon astfel încât să ofere un pachet corect și dorit.

Nothing Phone 2 are un design unic, care îl face dezirabil, are un software simplist, cu funcții inteligente, un display foarte bun, un chipset foarte bine ales, autonomie ok și singurul compromis este la cameră. Însă este un compromis făcut cu cap. Camera de la Sony este de ajuns de performantă pentru utilizatorii normali, chiar și pentru cei un pic mai pretențioși, care știu însă cum să o folosească. O cameră mai performantă nu s-ar fi justificat și ar fi ridicat drastic prețul telefonului.

Și că tot vorbim de preț, varianta testată de mine, cu 256GB stocare și 12 GB RAM era inițial la 3.500 lei în momentul video-ului. De Black Friday însă a fost redus la 2.700 lei, iar acum este la 2.900 lei. Aș zice că peste 3.000 de lei, Nothing calcă pe gheață subțire cu acest telefon, pentru că se apropie de prețul unui flagship. Mă refer aici la Galaxy S23 cu 128 stocare și 8 GB RAM. Orice preț sub 3000 de lei l-aș considera ok. Iar varianta de 512 GB stocare este încă la ofertă, la 3.200 lei, redus de la 3.716.

În concluzie, Nothing Phone (2) este un upper-mid-range pe care l-aș recomanda fără rețineri. Să vedem ce accesorii mai scot ca să creeze un ecosistem în jurul telefoanelor și cum se descurcă la partea de customer support și prevăd un viitor mare pentru Nothing.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Review Nothing Phone (2) – Cel mai interesant smartphone din 2023

  1. Andrei I

    Dupa ce mi-am luat P30 Pro cu zoom optic, nu imi vine sa renunt la asa ceva si tot sper sa apara ceva la un pret mai decent.
    Vad ca Huawei tot insista pe partea de fotografie pe telefoanele lor, ocupand chiar primul loc pe podium, dar fara servicii Google nu stiu cine le ia.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: