Am vizitat un studio de film din România. Și platoul de filmare pentru Django

By | April 21, 2023

Am văzut un studio de film din România și am fost uimit de cât de mare este și de cât de multe producții despre care habar n-avem a dus la capăt. Am vizitat studioul Castel Film cu ocazia avanpremierei uneia dintre cele mai mari producții TV internaționale filmate integral în România.

Este vorba despre serialul Django, pe care îl veți putea vedea în aplicația Focus Sat sau pe Focus Sat TV începând cu 24 aprilie. Vor fi episoade în premieră în zilele de luni și joi, de la 21:30.

Serialul chiar este “a big deal” pentru România, cu 40 de milioane de euro buget. S-a filmat timp de 27 de săptămâni, nu doar la Castel Film în Ciolpani, ci prin toată țara. Iar la producție au fost implicați CANAL+, Sky Studios, Atlantique Productions (Franța), în colaborare cu Odeon Fiction (Germania), StudioCanal (Franța) și Frame Film (România).

Iată trailerul:

Povestea are la bază filmul Django din ’66, care l-a lansat pe Franco Nero și l-a inspirat și pe Tarantino să facă “Django Unchained”. În acest serial, pistolarul Django își caută fiica (Sarah), care a supraviețuit după ce cineva i-a atacat și a omorât mai mulți membri ai familiei.

O găsește în New Babylon, un oraș multi-etnic, condus de John Ellis (Nicholas Pinnock, cel pe care îl vedeți și în clipul meu). Practic o utopie în acele vremuri, un oraș condus de un om de culoare. Care era pe cale să se căsătorească și cu Sarah, care-i o fată albă.

Doar că viața este complexă și are multe aspecte, iar personajul negativ din serial, jucat de Noomi Rapace, are ceva împotriva acestei căsătorii multi-etnice și în general încearcă să distrugă comunitatea din New Babylon.

Din distribuție fac parte și mulți actori români, apropo: Mihai Sandu Gruia, Gabriel Spahiu, Bogdan Farcaș, Aida Economu, Claudiu Trandafir, Tiberiu Harsan și Cătălin Constantin Gheorghe.

Cum a fost pe platoul de filmare?

Filmările erau deja încheiate, dar decorurile încă erau acolo. Eu unul n-am mai fost niciodată pe un platou de filmare. Nu pot decât să mă bucur că există un asemenea studio și la noi.

Decorurile mi s-a părut destul de bine și minuțios construite. Practic dacă n-ai fi știut unde ești, ai fi putut să juri că ești într-un oraș din Vestul Sălbatic. Unele case erau doar de butaforie, însă în altele, cum este “saloon”-ul din video meu, puteai intra.

Am asistat și la o scenă pe care o vedeți în clipul meu. Câțiva cascadori s-au luat la bătaie prin nămol și s-a lăsat cu ceva trânte, pistoale și urmăriri cu cai. Scena cu bătaia mi s-a părut mai reală și mai bine regizată decât ce am văzut în multe filme cu pretenții făcute pe repede înainte de Hollywood.

Primul episod l-am văzut într-un hangar care la interior era amenajat ca o capelă. Foarte interesantă senzația, să intri într-un garaj practic, iar pe interior să dai de vitralii și atmosferă gotică.

Apoi m-am mai plimbat un pic pe domeniul din Ciolpani, ca să mai văd ce găsesc. Aici s-au filmat printre altele Borat, Hellraiser, Ghost Rider cu Nicholas Cage, Comrade Detective, Cold Mountain, Princess Of Thieves. O mulțime de filme cu o mulțime de actori celebri. Găsiți lista aici. Peste 300 de filme în 30 de ani.

Ce am mai văzut pe acolo? De toate. Mașini americane de pompieri, mașini nemțești din al doilea război mondial, un pick-up truck american și un avion ruginit care era parcat casual lângă o căruță. Le vedeți în clipul meu, la final.

Cum este serialul Django?

Bazându-mă pe primul episod văzut, aș zice că-mi voi reînnoi abonamentul la Focus Sat pentru a vedea Django. Serialul e interesant prin faptul că nu-i chiar un western clasic, ci cu un mic twist. Are o poveste, are acțiune, actorii joacă bine. Cred însă că motivul principal pentru care mă voi uita la el este că vreau să recunosc cât mai multe din decorurile pe care le-am văzut pe platou și să văd dacă mai recunosc și alte zone din România.

Trebuie să recunosc că am avut un vibe destul de ciudat, uitându-mă la primul episod. Eu vedeam peste tot decoruri din România, însă sunt convins că străinii habar nu vor avea că nu este filmat direct în Vestul Sălbatic. Apropo, am rămas cu o mare dilemă. Dacă un western filmat în Italia se numește spaghetti western, oare cum se numește unul filmat în România? 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “Am vizitat un studio de film din România. Și platoul de filmare pentru Django

  1. Petronius

    Eastern.. de mullti ani se cheama asa.

    >> Profetul, aurul și ardelenii” este un film românesc din 1978, regizat de Dan Pița. El este primul film dintr-o trilogie eastern care mai cuprinde ”Artista, dolarii și ardelenii” (1980) și ”Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981). În acest film, frații Traian și Romulus Brad, originari din Poplaca (Transilvania), pleacă în America în căutarea celui de-al treilea frate, Ion, emigrat cu 7 ani în urmă. Ei sosesc în orașul Cedar City… .<<<<

    Reply

Spune-ți și tu părerea: