Am văzut Rings Of Power 8K pe un TV Samsung Neo QLED 8K (și OLED-ul nou de la Samsung)

By | October 28, 2022

Eu nu știam asta, dar se pare că Samsung a lucrat în colaborare cu Amazon și a scos o variantă 8K a serialului Lord Of The Rings: Rings Of Power, care nu-i disponibilă decât pe televizoarele Neo QLED 8K. Știi cum e, când faci cel mai scump serial TV din istorie (465 de milioane de dolari buget), ce te mai costă să-l faci și 8K? Un mizilic.

Știu serialul, m-am uitat cu Alice încă de la primul episod și până la final de sezon. Eh, aseară am văzut câteva secvențe din el și pe acel QLED 8K (85QN900A). Dimensiunea lui este impresionantă. Are 214 cm diagonală! 7.680 pixeli pe orizontală și 4.320 pixeli pe verticală. Peste 33 de milioane de pixeli în total!

E imposibil să vă transmit prin niște poze aceeași informație pe care o transmitea TV-ul. Am încercat și să fac un video dar nici acela n-are nicio treabă. Pot însă să vă descriu ceva ce n-am mai văzut până acum la un TV. Mă uitam la secvențele cu torțe din Khazad-dûm și efectiv vedeam efectul de fata morgana în jurul torțelor. Era atât de vibrantă flacăra aia încât aproape că simțeam căldura. Pe cuvânt că dacă aș avea un astfel de TV aș pune un video cu un șemineu și nu mi-ar mai trebui încălzire de la Termoenergetica. Este incredibilă senzația.

TV OLED de la Samsung

În camera de lângă era și modelul Samsung OLED 55S95B.

Practic este vorba despre primul model OLED de la Samsung. Este de fapt o combinație între Quantum DOT și OLED care ia ce este mai bun din ambele lumi. Panelul OLED ajută la iluminarea (sau stingerea) individuală a fiecărui pixel, iar cristalele Quantum DOT ajută la reproducerea foarte precisă a culorii.

Pentru acesta sunt cu adevărat entuziasmat, pentru că fuziunea dintre Quantum DOT și OLED este o premieră. Și pentru că este mai tangibil ca preț. Mă aștept ca această tehnologie să domine piața în câțiva ani.

Cu alte cuvinte, în sfârșit încep să iau și eu în calcul un TV nou și acum d-abia aștept să-mi permit un OLED cu Quantum DOT.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: