Eu sunt în general omul care pleacă de la birou, de acasă sau de la un eveniment cu întârziere pentru că tot încearcă să mai facă și x și y și atunci de multe ori în trafic conduc în ritm alert, stresându-mă că mașinile nu se mișcă mai repede. Nu sunt însă agresiv și nu fac pressing celorlalte mașini, ci doar mai zic cu voce tare “mișcă-te măăăă!!!!”. Întotdeauna îmi spun însă că este vina mea dacă sunt în întârziere, că ar fi trebuit să plec mai repede. Este un exercițiu bun acesta: conștientizarea faptului că de cele mai multe ori, principalul motiv pentru care ești în întârziere ești chiar tu. Anyway, de cele mai multe ori ajung la timp, dar un pic stresat.
Cred că aș putea să număr pe degetele de la o mână momentele în care am plecat la drum prea din timp și să încerc să pierd timp pe traseu. Chiar dacă știu că ajung cu 45 de minute mai devreme, tot cam așa conduc. Prefer să ajung să parchez și să pierd timpul studiind zona, intrând într-un magazin, făcând o poză la un porumbel sau chestii de genul.
Recent însă am avut o revelație. Mi-am dat seama că nu toți șoferii își doresc să ajungă repede la destinație și unii chiar nu își doresc să ajungă deloc.
Pentru unii, mai ales șoferi de firmă, ajunsul la destinație înseamnă un șef dictatorial care aruncă în ei cu comenzi de genul: “ridică astea, du-te acolo, fă asta, hai mai repede, mișcă-te!”. O eficiență în deplasarea din punctul A în punctul B ar însemna de fapt mai multe task-uri de efectuat pe zi. Drept urmare, mulți trag de timp. Pleacă spre o destinație încercând să piardă timpul pe drum. Știu și ei că șefu’ știe cam cât fac pe drum, așa că încearcă să nu sară calul, dar dacă e un semafor de prins pe roșu, îl prind. Dacă este de invitat 30 de șoferi de pe un drum fără prioritate să intre pe drumul principal, o fac.
Știu, situațiile de genul acesta nu sunt majoritare, dar există. Și parcă odată ce am realizat că există și această variantă, au fost și mai puține momentele de “mișcă-te mă!”.
hehe amintiri