Am încercat double down burger de la KFC

By | November 9, 2019

KFC a introdus recent în meniul lor un … să zicem… burger… Se numește Double Down burger și în loc de feliile de pâine are două bucăți de pui. “Miezul” este format din două felii de brânză (Monterey Jack și Pepper Jack), 2 felii de bacon și sos barbecue.

Am înțeles că a mai fost o dată în meniu. Nu știu unde am fost atunci de nu l-am gustat, dar acum am vrut să-l încerc. Așa că am comandat un meniu (ok, două). Este 23 de lei un meniu sau 16 lei doar “burgerul”. Pe ambele le-am cerut picante. Se pot cere și nepicante.

meniu double down burger kfc

Burgerul vine într-o cutie argintie de carton iar în interiorul cutiei mai este înfășurat într-o hârtie. Primul lucru pe care l-am constatat atunci când încercam să-l atacăm a fost că în cazul unui sandwich clasic, pâinea nu are numai rol în gust ci și unul funcțional. Adică să poți să apuci preparatul fără să te umpli de grăsime.

double down burger kfc

Deși e un pic mai dificil, Double Down poate fi mâncat ținându-l de acea cutie de carton.

La gust este bun. Deși l-am cerut picant, din cauza sosului barbecue care este mai dulce, nu mi s-a părut așa picant precum o porție de 5/8 crispy de exemplu. Deci vă recomand să-l luați picant, fără probleme. Cele două felii de brânză se simt, dar nu pot să spun că aduc un gust în plus față de feliile de brânză clasice pe care le găsești în celelalte preparate.

Oricum, per total mi-a plăcut. Dacă aveți chef să vă murdăriți pe mâini îl puteți încerca. De săturat m-am săturat însă nici nu mi-a fost foarte foame înainte. L-aș poziționa undeva la mijloc între un Smart Menu și un Box For One.

P.S: Apropo, mai țineți minte Chizza?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: