Am testat Google Glass

By | October 11, 2013

La Droidcon, Google Glass au fost prezentați în premieră în România în cadrul unei conferințe. Pentru mult timp, în Europa a exista o singură pereche, care făcea naveta între studioul celor de la AMA Studios și încă un studio din Franța. Acum perechea a rămas în țară, împreună cu încă o altă pereche cel puțin.

Deși aveam legitimație de presă, am așteptat prezentarea împreună cu restul participanților. Nu m-am dus în camera alăturată să dau ordine sau să țip că vreau să se închidă ușile să mă joc eu cu ei (se aude, Prima TV?). I-am testat chiar înaintea celor de la Antena 1. Restul jurnaliștilor i-au testat a doua zi, deci mă simt foarte bine.

droidcon_79

Bine, poate că este mult spus că i-am testat. Cei de la AMA încărcau o aplicație de realitate augmentată ce recunoștea un pattern de pe o foaie a lor. Trebuia să focalizezi și pe foaie se proiecta un obiect 3D în funcție de norocul fiecăruia. Eu am văzut un tanc. Atunci când foaia se rotea, se rotea și tancul. Cam atât a fost la Droidcon, ăsta este motivul pentru care am așteptat până să scriu postul. La Imworld am apucat să fac mai multe cu ei pentru că a mai fost încă un studio care i-a adus în România (Future Candy).

droidcon_91

Mai întâi “specificațiile”. Ochelarii au un cadru din titan pe care sunt atașate următoarele:

  • difuzorul
  • touch pad-ul
  • cameră de 5MP, filmare 720p
  • 16GB capacitate de stocare din care 12GB utilizabili
  • modulul wifi și cel bluetooth
  • o baterie de ~500mAh
  • cristalul cu display integrat, 0.2″, rezoluție de 640×360 – mai mare decât la telefonul meu Nokia de acum 2 ani

Cel mai interesant lucru mi se pare faptul că Google Glass nu are microfon, deși suportă comenzi vocale. Comenzile sunt înregistrate de ochelari prin interiorul vibrațiilor. Asta înseamnă că nu sunt afectați de zgomotul de fond.

droidcon_102

Şi acum impresiile mele despre Google Glass.

Sunt foarte ușori, nu-i simți la ochi. Touch pad-ul este generos, dar parcă totuși nu mă atrage designul lor. Mi se par mult prea asimetrici. Trebuie să focalizezi ca să poți vedea ceva pe display-ul proiectat undeva în colțul din dreapta sus. Se vede ca și cum te-ai uita la un TV cu diagonală de 60 cm la 1 metru distanță. Sunt capabili să producă grafică 3D cam la nivelul FIFA 2002. Nu mi se pare că poți face și altceva în timp ce îi folosești. Chestia cu afișarea navigației pe ochelari în timp ce conduci mi se pare o prostie, îți distrage atenția.

droidcon_84

Este foarte ușor de navigat prin meniu cu swipe în sus sau în jos pe suprafața tactilă. Ochelarii recunosc foarte bine ce le spui. Mai degrabă se pune problema de sincronizare. Trebuie să știi când să dai comenzile vocale, să îi lași dispozitivului un răgaz după ce ai zis “OK Glass”. Meniul este foarte simplist. Un fond negru pe care sunt afișate cu text alb diverse opțiuni, după ce ai rostit parola magică.

google_glass_3

Nu sunt un dispozitiv stand-alone. Fără un smartphone sau un router sunt aproape inutili. Asta pentru că au decât GPS, nu și un modul 3G. Deci ochelarii stau conectați prin wifi la un router sau prin bluetooth la telefonul din buzunar. Marea lor problemă mi se pare autonomia: 40 de minute.

Deși așteptând să-i încerc m-am simțit ca cei care așteaptă la coadă pentru noul iPhone, nu sunt atât de fascinat de ei. Da, este un pas înainte, însă nu îi văd ca pe un dispozitiv pentru utilizatorii de rând. Îi văd într-un muzeu, proiectând diverse chestii sau într-un tur al unui obiectiv turistic. Ar putea să aibă avantaje și pentru persoanele lipsite de vedere: faci o poză la un obiect, ochelarii îl recunosc și îți comunică prin difuzor numele obiectului.

Şi despre AMA – cei care i-au adus în România. 

AMA Studios este o companie care s-a înființat în 2004 și produce jocuri pentru mai multe platforme. Sunt primii care au adus ochelarii în România și primii care au creat un joc pentru ei. Jocul se numește Escape și presupune completarea unui labirint prin intermediul unui omuleț controlat de tine cu ajutorul touch pad-ului. Sper să nu încerce nimeni să facă asta la volan.

google_glass_4

Acum cei de la AMA au dezvoltat o aplicație care folosește geolocația împreună cu realitatea augmentată pentru a proiecta clădirile așa cum arătau în trecut.

Cam atât pentru moment. Acum aștept să primesc pozele făcute cu ochelarii la Imworld pentru a face un update postării. Urmează articolele despre Oculus Rift și leap motion. Nu pot decât să sper că articolul acesta va avea la fel de multe like-uri ca și poza cu ochelarii pusă de mine pe facebook 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Un comentariu la “Am testat Google Glass

  1. Pingback: Dacă vreți să testați Google Glass | revoblog.ro

Spune-ți și tu părerea: