Mă tentează să trec la anvelope all season pentru ambele mașini

By | August 30, 2022

Situația e cam așa. Pe Duster am două seturi de anvelope. Pe timp de iarnă aveam Nokian, dar care s-au ramolit și trebuie schimbate. Pe timp de vară folosesc Kumho all season noi pe față + Dunlop all season mai vechi pe spate.

De ce această combinație? Pentru că am vrut să iau doar două Kumho, să văd cum se comportă, înainte să iau un set întreg. Și n-am fost prea fericit de cum s-au comportat. Mi se pare că la temperaturi joase distanța de frânare era mai mare față de celelalte, tot all season. Spre finalul iernii trecute parcă totuși nu mai erau chiar așa nasoale. Ori din cauza creșterii temperaturii, ori din cauză că m-am obișnuit cu ele, nu știu, nu mi s-au mai părut așa nasoale.

Pe Spring am senzaționalele Linglong de vară, care sunt oribile. Am zis să le dau o șansă, le-am dat, dar le-aș schimba. Scârțâie roțile la plecările de pe loc, scârțâie la frâne, intră ABS-ul din orice, iar pe umezeală sunt criminale. Era să intru și eu în gardul de la 41 unde a mai declarat un băiat cu BMW că “mașina stă bine pe curbe”, pentru că s-a băgat cineva cu japca în fața mea și am fost nevoit să frânez pe ploaie, în curbă. În decembrie am fost aproape să iau niște anvelope Nexen de iarnă pentru Spring, dar până la urmă le-am dat retur. Funny story, vă povestesc altă dată.

În mod normal, mi-aș dori niște anvelope de iarnă, că sunt genul care plătește în plus pentru siguranță. Problema este că eu nu circul foarte mult cu mașinile. Și circul mai mult prin București, unde nu prea mai este iarnă. Cu Spring-ul am făcut 2000 de km din noiembrie și până acum, cu Dusterul mai puțin. Practic pentru Duster aș cumpăra acele anvelope de iarnă doar pentru 1-2 drumuri până la munte pe timp de iarnă.

Pe lângă asta, să zicem că am unde să le depozitez. Mă enervează însă “ritualul” de schimbare a anvelopelor în fiecare an. Pur și simplu simt cum îmi irosesc viața așteptând la coadă la vulcanizare. Într-un an e cu programare, în alt an vii la fața locului și te pui pe o listă. Uneori ai doar doi oameni în față pe listă dar aștepți o oră din motive neelucidate. Apoi să fiu atent la băiatu’ să nu-mi spargă ornamentul de la jante, să pună toate prezoanele la loc, să le strângă și cu cheie dinamometrică, să îi dau și lui ceva “cum se face” șamd.

D-asta zic. Parcă aș renunța la anvelopele de vară/iarnă și aș merge all in pe all season pentru ambele mașini.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

16 comentarii la “Mă tentează să trec la anvelope all season pentru ambele mașini

  1. Dragos

    Da le recomand pentru masini normale!

    GOLF7 1.4TSI a avut CrossClimate Gen1 de cand s-au lansat, iar acum are GY 4Season Gen2 (masina asta vede zapada doar daca ninge in Bucuresti)

    Jeep Renegade Trailhawk a venit in 2016 cu GY 4Season Gen1 pe 17″ care au fost inlocuite si ele anul asta in primavara cu Falken (da am coborat putin stacheta dar si pretul a fost foarte bun)

    Tehnologia din allseason a avansat mult. Exact cum zice Michelin “o anvelopa peste medie de vara care face treaba si iarna la temperatura redusa si zapada putina”.
    Nu ai putea sa zici ca esti multumit de AllSeason pe un GTI sau Fiesta ST. Poate nici pe un 530d F10 / G30. Dar la masini normale sunt alegerea de luat in calcul pentru a folosi doar un set de jante si sa nu ai grija sa stai la coada in noiembrie/martie

    Reply
  2. Giovani

    Am Debica de vreo 3 ani și chiar dacă stau în Piatra Neamț sunt super mulțumit..

    Reply
    1. Revo Post author

      Eu n-am timp să trec pe la vulcanizare să mi le schimbe alții, dar să mai stau și prin fața blocului prin frig/soare să mi le schimb singur 🙂

  3. Louis

    Misto! Un alt advertorial nemarcat. Sa nu mai radem de influenceri!

    Reply
    1. Revo Post author

      Mi se pare amuzant că tu citești toate articolele doar ca să țipi din când în când “advertorial!!!!”. Așa sunt ultimele trei comentarii ale tale pe acest blog, din 8 totale.
      Îți răspund acum, că poate te scutesc de efort. Faptul că din când în când mai pun în câte un articol două link-uri către eMAG, asta nu face din acel articol un advertorial. Unde e cazul, pun tag de publicitate.

    2. Louis

      Dar asta ce este? Lumineaza-ma! Te-ai trezit de dimineata si ai zis ca ar fi un gest de solidaritate pentru emag daca le pui niste linkuri pe niste cuvinte cheie? De ce nu Altex sau alt magazin? Hai sa fim corecti si sa nu ne mai ascundem dupa deget. Iti dau un site sa schimbi linkul, daca tot nu e advertorial? Ca si eu vand anvelope. Banuiesc ca nu te-ar deranja, atata timp cat nu a platit nimic pentru acele linkuri.

  4. Pompiliu-Ion Popescu

    Eu pe Skoda sunt la a doua generatie de Goodyear Vector 4 Seasons. Nu am avut probleme cu ele fie iarna, fie vara. Am iesit chiar si din sleauri de zapada cu ele. Anvelopele All-Season Premium au si o certificare suplimentara. O vei regasi pe anvelopa drept un fulg in interiorul unui munte cu trei piscuri sau va scrie 3PMSF. Asta inseamna ca anvelopa a trecut testele de aderenta pe zapada si rezistenta la temperaturi scazute.

    Reply
  5. Ovidiu

    Anvelopele All Season de la orice marcă sunt mediocre în orice anotimp. Dar chiar mai proaste decât cele All Season sunt cele de vară purtate iarna sau cele de iarnă purtate vara. Sper că te-am ajutat. 🙂

    Reply
    1. Doc

      Mai taie din ele! Am pe mașina normala, pe un GT și pe un suv, CC-uri și se comporta exemplar. De reținut ca am piciorul greu și alerg tare. Ma scapă de stresul cu schimbatul, vara se lipesc bine pe asfalt și pentru 3 drumuri pe zăpada, atunci când mai ninge pe la noi, merg perfect. Plus ceva economie, la buzunar, cu un set și nu doua.

    1. Dragos

      Sunt sigur ca nu ai folosit recent nici un model bun all-season. Daca masina ta se califica sa poti purta asa ceva recomand sa le incerci (dintre cele bune enumerate pe aici in comentarii). Daca ai un M340i sau un Jeep Wrangler clar nu te intereseaza asa ceva. Si cum am zis mai sus am pe doua din cele cinci mașini din casa anvelope AllSeason. Si chiar mă consider un șofer destul de priceput (practice makes perfect) și pe una dintre mașinile supersport am un set de Michelin PS CUP2, iar pe alte jante un set Michelin PS4s (roti exclusiv cand este uscat și roti ce intra si pe ploaie sau doar de cruise pe autobahn)

      All-season sunt un compromis foarte mic azi in calitate dacă șoferul înțelege nivelul gumelor cu care este incaltata masina lui. Pe un autoturism 4×4 si gumele allseason bune fac fata foarte bine la orice zapada de asfalt.

      A nu face greșeala sa comparati un suc fresh de portocale cu un radler fără alcool. Sunt bune fiecare in felul lor. Dar nu au același scop și persoana ca target.

  6. Ciprian

    Am de 4 ani si 50k km Micheline CC+ XL 88V pe Skoda 186/65/R15. Nu am avut niciodata probleme din cauza lor. S-au comportat foarte bine vara si pe ploaie, chiar si in conditii cand simteam ca fortez un pic masina si trebuie sa incetinesc (gen se lasa mult pe curbe, simteai cum totusi nu este confortabila forta centrifuga :). Zapada au vazut foarte putin, nu pot sa iti dau un verdict acolo.
    Personal consider ca sunt cea mai buna alegere atata timp cat conduci preventiv si in limitele masinii.

    Reply
  7. Sherban

    Riken, Kumho, Nexen….numai nume consacrate de anvelope…mult succes cu ele.

    Reply

Spune-ți și tu părerea: