Author Archives: Marius

Bluetooth audio: diferența dintre LDAC și aptX

By | February 6, 2020

Dacă aveți căști sau boxe Bluetooth mai noi și vă conectați la ele folosind un smartphone cu Android, s-ar putea să vedeți logo-ul LDAC sau aptX în bara de notificări. Adică așa:

bluetooth audio aptx ldacTelefonul meu folosește codecul aptX pentru a transmite muzică la o boxă Samsung Level Box și codecul LDAC pentru a trimite muzică la Sony GTK-PG10.

Muzică lossy sau lossless

Pentru că un fișier audio brut este foarte mare, de regulă se folosesc anumiți algoritmi pentru a înlătura diverse frecvențe, pe care de cele mai multe ori urechea umană nu le percepe. Se numesc algoritmi de compresie.

Din cauză că ocupă mai puțin spațiu și sunt mai ușor de transmis, majoritatea melodiilor pe care le ascultăm acum sunt compresate (comprimate?!) cu un bitrate între 256 Kbps și 320 Kbps. În engleză aceste fișiere audio sunt denumite lossy (cu pierderi) și vin în formate precum .mp3, .ogg sau .m4a. Știți deja că toate melodiile pe care le aveați pe vremuri în PC erau .mp3-uri, OGG-urile sunt folosite de Spotify pentru a transmite muzica, iar .M4A este formatul preferat de Apple Music și iTunes.

Melodiile comprimate la valori mai mari de bitrate (să zicem peste 1.000 Kbps) și au extensii precum .flac sau .wav și se numesc lossless, adică fără pierderi. Cu cât este mai mare bitrate-ul, cu atât este mai bine.

Primele codecuri pentru Bluetooth audio

Mai întâi un pic de istorie. Pentru a transmite muzica prin Bluetooth, se folosesc diverși algoritmi (codecuri). Primul codec certificat pentru Bluetooth a fost SBC (Sub-Band Coding), care este și acum implementat by default în toate dispozitivele cu bluetooth audio, pentru că poate fi implementat gratis gratis. Folosește 16 biți și în funcție de configurație, o frecvență maximă de 48 KHz pentru a comprima muzica până la un maxim de 345 Kbps, însă în majoritatea timpului este configurat să o facă în jurul valorii de 200 Kbps.

Apoi a urmat AAC, care a avut o rată de adopție mai grea, pentru că producătorii de dispozitive trebuie să plătească licență pentru a-l folosi. AAC a fost mai întâi a fost folosit pe dispozitivele Apple, iar în ultimul timp a devenit standard și pentru Android. Folosește 16 biți și o frecvență maximă de 44.1 KHz.

Care este diferența dintre LDAC și aptX?

aptX este următorul în ordinea apariției. Vine în mai multe variante și este un codec dezvoltat de Qualcomm. Asta înseamnă că nu toate dispozitivele îl au implementat. Telefoanele care nu au procesor de la Qualcomm vor trebui să cumpere separat licență pentru aptX. Găsiți aici o listă cu produsele ce au integrat aptX.

aptX are mai multe versiuni și mai multe avantaje. Versiunea standard folosește 16 biți, o frecvență de 48 KHz și face compresia by default la 345 Kbps (deci cât un .mp3 cu calitate foarte bună), are raport semnal/zgomot mai bun și are și o latență mai mică la codare/decodare. Partea cu latența este foarte importantă pentru că astfel nu mai există desincronizări între imagine și sunet.

Versiunea aptX-HD crește numărul de biți până la 24, pentru a face compresia melodiei până la 576 Kbps. Așadar, deși aptX-HD are mici pierderi, oferă calitate fooarte apropiată de muzica lossless.

versiuni aptx

Celelalte versiuni, în afară de aptX-HD

LDAC, ultimul dar nu cel din urmă, este un codec dezvoltat de Sony, care oferă cea mai bună calitate pentru Bluetooth audio. Folosește 24 biți la o frecvență de 96 KHz pentru a trasmite muzică la 990 Kbps și pentru că este cel mai recent, este implementat pe un număr destul de mic de dispozitive. Teoretic, LDAC de la Sony concurează cu aptX-HD de la Qualcomm.

review sony gtk-pg10

În concluzie

În teorie codecul care oferă cea mai fidelă reproducere a sunetului este LDAC. Însă în funcție de sursa muzicii, este posibil să nu ascultați niciodată la 990 Kbps. Apple Music și YouTube Music transmit la 256 Kbps iar Google Play Music și Spotify ajung până la 320 Kbps. Există însă și servicii cu muzică lossles: Tidal transmite la 1.411 Kbps, Deezer are o variantă HiFi care transmite .flac-uri la 1.411 Kbps, iar Amazon Music HD (dacă va ajunge vreodată în România), transmite la 850 Kbps.

Sfatul meu este să vă orientați către dispozitive care au măcar aptX, ca să fiți siguri că nu veți avea probleme cu latența la decodarea sunetului. Cred că aptX va deveni și mai important atunci când se va trece la standardul Bluetooth LE Audio (pe care d-abia îl aștept). Dacă nu găsiți pe site-ul producătorului sau nu sunteți siguri ce codecuri folosește fiecare dispozitiv în parte, puteți folosi acest site pentru a verifica.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Cum activezi HDR pe Windows 10

By | February 4, 2020

Dacă ai un laptop sau un sistem desktop mai performant, poate vrei să activezi HDR, astfel încât să te bucuri de clipuri video la o calitate mai bună și poate, cu puțin noroc, și de jocuri HDR. Am încercat și eu să activez HDR-ul pe laptop, și ceea ce pe telefoane și pe TV-uri este foarte simplu, pe Windows 10 s-a dovedit un pic mai complicat. Am reușit să-l activez pentru YouTube, cred că și pentru Netflix, așa că am detaliat totul în acest articol.

Ce este HDR?

Povestit foarte simplist, HDR este prescurtarea de la High Dynamic Range, o tehnică prin care clipurile video (și nu numai) capătă o calitate mai bună prin îmbunătățirea contrastului în zonele forte slab sau foarte puternic luminate. De aici rezultă o imagine superioară, cu mai multe detalii.

De ce ai nevoie pentru HDR pe Windows 10?

  • Procesor care să fie minim un Intel Kaby Lake (generația a șaptea) sau minim AMD Ryzen Vega;
  • Placa video integrată de la procesoarele de mai sus sau minim NVIDIA GeForce seria 900 sau AMD Radeon din generația Vega dacă vrei și gaming;
  • Un monitor compatibil HDR (de preferat și 4K), eu am un BenQ EW3270U;
  • Un cablu minim HDMI 2.0, DisplayPort 1.4 sau USB Type C;
  • Windows 10 Creators Update cu driverele la zi pentru placa video;
  • O conexiune stabilă la internet (cam orice peste 100 Mbps e ok, eu am Firbelink 300 de la DIGI)

Eu folosesc un laptop Lenovo Legion Y540 care deși nu are display-ul HDR (majoritatea nu au), are un procesor bun (Core i5 generația a noua) și o placă video care se descurcă (NVIDIA GeForce RTX2060). L-am conectat apoi cu cablul HDMI la monitorul meu de 32″.

Cum se activează HDR din Windows 10?

Presupunând că toate cerințele minime de mai sus sunt îndeplinite, activarea din Windows 10 se face destul de ușor. Click dreapta pe desktop > Display settings și apoi bifezi Play HDR games and apps.

activare hdr windows 10Apoi puteți apăsa pe “Windows HD Color settings” pentru a afla dacă HDR-ul este disponibil atât pentru video cât și pentru jocuri și aplicații, plus alte detalii despre display-ul pe care îl folosiți. Vedeți să fie bifate și aici ambele opțiuni: “Play HDR games and apps” și “Stream HDR video”.

windows 10 hdr

Ciudat este că la mine pe display-ul de laptop, deși acesta nu este HDR și nu îmi apare acea funcție cu “Play HDR games and apps”, atunci când apăs pe “Windows HD Color settings”, tot îmi spune că pot face streaming de video HDR.

Pentru lămuriri suplimentare puteți citi pagina de pe site-ul Microsoft despre HDR pe Windows.

YouTube HDR 4K pe Windows

Ca să verifici dacă ai îndeplinit toate cerințele și specificațiile de mai sus, ca să verifici dacă ai activat HDR-ul, cel mai ușor este să deschizi Chrome și să dai play la acest clip pe YouTube:

Abonează-te la canalul meu –>

Dacă totul e bine, în colțul din dreapta jos al playerului de YouTube ar trebui să vezi opțiunea de HDR. Și acum vreți să știți ceva amuzant? Clipurile de acest gen de pe YouTube nu pot fi văzute decât prin Chrome, nu merg cu alt browser.

youtube 4k hdr

Imaginile sunt însă senzaționale iar clipul video pare că se vede mai bine decât dacă aș vedea aceste scene în viața reală.

Iar dacă sunteți curioși de câte date consumă streaming-ul de video, am pus mai jos un screenshot din Task Manager. YouTube descarcă în calupuri de câte 65 Mbps (8 MB/s), iar peak-ul (atunci când am dat play clipului) sare chiar 100 Mbps.

viteza internet youtube 4k hdr

Netflix 4K HDR pe Windows 10

Aici situația este atât de complicată încât este de-a dreptul amuzantă. Pentru a vedea Netflix în 4K HDR, în primul rând trebuie să te asiguri că ai abonamentul Premium Ultra HD, care costă 12 €. Dacă ai abonamentul de top, ar trebui să te asiguri că la Account > Playback Settings ai bifat High.

Apoi ar trebui să cumperi din Microsoft Store un codec denumit HEVC (High Efficiency Video Coding) contra fabuloasei sume de 5 lei. Link aici.

codec hevc 4k hdr

Acest codec este util nu numai pentru Netflix, deoarece vă va permite să rulați clipuri 4K în orice player video din Windows. Nu știu de ce Microsoft nu a vrut să-l includă din start în Windows și a ținut neapărat să-l vândă separat.

Bun, dacă ai făcut toate acestea, ar trebui să știi că nu ai cum să vezi filme de pe Netflix cu HDR în Chrome. Adică exact pe dos față de YouTube. Soluția este fie să folosești browserul Edge, fie să descarci aplicația Netflix din Microsoft Store. Eu am reușit să activez 4K-ul și pe Edge și pe aplicația de Windows, dar doar după ce am cumpărat acel codec. Inițial Netflix îmi afișa la rezoluție Full HD, deși eu am abonamentul premium. Dacă vreți să verificați că totul e ok, rulați unul din filmele din lista de aici. Dacă aveți dubii în privința rezoluției, apăsați combinația de taste Ctrl+Alt+Shift+D și ar trebui să vă dați seama de rezoluție:

netflix 4k hdr

Partea nasoală este că dacă nu ai ochiul avizat nu ai cum să-ți dai seama dacă Netflix ți-a activat și HDR-ul pentru filmul pe care îl vezi sau este doar 4K. Eu m-am luat după cantitatea de date pe care o consumă, și pare că folosește la fel de multă bandă ca YouTube 4K HDR:

rds netflix 4k hdrÎn concluzie…

Nu-i atât de ușor să activezi HDR-ul pe Windows 10 și este și foarte costisitor ca tehnologie (îți trebuie procesor bun, placă video și monitor). Totuși, mie îmi place să folosesc la maximum resursele de care dispun. Și dacă TV-ul este de generație mai veche și nu are HDR, am zis ca măcar pe Windows să mă bucur pe el. E un pic de muncă iar câștigul final de calitate nu este senzațional, însă satisfacția este mare 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

STB spune că vom avea un tramvai nou

By | February 3, 2020

Deși nu pare, clipul de mai jos este din 2020:

Abonează-te la canalul meu –>

Vestea bună este că peste șase luni sunt șanse să avem un tramvai nou. Și nu mă refer la “un model nou de tramvai”, ci cred că va fi efectiv un tramvai nou și atât. Tot e bine, dacă în 2020 vom avea un tramvai cu podea la nivelul peronului.

Vestea rea o afli pe măsură ce te uiți la acel clip. Totul pare blocat în anii 70′ și mă gândesc că dacă oamenii ăștia ies la pensie nu va mai fi cineva care să poată construi tramvaie în condițiile de acolo. Și când vor ieși, vom rămâne și fără tramvaie 🙂

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 2 februarie

By | February 2, 2020

De acum poți cumpăra bilete de autobuz din aplicație. Totuși, nasol că nu poți lua un singur bilet.

Elon Musk a lansat o melodie. Omul ăsta pur și simplu nu poate să stea degeaba.

UE a adoptat legea care spune că toate încărcătoarele vor fi USB Type C. Nasol de Apple.

Fosta soție a lui Bezos a vândut acțiuni de la Amazon în valoare de 400 milioane de dolari. Și totuși mai are…

Avast vindea datele utilizatorilor săi. Ce nasol, să primești ceva gratis iar băieții ăștia să facă bani din asta.

Motorola are planuri mari pentru MWC. Zvonurile spun că vor lansa un flagship.

Philips vrea să vândă diviza de electrocasnice. Chiar nasol, că aveau produse bune.

Orange a cumpărat Bucharest City App. Mă bucur pentru Dragoș Asaftei și Alex Filip.

Colegul de cameră al lui Elon Musk nu prea-l place pe Zuckerberg. Și-i cam împărtășesc opiniile.

Scandal mare la EA Games România. Un fost director este acuzat de tot felul de chestii urâte.

Oare acel flagship de la Motorola să fie cu stylus? Acum stau și mă gândesc că Note este singura variantă pe zona asta.

Walkman-ul ăsta de la Sony chiar este mișto. Da, am zis walkman.

Netcity a fost amendat pentru abuz de poziție dominantă. Well waddaya know?! Total surprinzător!

Doi sateliți s-ar putea ciocni deasupra orașului Pittsburgh. Heh, n-aș vrea să locuiesc acolo.

Off-Facebook Activity. Dacă vreți să vedeți pe care alte site-uri v-a urmărit Facebook.

Week-end-ul ăsta a început “Black Friday de iarnă” la Altex și la Elefant iar la evoMAG e deja Valentine’s Day. Nu știu ce i-a apucat.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Montajul unei lustre: de ce să fie simplu când poate să fie foarte complicat?

By | January 31, 2020

Am cumpărat anul trecut o lustră cu suspensie de la Dedeman și tot atunci am vrut s-o montăm. Am scos-o din cutie și am început să ne scărpinăm în creștetul capului ca să ne dăm seama cum se montează. Pe foicica de instrucțiuni scria ceva de genul “se fixează lustra în perete de către personal autorizat” și atât. Așa că am băgat-o la loc în cutie și am zis că ne mai gândim, că nu am găsit atunci o soluție rapidă.

Week-end-ul trecut ne-am făcut din nou curaj. Ne-am uitat la mecanism și nu prea părea o soluție de prindere evidentă. Așa că am dedus noi că ar trebui să fixăm un cârlig în tavan și să încercăm s-o agățăm de acel cârlig. De inelul acela metalic din poză nu puteam s-o agățăm, că era prea băgat în interiorul cupei și se lovea cupa de tavan înainte să ajungă cârligul la inel.

montaj lustră

Așa că singurele soluții erau să o prindem fie de firul metalic, fie de firul electric. Am pierdut două-trei ore sâmbătă dimineață, încercând s-o facem să stea decent. Problemele erau două: cupa nu se apropia destul de mult de tavan și rămâna un mare gol, iar dulia care atârna și ar fi trebuit să țină abajurul stătea câș, din cauză că era prinsă de 2 fire, iar unul dintre ele era excentric (se vede în poza de mai jos, alături de un selfie de-al meu).

lustră suspensie dedeman

Pur și simplu logica noastră de ingineri nu a reușit să găsească o modalitate de a face acea lustră să stea cum trebuie, așa că dacă ați mai montat astfel de drăcovenii, poate ne spuneți cum se face.

În fine, ideea genială i-a venit lui Alice. Ce-ar fi să cumpărăm altă prindere? Și unde alt undeva am fi putut găsi dacă nu la IKEA. Set cablaj lampă HEMMA, 15 lei. Totul a fost mai simplu la acest sistem, de la conectarea la firele de curent (care se făcea prin cleme, nu prin șuruburi ca la cealaltă) până la prinderea în tavan.

Pur și simplu se conectează la curent, se scurtează cablul până la dimensiunea dorită, se agață acel plastic de cârlig și asta-i tot. Zece minute mai târziu aveam lustra montată:

set cablaj lustră hemma ikeaÎn concluzie, dacă vreți vreodată să cumpărați o lustră, să verificați mai întâi metoda de prindere, să nu pierdeți timpul degeaba încercând s-o montați. Și dacă totuși v-ați păcălit și ați cumpărat una cu prindere SF, să știți că există o soluție la IKEA.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Philips face chetă pentru a instala senzori de calitate a aerului în toată țara

By | January 30, 2020

Philips a pus umărul la prima rețea independentă de măsurare a nivelului poluării din aer, prin care 14 senzori de măsurare a calității aerului au fost instalați în București și unul în Ploiești. Sunt cei pe care îi puteți vedea pe harta Airly.

Acum am primit un mail de la Philips care spune că împreună cu Airly au pornit o campanie de strângere de fonduri pentru a extinde rețeaua de monitorizare a calității aerului. Philips speră ca prin intermediul donației să strângă bani pentru încă 400 de senzori amplasați prin toată țara, iar la fiecare senzor instalat din donație, ei vor instala un al doilea. În același timp, cei care vor dona vor primi un voucher de reducere pentru un purificator Philips. Site-ul campaniei, care se numește #RomâniaRespiră, este aici.

Salut ideea de campanie a celor de la Philips, care pare să fie un win-win, și pentru ei, și pentru români. Doar că ce trebuie să reținem de aici este că montarea unui simplu senzor nu ne va îmbunătăți viața. Odată cu senzorii ar trebui să vină și presiunile la adresa municipalităților pentru a lua măsuri pentru diminuarea poluării. Altfel doar vom ști cu mai multă precizie cât de poluat este aerul și atât.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Samsung Galaxy Z Flip – telefonul pliabil de la Samsung apare în fotografii

By | January 29, 2020

După ce acum două săptămâni am aflat cam tot ce se putea despre Galaxy S20, urmașul lui Galaxy S10, acum avem aproape toate detaliile despre următorul telefon pliabil de la Samsung: Galaxy Z Flip. Iată-l cum arată:

samsung galaxy z flip romania

Conform WinFuture, site-ul care a răspândit zvonurile, telefonul va avea un display intern de 6.7″, cu decupare pentru camera de selfie, aspect 22:9 și rezoluție FullHD+, denumit de Samsung Infinity Flex. Se pare că tehnologia folosită pentru display-ul principal este aceeași ca la Galaxy Fold, iar spre extremitățile display-ului este montată o ramă de plastic care să prevină dezlipirea foliei protectoare de pe ecran.

telefon pliabil samsung

În poza de mai sus se observă și două mici proeminențe spre colțurile display-ului de jos, care probabil au rolul de a împiedica cele două display-uri să se atingă atunci când telefonul va fi pliat. Deci în continuare va fi un spațiu liber între ele.

smarphone pliabil samsung galaxy z flip

Mai sus am folosit termenul display intern, pentru că și acest model va avea și un display extern, lângă cele două camere. Este destul de mic (1.06 inch și 300 x 116 px), probabil doar cât să îți poată afișa notificările, și încă nu se știe dacă va fi color.

În rest, șasiul este din aluminiu și Gorilla Glass, va cântări 183 de grame. Va avea un chipset Qualcomm Snapdragon 855+ pe 7nm, 8 GB RAM, spațiu de stocare de 256 GB (fără slot de card).

galaxy z flip romania

Camera principală va fi de 12 MP, cu f/1.8 + încă o cameră ultra wide de 12 MP și f/2.2. Eu unul sunt foarte bucuros că Samsung a decis să pună o a doua cameră wide în loc de una de zoom. Cea de selfie va fi un Infinity-O de 10MP, cu apertură f/2.4. Camera principală va filma 4K la 60 fps, în timp ce camera de selfie va limita la 30fps.

Bateria de 3.300 mAh va fi formată din două celule și va integra Quick Charge la 15W și Wireless Charging cu 9W.

Ultimul lucru care ar fi de menționat este senzorul de amprente care va fi montat lateral. Mie mi-ar fi plăcut să aibă pe lateral și un buton care să-l “rabateze” automat 🙂

Ah, da… nu vă așteptați la un preț modest. Zvonurile spun că va fi 1400-1500 $ și va fi disponibil începând cu 14 Februarie. Acum înțeleg și de ce este făcut din două jumătăți 😀 Și între noi fie vorba, cred că varianta în culoare mov, care aduce foarte mult a oglindă de machiaj, va fi foarte populară printre fete.

 

Sincer, nu-i văd bine pe cei de la Motorola, care deși au avut de atâta timp Razr V4 în mâini, nu au fost în stare să-l pună pe piață până acum. Va putea fi comandat începând cu 6 februarie, cu doar o săptămână înainte de Samsung Galaxy Z Flip.

Surse: GSM Arena și The Verge via WinFuture.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook