Author Archives: Marius

Camera de la Note 10+ este excelentă pentru creatorii de conținut

By | October 8, 2019

Așa cum am spus încă din momentul lansării, speram ca sistemul de camere de pe Note 10+ (împreună cu folosirea S Pen-ului) să aducă un pic de aer proaspăt în domeniul fotografiei cu smartphone-ul. Folosesc Note 10+ de mai bine de două săptămâni și îmi face plăcere într-adevăr să declanșez de fiecare dată. Ba chiar mai mult decât atât, am devenit mai creativ și pe partea de video.

Până acum am fotografiat peste 1.300 de cadre și pot să spun că sunt foarte încântat de rezultate. Și dacă tot am făcut atât de multe fotografii, am zis să evidențiez noutățile pe care le aduce Note 10+.

Cameră foto – Samsung Galaxy Note 10+

Pentru început, iată cum este construit sistemul de camere de la Note 10+ :

camere foto note 10 plus

Per total culorile obținute de camere sunt foarte vibrante, detaliile se văd foarte bine iar camera a fost îmbunătățită și în lumină slabă sau contre-jour. Expunerea și focalizarea se fac instant și sunt calculate foarte bine. Rareori am simțit nevoia să ating ecranul cu degetul pentru a focaliza. Pe lângă asta, Scene Optimizer-ul lucrează în permanență să “înțeleagă” ce vrei să fotografiezi și să ajusteze setările corespunzător.

Camera Ultra Wide este primul motiv pentru care aș recomanda Galaxy Note 10+. Dacă nu mă înșel, este cea mai wide cameră de pe un telefon, cu un unghi de 123 de grade. Te ajută în city break-uri să încadrezi o clădirea întreagă pe o străduță îngustă. Sau să surprinzi un peisaj mult mai amplu. Este de mare ajutor și în interior, unde poți fotografia întreaga cameră cu cu ea. Sau dacă ești gurmand ca mine, poți face o fotografie la întreaga masă, fără să fii nevoit să te ridici pe scaun ca să o cuprinzi. Are utilizări infinite și am zis de atâtea ori că mi-ar plăcea să nu mai existe smartphone-uri fără cameră wide.

Selective focus funcționează acum și pe timp de noapte. Și pe camera frontală. Selective focus mi se pare o funcție utilă pentru că uneori ai prea multe elemente în fundal care distrag atenția. Așa că o folosesc uneori să defocalizez ce se află în spatele meu. Tot această funcție este cea care te ajută să postezi “3D Image” pe Facebook. Dacă merge și pe timp de noapte, e cu atât mai bine. Mai multe posibilități. Eu l-am folosit tot la ce știu eu mai bine:

Camera frontală are două funcționalități care ajută foarte mult. Una dintre ele este posibilitatea de trece pe un mod mai wide, pentru a cuprinde mai multe persoane în fotografie. Cea de-a doua este posibilitatea de a atinge orice zonă a display-ului, pentru a putea seta expunerea cum vreau. Pe lângă asta, știe să facă și fotografii cu Night Mode. Iar filmarea este acum 4K.

S Pen-ul te ajută să renunți la acele selfie-uri banale în care ești cu mâna întinsă spre cameră. Mie mi-a făcut plăcere să sprijin telefonul undeva și să declașez cu ajutorul lui.

Cameră video – Samsung Galaxy Note 10+

După cum spuneam și mai sus, camera video și toate funcțiile lui Note 10+ m-au încurajat să produc și mai mult conținut video. Telefonul poate filma inclusiv 4K la 60 fps sau 4K simplu cu HDR10+. Iar pentru filmarea 1920 x 1080 poți comuta între toate cele trei camere. Clipurile video chiar ies senzațional.

Apropo, stabilizarea este senzațională. Mișcarea pe video este la fel de fluidă indiferent că mergi mai repede sau că urci scările. Iată un test în care am comutat între cele trei camere în timp ce urcam niște scări:

Abonează-te la canalul meu –>

Live focus cu efect bokeh. Dacă vrei să faci vlogging sau pur și simplu vrei să faci un clip video în care să te separi de fundal, live focusul de pe Galax Note10+ te ajută. Iată-mă pe mine filmându-mă în timp ce coboram în fugă de pe Vezuviu:

Abonează-te la canalul meu –>

Tot la capitolul funcții bune la casa omului, am constatat că îmi place foarte mult să fac hyperlapse-uri. Iată un Story  făcut în autobuz în drum spre o localitate frumoasă din Amalfi:

Abonează-te la canalul meu –>

Editorul video este acum mult mai bun și îți oferă două variante: fie îți crează el un clip automat “Highlight Reel”, fie poți edita tu manual. Poți să lipești 2 clipuri, să convertești un clip filmat vertical în landscape, să setezi tranzițiile între ele, să alegi o coloană sonoră, să adaugi un titlu, subtitrări, un text scris de mână cu S Pen-ul, poți modifica viteza de redare. Poți seta chiar un filtru pentru a-ți evidenția ochii, fața sau tenul. Editorul video are tot ce ai nevoie pentru a crea rapid un clip pentru un Insta Story sau pentru YouTube. Clipurile cu Live focus și cu hyperlapse au fost editate pe telefon, un lucru care înainte îl evitam pe cât posibil.

În concluzie, dacă înainte de lansare eram impresionat de funcțiile foto-video, după ce am folosit telefonul timp de 2 săptămâni mă declar și mai entuziasmat. Samsung Galaxy Note10+ are cel mai bun sistem de camere foto-video din ce am testat până acum. Îl recomand cu plăcere celor care vor fotografii excelente sau creatorilor de conținut.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

One United a vândut cel mai scump apartament din București – 6,8 milioane de euro

By | October 7, 2019

În caz că nu ați fost atenți săptămâna trecută, vă anunț eu că One United a primit avansul pentru cel mai scump apartament din București. Penthouse-ul este la etajul 20 în complexul One Eliade Tower din One Floreasca City. Cu 6,8 milioane de euro fără TVA cred că avem ceva șanse să prindem un loc în topul celor mai scumpe apartamente din Europa. Într-un top din 2014, singurul pe care l-am găsit, locul 8 era ocupat de un penthouse din Roma, pe la 8.6 milioane de dolari.

Conform Profit.ro, penthouse-ul vândut are o suprafață de 1.000 de metri pătrați și are în interior o piscină de 9 metri lungime și 3 metri lățime, dispusă chiar lângă livingul care va avea o înălțime de 7 metri. Penthouse-ul are (probabil) majoritatea pereților din sticlă și oferă o vedere de 360 de grade asupra orașului. De asemenea, proprietarul nu va avea vecini pe etaj 🙂

Nu au fost date publicității fotografii cu apartamentul, însă în articolul original sunt câteva fotografii cu piscina penthouse-ului din One Herăstrău Park. Probabil sunt similare:

Dacă nu ați prins oferta, vestea bună este că există și un al doilea cel mai scump apartament. De design se ocupă o firmă numită Lemon, și există deja o schiță:

Sunt curios, vouă cum vi se pare design-ul? Este așa cum vi l-ați fi imaginat?

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Tech News – 6 octombrie 2019

By | October 6, 2019

Un om merge controlând cu creierul un exoschelet. Despre asta ar trebui să fie tehnologia.

Facebook / Instagram a lansat o nouă aplicație de messaging. Ceva cu mesaje prin poze.

O aplicație românească vrea să fie o nouă rețea socială. Nu înțeleg exact de ce.

Când ajunge EMUI 10 pe Huawei-urile mai vechi. Vor fi 30 de device-uri care vor primi update.

GoPro a lansat Hero8 Black. Este interesantă acea prindere integrată direct în carcasă.

Cei care trec la 2FA primesc o lună de Origin Access gratuit. Să trecem la 2FA 🙂

F64 a împlinit 18 ani de la lansare. Deși piața foto tot scade, mi se pare că ei se mențin oarecum pe linia de plutire.

Android Auto Wireless adaugă suport pentru câteva Samsung-uri. Cumpăr mașină cu Android Auto.

Senatul nu vrea prepay vândute cu buletin. “Sunt interese mari la mijloc.”

Microsoft a lansat un telefon cu 2 display-uri. Mi se pare că arată urât. Parcă-s 2 iPhone-uri lipite.

Surface Neo în schimb mi se pare un device foarte mișto. Voi ce părere aveți?

Microsoft Surface Earbuds arată bine. Cel puțin mie îmi place acest design circular.

Sony a lansat Alpha a9 II. Așa, pe nepusă masă.

Tesla a introdus funcția de Smart Summon. Poți “chema” mașina acolo unde ești tu, prin smartphone.

Dacia Duster este al doilea cel mai bine vândut automobil din Europa în august. O performanță istorică.

Revolut se extinde în și mai multe țări. Se bazează pe parteneriatul cu Visa pentru asta.

Flow se unește cu eGO și se extind în afara țării. Și trotinetele și mașinile electrice vor fi afișate în aplicația Flow.

Cratițe și grătare cu Star Wars! I need this in my life! Sper să le văd la eMAG în curând.

PC Garage împlinește 14 ani și are reduceri. Campania este activă între 7 și 9 octombrie.

Xiaomi se va lansa oficial în România pe 9 octombrie. Voi fi prezent la evenimentul de lansare, așa că țineți aproape de blog.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Inside Bill’s Brain: Decoding Bill Gates

By | October 6, 2019

Am văzut primele două episoade și în curând îl văd și pe ultimul. Chiar mă gândeam de ce ar fi de acord Bill Gates să se facă un documentar despre el și Melinda, în condițiile în care se știe că sunt un cuplu foarte discret.

M-am prins destul de repede. Documentarul este mai mult despre eforturile Bill & Melinda Gates Foundation decât despre Bill Gates în sine. Se merge în paralel cu povestiri din viața lui Bill și cu eforturile actuale ale fundației. Dar per total simt că balanța este înclinată în favoarea fundației. Nu m-ar mira dacă nu cumva chiar Bill sau Melinda să fi comandat documentarul.

Și nu spun că asta ar fi un lucru rău. E un duș rece care te face să realizezi că în alte părți ale lumii oamenii mor din cauza diareei, o boală care pentru noi este inofensivă.

În altă ordine de idei, eu îmi imaginam că acum Bill stă undeva la soare, sub o umbreluță, și își bea cocktail-ul. Nu-i nicidecum așa. În primul episod secretara fundației trece prin programul lui zilnic. Întâlniri din oră în oră până la final de zi. Cumva am înțeles că a renunțat la Microsoft în favoarea fundației, pe care o conduce acum cu aceeași ambiție. Mi-ar plăcea să fac același lucru la vârsta lui 🙂

Abonează-te la canalul meu –>

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Capri din vârful Monte Solaro – plimbare cu telescaunul

By | October 5, 2019

Când am fost în Capri am luat telescaunul până în vârful Monte Solaro și am filmat tot drumul. Urcarea durează 12 minute și te duce până la 589 metri altitudine, de unde este probabil cea mai frumoasă panoramă de pe insulă. Se poate vedea la finalul clipului.

Abonează-te la canalul meu –>

P.S: Clipul este shaky din când în când, atunci când telescaunul trece prin dreptul stâlpilor.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

HTC Vive Cosmos a fost lansat în România

By | October 4, 2019

HTC Vive Cosmos este cel mai recent model de cască pentru realitate virtuală de la producătorul din Taiwan. Ce are în plus față de modelele anterioare?

  • Rezoluție cu 88% mai mare;
  • Nu mai necesită instalarea de trackere externe (senzori) prin casă;
  • Fluxul de aer a fost îmbunătățit;
  • Display-ul este rabatabil la 90 de grade în sus;
  • Controllere noi, diferite față de cele de dinainte

Iată cum arată sistemul:

Am testat și primul HTC Vive, cel mai mult în cadrul unei experiențe la Gateway VR. Acum m-am jucat un pic și cu modelul HTC Vive Cosmos. Testul pe care l-am făcut presupunea să mă urc cu un lift până la ultimul etaj al unui zgârie nori și să merg pe o scândură. E o senzație foarte ciudată, iar când m-am aruncat în gol chiar am simțit cum mi-a crescut un pic pulsul. Totuși, părerea mea este că deși rezoluția este îmbunătățită, per total senzația este similară cu cea de la modelul vechi.

Cele mai mari îmbunătățiri mi se par mai degrabă cele de design. E un mare plus că nu mai trebuie să setezi trackere externe prin casă, îl face mai plug & play. Iar display-ul rabatabil te ajută să poți reveni rapid din realitatea virtuală în realitatea … reală. Casca tot mai are un fir care se conectează la ceafă. Este cel mai mare inconvenient din punctul meu de vedere, însă și acest fir poate fi eliminat cu ajutorul unui adaptor wireless (care se vinde separat). Iată și cerințele minime / recomandate:

htc vive cosmos cerinte

Prețul pentru sistem este 3.949 lei, iar cei care-l comandă vor primi și un voucher de acces timp de 6 luni la platforma lor, denumită Viveport Infinity. Sunt acolo aproximativ 600 de jocuri și aplicații în VR.

Părerea mea este că rămâne în continuare un gadget prea exclusivist, greu de adoptat în masă și folosit acasă. Pe lângă cei 3.949 de lei pe care ar trebui să-i plătești pentru HTC Vive Cosmos, ți-ar mai trebui și un PC de 6.000 de lei – dacă nu mai mult. În total cel puțin 10.000 de lei ca să încerci realitatea virtuală acasă, pe pielea ta.

Eu văd asemenea dispozitive mai degrabă potrivite pentru o sală de jocuri, o aplicație integrată într-un muzeu sau un parc de distracții sau pentru designeri high end de mobilier sau birouri de arhitectură. Mai avem până să ne izolăm complet de lumea exterioară.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Problema mea cu Şatra DADZ şi campania anti-alcool

By | October 3, 2019

Campanie mixtă anti-alcool a Poliţiei Române, ISMB şi Berarii României.

2019! Scâââr, scâââr! Şatra DADZ pă zonă. Videoclipul este excelent, versuri, sunet, tot. În două minute reuşesc să concentreze toate nebuniile puştanilor. De la numele formaţiei până la DADI Talent, “aşa sunt zilele mele”, TATUCCI şi SOS. Actorii sunt ce trebuie. Din nou, excelent realizat.

Singura problemă este că vine din partea unora care nu mai devreme de acum 2-3 luni au ignorat nişte copii aflaţi în situaţii foarte grave. Şi atunci parcă nu-ţi mai vine să glumeşti.

Genul ăsta de clip ar fi mers după ce Poliţia Română ar fi rezolvat problemele cu: corupţie, nepotisme, relaţiile cu interlopii, ignoranţa faţă de cetăţeni, lipsa de proceduri, lipsa de sancţiuni interne pentru incompetenţă, lipsa de eficienţă, lipsa de încredere a cetăţenilor şamd. Cam după ce s-ar fi rezolvat toate astea, undeva pe ultimul loc ar mai fi fost şi bifa: popularitate în rândul cetăţenilor. Atunci ar fi putut să scoată un clip ca ăsta.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook