Nu pot să nu fiu uimit de expansiunea Trendyol. Anul trecut vindeau doar haine, anul acesta vând de toate. Haine, accesorii, bijuterii, mobilă, produse pentru home deco, cărți, rechizite, echipament sportiv, produse de îngrijire, electronice, produse de curățenie și mai nou… alimente.
Efectiv la începutul săptămânii trecute citeam o știre care spunea că Trendyol va vinde și alimente în două țări din vestul Europei și mă gândeam că acesta va fi următorul pas și la noi.
Nu mă așteptam însă că acest pas să fie făcut la o săptămână distanță față de celelalte două țări. Are însă logică pentru că Trendyol a anunțat recent că România a devenit cea mai importantă piață din Europa Centrală și de Est. Suntem pe locul trei în topul vânzărilor din Europa, motiv pentru care Trendyol a deschis și un depozit în Ștefăneștii de Jos.
Deocamdată alimentele din România se vând în parteneriat cu Carrefour. Carrefour a intrat în marketplace-ul celor de la Trendyol și a început să vândă și să livreze produse din peste 200 de categorii prin ei. Produsele nu sunt livrate din depozitul Trendyol din Ștefăneștii de Jos ci sunt livrate de Carrefour în “aproximativ 72 de ore” prin Fan Courier.
Ce mi se mai pare interesant aici este că hypermarket-ul are deja propria lor platformă de comenzi online și din câte știu, până acum își listau produsele exclusiv la ei pe site, nu au vrut să intre nici în marketplace-ul eMAG, nici la Altex. Cumva Trendyol a reușit să-i convingă să vândă prin ei, probabil printr-un comision foarte mic perceput pentru vânzare.
Ce să zic, interesant ce se întâmplă cu comerțul românesc. Acum realizez că probabil și Trendyol va avea o campanie agresivă de Black Friday.
Între timp eu încă nu am comandat nimic de pe Trendyol.
Toyota este într-o poziție favorabilă și are planuri mari pentru brandul și sub-brandurile lor. Mai precis, reprezentanții Toyota au confirmat că vor lansa un nou brand, care va fi poziționat mai sus decât Lexus, mai exact în zona de ultra-luxury.
De fapt este vorba despre un nume de brand despre care probabil ați mai auzit, și anume Century. Century este un nume lansat chiar de dinainte de Lexus, în 1967, pentru a celebra aniversarea de 100 de ani a lui Sakichi Toyoda, fondatorul Toyota. A fost la momentul respectiv un “statement” lansat de Toyota.
De atunci, modelele Century au ajuns să fie un simbol al luxului în Japonia și opțiunea principală pentru managerii de rang înalt din companiile japoneze pentru a fi folosite ca mașini cu șofer. Eu aș face o paralelă cu Maybach în Europa. Singura “problemă” este că Century nu era disponibilă decât pentru piața din Japonia.
Acum Toyota spune că Century va deveni un brand de sine stătător care va fi vândut și în afara Japoniei. Nu au spus încă la ce piețe se gândesc, dar alegerea firească ar fi America de Nord și de ce nu… Europa.
De altfel, Toyota a făcut și un pic de teasing al noului Century, sub sloganul “One Of One”, care va fi lansată la Japan Mobility Show ce va avea loc începând cu 30 octombrie. Există deja un SUV Century PHEV lansat în 2023 în Japonia (cel din foto de mai sus). Noul model (cel de mai jos) ar trebui să fie o alternativă pentru Bentley și Rolls-Royce.
Ce credeți, vor avea succes cei de la Toyota cu această abordare?
Eu unul sunt sceptic cu privire la succesul unei limuzine asiatice. Cred că va fi excelentă dpdv tehnic, dar percepția colectivă este greu de schimbat, mai ales într-un domeniu așa “tradițional” precum luxul. Cu alte cuvinte, sunt convins că în această piață mulți cumpără brandul, nu neapărat mașina. Și Hyundai încearcă ceva cu Genesis, dar succesul mi se pare limitat în afara patriei-mamă.
Cred că de fapt planul Toyota este să poziționeze Lexus o idee mai jos/mass market și să vândă mai multe Lexus-uri către clienții Toyota care vor dotări superioare și în același timp să orienteze Century clienților care ar vrea ceva mai mult de Lexus sau care s-ar plânge că Lexus a scăzut nivelul. Nu-i văd neapărat un concurent pentru Bentley și Rolls-Royce, în ciuda declarației războinice a japonezilor.
Iată un gadget care mi-a atras atenția prin prisma faptului că integrează mai multe device-uri în unul singur. Este vorba despre un proiector de la Epson, care are și stand, și difuzor Bose integrat și o veioză care își poate schimba culorile pentru o iluminare ambientală plăcută.
Ideea este de a integra proiectorul în design cât mai armonios posibil. Îl poți ține pe o măsuță de cafea, pe noptieră sau pe o comodă, fără să atragă atenția asupra lui. Cât timp nu îl folosești pe post de proiector îl poți folosi ca boxă Bluetooth sau ca veioză. Când vei vrea totuși să îl folosești pe post de proiector, poți reda conținut de pe laptop, telefon sau tabletă. Proiectorul are inclusiv Google TV integrat.
Principalul său atuu este ușurința de folosire. Trebuie doar să-l pui în fața peretelui și el își ajustează automat imaginea, știe să facă auto keystone într-o secundă, adică setează el automat formatul astfel încât să arate paralelipipedic și nu trapezoidal, în caz că e pus sub un unghi față de perete. Știe să calibreze și imaginea în funcție de culoarea peretelui. Efectiv poți să-l orientezi instant spre tavan, în caz că vrei să stai în pat și să te uiți pe tavan la film, iar el calibrează automat imaginea.
Așa arată imaginea proiectată pe tavan:
Și așa arată LED-urile din partea de jos:
Și nu-i doar făcut să arate bine. Este și destul de performant. Are tehnologie 3LCD cu luminozitate pqnă la 1000 lumeni, rezoluție 4K, poate proiecta un display de până la 381 cm. Are inclusiv “game mode” cu latențe mică și refresh rate de până la 240 Hz, deci poate fi conectat la consolă. Difuzoarele oferă 5+5 W.
Singura problemă este că prețul recomandat al lui Epson LifeStudio Flex EF-72 este 6.800 de lei, iar la acest preț concurează un cu un TV OLED bun. Cred însă Epson l-a gândit pentru cei care vor și un pic de portabilitate sau care nu vor să își monteze un TV în dormitor dar vor să se uite întinși în pat, la un film pe tavan. Sau pentru cei cărora le place feeling-ul de “cinema”.
Există și variante mai ieftine. De exemplu modelul Flex EF-71 arată aproape la fel, are 700 lumeni luminozitate și rezoluție Full HD, deci va fi poziționat mai jos ca preț. Și pentru cei care vor și mai multă portabilitate (și un preț mai accesibil) există gama Lifestudio Pop, care au tot 700 lumeni, Google TV, Google Assistant, vin și ele cu sunet Bose dar sunt și mai compacte și mai ușoare (1.6 kg dacă nu mă înșel).
În fine, mi-au plăcut produsele Epson. Sunt poziționate mai sus ca preț, dar nu trebuie omis faptul că sunt proiectoare 3LCD nu DLP. Adică nu din cele cu luminozitate slabă, cu efect de curcubeu, care mai scot și zgomot și fac și căldură pe deasupra.
În cadrul evenimentului de prezentare am văzut și o imprimantă EcoTank, care pare că s-ar potrivi pentru ceea ce caut eu. Eu printez zilnic un pic peste volumul de printare al unei imprimante cu cerneală, dar mult sub cel al unei imprimante laser. Seria EcoTank de la Epson (L4360 și L6370) este gândită pentru home & small office iar Epson vinde separat rezerve pentru reumplerea rezervoarelor de cerneală.
Meta își construiește interfață de smart TV în VR. Mi se pare mult efort pentru un produs care nu vinde atât de mult (mă refer la Quest VR) și un scenariu pe care s-ar putea să nu-l folosească nimeni (TV în VR).
Samsung Galaxy S25 FE este un model cu care Samsung își propune să devină atractiv pentru cei care doresc specificații un pic mai bune decât cele de la seria Galaxy A, dar care nu sunt convinși să plătească pentru un telefon din gama Galaxy S. Problema însă este faptul că S25 FE este într-o proporție foarte mare similar cu Galaxy S24 FE de anul trecut. Așadar… haideți să vedem dacă Galaxy S25 FE chiar este o alegere bună sau nu.
Exynos 2400, variante de 128/256/512 GB stocare și 8 GB RAM;
Sistem de camere cu 50 MP ultrawide, f/1.8 + zoom 3x de 8 MP, f/2.4; +ultra-wide de 12 MP cu f/2.2 și unghi de 123 grade, filmare 8K;
Cameră de selfie 12 MP, f/2.2;
Baterie 4900 mAh, încărcare wireless la 15W (compatibil QI2), pe fir la 45W;
Android 16, OneUI 8, 7 ani de upgrade-uri;
USB Type-C 3.2, Bluetooth 5.4.
Design
Telefonul este rotunjit spre colțuri și are un aspect destul de “plat”, cu excepția celor trei camere, bineînțeles.
Nu arată rău. Deși ca amprentă este aproape identic cu cel de anul trecut (dar este cu 23 grame mai ușor!), parcă a mai urcat o treaptă pe scară dintre Galaxy A și Galaxy S. Acum pare mai mult S decât A. O altă caracteristică pe care a preluat-o de la seria S este rama din Armor Aluminum. Galaxy S25 FE are certificare IP68, adică la fel ca anul trecut. Galaxy A56 are IP67, în caz că acest lucru contează pentru voi. Eu zic că n-ar trebui.
Singurul lucru care îi trădează poziția pe “scara socială” este marginea mai groasă dintre display și bezel. Nu este deranjantă, dar nici nu se vede ca la Galaxy S.
Display-ul este la fel de bun ca cel de anul trecut
La propriu display-ul este același. Diagonală de 6.7″, AMOLED 2X, 120Hz, HDR10+, 1900 niți luminozitate maximă, acoperit de Corning Gorilla Glass Victus+.
Am spus că display-ul este același? Ei bine și chipset-ul este aproape același. Anul trecut venea cu Exynos Exynos 2400e pe 4 nm, anul acesta are Exynos 2400, care-i doar cu 100 MHz mai rapid. O diferență aproape insesizabilă, care cu siguranță nu va conta în aplicații. Per total trebuie să rețineți că va fi mai rapid decât Galaxy A56 dar mai lent decât oricare telefon din gama S25.
Dacă vă plac jocurile sau intenționați să folosiți telefonul pentru aplicații mai consumatoare de resurse, un S24 sau S25 FE este cu siguranță mai potrivit decât un Galaxy A56.
Bateria a crescut un pic față de modelul de anul trecut, de la 4.700 mAh, la 4.900 mAh. A crescut și viteza de încărcare pe fir, de la 25W la 45W. Practic acum este cam aceeași baterie ca pe Galaxy A56 sau de pe Galaxy S25+.
Autonomia lui Galaxy S25 FE este cel puțin mulțumitoare. În toate testele mele a trecut de o zi cu lejeritate. Este un telefon cu baterie de o zi și jumătate, poate chiar două dacă nu faci multe filmări sau nu te joci pe el. Iar dacă vrei s-o faci, ar trebui să reziste fără probleme o zi.
Cum face fotografii Galaxy S25 FE?
Știți deja ce o să zic, nu? Sistemul de camere de pe Galaxy S25 FE este același ca cel de pe FE-ul de anul trecut. Ceea ce înseamnă:
Cameră principală (wide) de 50 MP și diafragmă f/1.8;
Cameră de zoom 3x de 8 MP, diafragmă f/2.4;
Cameră ultra-wide de 12 MP cu diafragmă de f/2.2 și unghi de 123˚;
Sistemul de camere este capabil să producă imagine bune, plăcute, cu reproducere bună a culorilor, însă se apropie mai degrabă de calitatea pe care o aștepți de la un mid-range decât de o fotografie produsă de un flagship de anul acesta sau chiar de anul trecut.
Camera principală își face treaba foarte bine, cu mențiunea că pe timp de noapte durează mai mult să expună (chiar și față de S23 Ultra al meu). Culmea este că face asta din dorința de a scoate niște fotografii mai luminoase decât este scena în realitate. Aș fi preferat o expunere un pic mai rapidă și niște fotografii mai întunecate dar fără subiecte (precum mașinile) mișcate.
În privința camerei de zoom, sunt surprins că Samsung a ales să pună sistemul de anul trecut pe S25 FE și nu l-a pus nici măcar pe cel de pe Galaxy A56 (care are 12 MP și un senzor un pic mai mare). Totuși, am fost mai degrabă impresionat de calitatea fotografiilor macro.
Camera ultrawide este la fel ca la oricare midrange. Adică utilizabilă pe timp de zi, dar nerecomandabilă pe timp de noapte.
Un mic update la S25 FE, cel puțin pe hârtie, este camera de selfie care are 12 MP în loc de cei 10 de anul trecut. Selfie-urile ies ok, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Modul portret își face treaba la fel de bine ca de obicei, decupează bine subiectul de fundal, iar blur-ul din spatele subiectului nu arată artificial.
Interfață / Android 16 / OneUI 8
Singurul avantaj real pe care îl văd la S25 FE față de S24 FE este că vine cu Android 16 în loc de Android 14 și cu OneUI 8. Ceea ce înseamnă că dacă va primi 7 ani de upgrade-uri majore, ar trebui să poată fi actualizat până la Android 23. Este un mini avantaj și față de gamele Galaxy A și galaxy S, care vin cu Android 15 și OneUI 7.
Totuși, schimbările între Android 14 și Android 16 sunt minore, mai degrabă de finețe, fără mari funcții adăugate în plus. Sunt ceva diferențe însă între OneUI 6/7 și 8, însă nu contează așa de mult asta din moment și pe S24 FE sau S25 se poate face update la OneUI 8. Singurul lucru care poate ar fi benefic ar fi faptul că S25 FE este direct optimizat pentru ultimele versiuni de Android și de OneUI disponibile în momentul de față.
După cum știți, Samsung stă foarte bine la capitolul software, cu Galaxy AI, cel mai bine integrat AI de pe piață și cu tot cu funcții în limba română. S25 FE are și Now Brief și toate celelalte giumbușlucuri care țin de AI și fac parte din OneUI 8.
Concluzie
Concluzia este că Galaxy S25 FE nu-i un telefon rău deloc. Este un midrange foarte bun, este cu siguranță o opțiune mai performantă decât Galaxy A56, însă este greu de recomandat în condițiile în care este în proporție de 80% același telefon ca cel de anul trecut. În momentul de față un Galaxy S24 FE cu 128 GB stocare este 2.350 lei pe eMAG, iar un Galaxy S25 FE cu aceeași configurație este 2.700 lei.
În concluzie, sfatul meu ar fi ca atât timp mai există pe piață S24 FE să vă orientați către el dacă diferența este mai mare de 300 de lei. Dacă nu, puteți alege liniștiți un S25 FE. Am văzut recent S25 FE la 2.500 lei, iar acela consider că-i un preț corect pentru acest telefon, la care aș putea să-l recomand.
Am fost la Lidl cu bestia electricăsă o încarc la stațiile electrice de acolo. Încarc frecvent la Lidl. Doar că de data aceasta părea ceva diferit.
Ca să încarci la stația de încărcare de la Lidl trebuie să ai aplicația Lidl Plus instalată, iar acea aplicație are pe tab-ul “Cont” o secțiune denumită “E-mobilitate”. Ceva de genul:
Doar că de data aceasta acea secțiune lipsea.
Eh, asta nu avea cum să oprească hackerul din mine să încarce atunci când găsește o stație liberă. Asta pentru că știam că zona de încărcare mai poate fi accesată dintr-o secțiune a aplicației. Și anume dintr-un buton cu diverse comenzi rapide din partea din dreapta jos a aplicației:
Zis și făcut. Am apăsat pe acel buton pentru a scana codul QR al stației de încărcare, am scanat, am conectat mașina la stație și am dat start încărcare….
Și după o perioadă de așteptare aplicația mi-a dat o eroare. Încerc iar, tot nu vrea. Și iar. Și iar. Ca o paranteză, aplicația îmi trăgea câte 150 de lei de pe card de fiecare dată când încerca să pornească încărcarea.
Nici asta nu m-a oprit. Până la urmă am gâdilat acea stație pe la tranzistori până când s-a săturat de mine și a zis “bine frate, gata, pornesc, lasă-mă!”
În fine, nu știu cum am reușit, dar am pornit încărcarea și am plecat fericit în magazin să-mi cumpăr migdale, sărățele și cârnăciori din aceia foarte subțiri.
40 de minute și vreo 300 de lei mai târziu, m-am întors la mașină fericit cu cârnăciori, sărățele, migdale și încă o sacoșă de rafie. Am pus totul în portbagaj…
Și atunci am realizat.
Dacă acea secțiune a aplicației cu “E-Mobilitate” a dispărut… eu cum mai opresc încărcarea? Că de acolo se și pornea, se și oprea. Iar pe acel buton de scurtătură nu exista decât opțiunea de scanare cod QR/pornire încărcare, nu și oprire.
Mda, acum înțeleg ce înseamnă “Meriți să fii surprins”.
Și dă-i și caută prin aplicație, în ideea că poate au mutat secțiune prin altă parte. Uită-te prin Google Play, poate este un bug și au scos versiune nouă de aplicație între timp… nimic.
Am început să trag de cablu, evident, nimic.
M-am scărpinat un pic în creștetul capului și până la urmă am realizat că stația are acel buton magic denumit “oprire de urgență”. Am apăsat cu inima îndoită pe el și până la urmă a funcționat.
Dar în altă ordine de idei… am drum iar pe la Lidl. Știe cineva ce se întâmplă cu aplicația lor? Că n-aș vrea să rămân iar captiv.
Lansat în 2002, Volkswagen Touareg este pe piață de 23 de ani. Îmi aduc aminte și acum cum în 2006 cei de la VW au șocat întreaga lume cu acel clip în care un VW Touareg V10 tractează cu succes un Boeing 747 de 155 de tone.
De fapt povestea completă este că Touareg-ul a tras chiar și un Boeing 747-400 de 190 de tone, însă ulterior VW nu a mai reușit să facă rost pentru o perioadă așa lungă de timp de o astfel de aeronavă, astfel încât să facă și demonstrația pentru public.
În acel moment, în 2006, după ce a tras acel Boeing 747 pe o distanță de 150 de metri cu o viteză constantă de 8 km/h, VW Touareg a trecut de la statutul de mașină la statutul de legendă. Și a mai făcut-o și pe o pistă umedă.
Dar… cum toate lucrurile bune au un sfârșit, după ce a primit a treia generație în 2018 și după ce s-a vândut în peste 1.2 milioane de unități, Volkswagen este pregătit să își ia adio de la Touareg. Mașina va fi scoasă din producție, însă nu înainte de a-și lua un adio cum se cuvine de la public.
În acest sens, VW a pregătit o ediție denumită sugestiv… “Final Edition”, cu un preț de pornire de la 75.000 euro în Germania. Comenzile vor fi oprite în martie 2026, deci îmi imaginez că în funcție de ritmul de producție al fabricii VW și de numărul de comenzi, probabil că SUV-ul se va mai vinde până la final de 2026.
Din punctul meu de vedere, VW Touareg a fost o mașină de “statement” pentru Volkswagen, care însă și-a pierdut ușor-ușor din relevanță pe măsură ce VW a abandonat ideea de mașină pentru heavy duty și a încercat s-o convertească într-un SUV de lux cu butoane capacitive și plastic piano black.
Există viață după Touareg? Conform unor zvonuri, s-ar părea că înlocuitorul lui Touareg va fi Tayron, care este o idee mai scurt, însă are capacitate de încărcare mai mare și este și poziționat mai jos ca preț, având în vedere și motorizările mai “domestice”.
