Chizza de la KFC este chiar OK

By | July 7, 2017

Aseară am gustat Chizza de la KFC, chiar în noul lor restaurant de la Iancului. Eu de regulă mă duc la KFC mai mult pentru pe crispy și aripioare și mai puțin pentru sandwich-uri și alte chestii de prin meniu, dar Chizza (da, se pronunță Chița) mi-a plăcut.

chizza kfc

După cum îi spune și numele este o combinație între piept de pui și câteva ingrediente din pizza. Așadar în cutie sunt două bucăți măricele de pui, cu un topping format din brânză topită, sos de roșii, jalapenos, ceapă și roșii. Chizza poate fi comandată în varianta normală sau picantă. La nivel de ingrediente nu cred că sunt diferențe între ele, doar sosul este un pic mai picant la cea din urmă.

chizza si cartofi prajiti

Ca și gust, parcă mintea nu reușește să-și dea seama dacă într-un final mănânci o pizza fără blat sau un crispy strip cu ketchup și încă ceva deasupra. Oricum, combinația este bună la gust, iar eu o recomand pe cea picantă. Costă 12 lei și este destul de sățioasă încât să te saturi dintr-o singură porție.

meniu chizza kfc

Ah da, și un detaliu total barbar pentru un restaurant KFC, Chizza se mănâncă mai bine cu tacâmuri de plastic decât cu mâinile 🙂

În altă ordine de idei, s-a deschis KFC Drive Thru-ul de la Iancului (Şoseaua Mihai Bravu 98-106). Arată bine și este destul de încăpător. Are o terasă în fața restaurantului, parterul și etajul unul sunt deja funcționale, etajul doi este în curs de amenajare, iar la etajul unu mai este o mică terasă.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: