eMAG arată acum rating pentru fiecare partener din marketplace

By | May 10, 2021

Am observat o funcție nouă pe eMAG, care cred că va fi foarte apreciată de clienți. Rating-ul este acum afișat pentru fiecare partener din martketplace.

Știu că eMAG a anunțat la un moment dat că partenerii din marketplace au un rating (Net Promoter Score), doar că acesta era transparent pentru clienți. Doar sellerii îl puteau vedea, iar algoritmul de căutare ținea cont de el și urca mai sus în căutări produsele ale căror selleri aveau rating mai bun.

Acum este afișat în pagina produsului rating-ul cu steluțe, pentru fiecare partener în parte. Mă rog, pentru cei care au cel puțin un rating. Îl găsiți mai jos, indicat de săgeată:

Mai departe, dacă dați click pe acel link și dați un pic scroll până mai jos, puteți vedea părerile a diverși clienți despre acel vânzător din marketplace. Unele păreri chiar amuzante, ca cea de mai jos:

Mi se pare super de ajutor această funcție și cred că pe viitor mă va încuraja să cumpăr și mai mult de la selleri. Adică eu acum îi cam ocolesc, dar dacă aș vedea că un seller are 5 stele și toți clienții îl laudă, nu aș mai avea un motiv să nu cumpăr. Sau dacă la un seller toată lumea scrie că produsele sunt ok dar livrarea a durat mai mult, măcar voi ști ce estimare să îmi fac pentru livrare.

În fine, good job eMAG!

P.S: Dacă eram o publicație serioasă, titlul articolului ar fi trebuit să fie “eMAG introduce o funcție nouă! Vestea pe care toți românii o așteptau!”

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

2 comentarii la “eMAG arată acum rating pentru fiecare partener din marketplace

Spune-ți și tu părerea: