Mi-am dat seama de ce asistenții vocali și în general tehnologia care presupune să dai comenzi vocale au rată așa de grea de adopție. Trecând peste faptul că asistentul se train-uiește destul de greu ca să “înțeleagă” ce spui, ar mai fi o problemă.
Aseară m-am încordat la un Chromecast TV. Apăs pe butonul de voce de pe telecomandă și zic în cea mai pură engleză: “Coldplay Higher Power”. Nimic. O dată, de două, de trei. Îmi ia și Alice telecomanda din mână și zice și ea: “Coldplay Higher Power”. O dată, de două, de trei, nimic. Ok, poate nu-i place Coldplay. Hai să vedem clipul cu Musk: “Elon Musk Saturday Night Live”. O dată, de două, de trei, nimic.
Până la urmă a luat-o. Nu era de la pronunția noastră. Pur și simplu nimerisem într-un moment în care Google Assistant era în pauza de masă. Contempla la expansiunea universului și noi l-am luat trezit din visare.
Apoi am realizat cu amuzament cum doi adulți se încordau la o telecomandă, la o bucată albă de plastic, încercând s-o facă să coopereze.
Faza a fost amuzantă pentru că eram doar noi doi. Dar îți cam iei miștouri pe seama ta când ai doi-trei invitați și asistentul nu vrea să coopereze.
D-asta aplicațiile de pe telefon și tastaturile câștigă încă în fața asistenților. Pentru că acolo dacă nu merge un buton, poți să apeși de cinci ori pe el, fără să te faci de râs. Dacă search-ul nu îți dă rezultate, poți să schimbi de șapte ori termenii de căutare până să vezi că de fapt nu ai datele pornite, șamd.
Când asistentul vocal dă fail, va fi un fail cu fanfară. Și probabil că de tine se va face mișto, nu de asistent 🙂