Explicația simplă pentru plajele goale de pe litoral și în general pentru turismul românesc în 2022

By | August 3, 2022

Mă știți, mă duc foarte des la mare. Ultima dată acum trei ani, când am scris un ghid de utilizare pentru Mamaia Nord. Iar înainte de asta acum 7 ani. Cu două vizite în 10 ani, practic sunt heavy user. Deci iată ce cred eu.

Nu, nu este vorba neapărat despre servicii proaste și prețuri mari. Servicii proaste și prețuri mari erau și până acum. Ci mai degrabă o problemă legată de așteptările celor din industria de turism.

Am urmărit câteva dintre reportajele clasice cu “plaje goale”, “pustiu pe litoral”, “bate vântul prin hoteluri”, “Mamaia abandonată” șamd. Acum vedeam și o știre legată de managerii de hoteluri din Brașov, care sunt și ei tristuți. În toate reportajele, reprezentanții celor din industria de turism comparau sezonul acesta cu sezonul de anul trecut.

Doar că este o comparație greșită. În 2020 și 2021 oamenii nu prea au ieșit din țară din cauza pandemiei. N-au avut chef de zboruri anulate și complicații cu reguli care se schimbă peste noapte la vămi, așa că și-au făcut concediul în România. Drept urmare aglomerație în stațiunile din țară. Deci cerere mare, deci prețuri crescute la turism. S-a făcut speculă mai ceva ca niciodată.

Problema este că oamenii s-au convins în ăștia doi ani că lucrurile sunt la fel ca întotdeauna în turismul românesc. Prinde turistu’, ia-i banii, că la anu’ oricum nu mai vine.

Iar acum s-au deschis granițele și țările. Iar oamenii știu cum stă treaba la români. Au avut timp doi ani să testeze. Așa că acum preferă să plece la bulgari sau la greci. Da, au crescut prețurile și acolo, dar măcar nu ești luat de fraier.

Industria turismului românesc a avut doi ani la dispoziție să convingă. N-a convins. Consecințele se văd anul acesta.

End Of Story.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: