Germania are nevoie de gaze și România are gaze. Ce înseamnă asta?

By | September 13, 2022

Mai de mult voiam să scriu un articol despre cum războiul nu ar trebui să însemne doar probleme pentru România, ci și oportunități. Nu știu dacă am mai ajuns să-l scriu și nu-l găsesc acum sau dacă pur și simplu nu l-am mai scris.

Acum am citit acest articol și mi se pare adorabil. Germania s-a prins că nu mai poate merge pe burtă cu Rusia și acum are nevoie de gaze. Au deja 80% din rezervele necesare pentru iarnă, dar vor mai mult, așa că au ajuns să se milogească pe la toate țările europene și să plângă că nu vrea nimeni să împartă cu ei.

Olanda, Polonia, Belgia și Luxemburg au trimis deja Germania la plimbare, Italia s-a făcut că plouă, Cehii le-au spus că poate, dar rămâne de văzut.

România are în schimb gaze. Și ar putea să dea o mână de ajutor.

Dar cum rămâne cu Schengenul, domnul Olaf? Ce ziceți, intrăm și noi anul ăsta în Schengen? Fabrica aia Mercedes și Rivian, ce ziceți? O facem totuși în România? Haideți, că aveți imaginație, poate mai găsiți niște fabrici nemțești care să se deschidă în România și facem să fie bine.

Așa ar trebui discutat. Asta bineînțeles, presupunând că marii noștri conducători lucrează în interesul nostru. Mai există și varianta în care nemții aplică și ei strategia rușilor. Și apoi nemții vor primi gaze aproape pe gratis de la statul Român, într-o manevră aparent inexplicabilă, iar ulterior câteva persoane decidente din domeniul energie și câțiva din guvern se vor retrage din activitate și-și vor lua o vacanță pe termen nedefinit la noile lor case din Bahamas.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

3 comentarii la “Germania are nevoie de gaze și România are gaze. Ce înseamnă asta?

  1. Nicolae Simion

    Germania va lua gaze din România gratis, dacă va avea nevoie, la fel cum a luat și petrol în timpul celui de-al doilea război mondial, petrol pe care nu l-a plătit nici în ziua de astăzi, deși a existat un contract ferm, semnat la nivel de stat de Hitler și Antonescu. Măcar atunci a fost un contract, acum nu va fi nici măcar atât, pentru că niciun politician nu-și va asuma răspunderea să-l semneze, dar gazul către Germania va fi livrat. Dacă ar fi existat vreun “curajos” de-ăsta în cei 33 de ani de “democrație”, ar fi făcut măcar o interpelare în Parlament pe acest subiect, dar… n-am auzit de așa ceva. Poate o fi fost vreo inițiativă de recuperare a datoriei Germaniei către România, dar a fost rapid înăbușită și presa “independentă”… a tăcut, ca de obicei, când e ordin de zi pe unitate să tacă. În timpul ăsta Polonia le cere nemților trilioane de euro despăgubiri de război…

    Reply

Spune-ți și tu părerea: