Guvernul a modificat codul rutier. Nu-i așa că acum vă simțiți mai în siguranță?

By | January 28, 2022

“Se definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Cei care adoptă un astfel de comportament riscă amenzi între 580 – 725 de lei, dar și suspendarea permisului pentru 30 de zile. ”

Ce înseamnă comportament agresiv?

Sunt considerate comportamente agresive următoarele:

  • Deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens.
  • Folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație.
  • Circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia.
  • Pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților.

Haideți să vă spun o poveste. Într-o zi eram pe Radu Beller, prin fața la Nuba, și mă îndreptam spre casă. Din sens opus, chiar în fața mea, un barosan încearcă să întoarcă un A8 L peste linia continuă și peste trecere. În mod normal nu l-aș fi lăsat. Dar știam că am o mașină de poliție în spatele meu și am vrut să mă distrez. Știam că ăsta n-avea cum să întoarcă barca din prima și că va bloca ambele sensuri. Și așa s-a întâmplat. A tras omul de volan, a pus mașina de-a curmezișul, a blocat ambele sensuri. Moment în care am am observat că nu doar în spatele meu era o mașină de poliție. Ci și la două mașini în spatele lui. Și nu știu prin ce ironie a sorții, dintr-o străduță lăturalnică a apărut un al treilea echipaj de poliție.

Trei mașini de poliție și un fraier care blochează ambele sensuri de mers cu barca lui. “Haha, surprise mothafucka! Ți-ai luat-o!“, îmi zic eu în gând.

Știți ce s-a întâmplat?

Ab

So

Lut.

Nimic.

Mr. Overcompensate a mai făcut 2-3 manevre, a întors-o până la urmă, mi-a mulțumit politicos că l-am lăsat să o întoarcă și și-a continuat drumul lejer. Poliția a continuat să facă ce face de obicei: nimic. Iar viața și-a continuat cursul.

Deci da, asta era problema, că nu era definit comportamentul agresiv în codul rutier. Acum că a fost definit, guvernanții și-au făcut treaba, vor apărea și 2-3 întrebări idioate la examenul de conducere, iar polițiștii nu vor mai sta cu radarul la pândă în boscheți. Și nu îi vor mai face nici coloană oficială lui Lidia Buble când iese la băut. Ci vor alerga șoferii agresivi din trafic. S-a muncit și azi. Șoselele sunt mai sigure. Nu-i așa că simțiți asta deja?

Altă modificare de maximă importanță

“Se introduce o nouă contravenție pentru nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului.

Cunoașteți pe cineva care a luat amendă pentru adus noroi pe carosabil?

Cunoașteți pe cineva care a luat amendă pentru cauciucuri tocite?

Cunoașteți pe cineva care a luat amendă pentru mers pe zăpadă cu cauciucuri de vară?

Aveți măcar o cunoștință care să fi povestit despre vreun prieten care povestea despre un văr al unui alt tovarăș care să fi luat amendă pentru așa ceva?

Exact. Avem modificări ale codului rutier. Acum ne mai trebuie și poliție.

P.S: Restul modificărilor pe Biziday.

Urmărește Revoblog.ro și pe Google News

Share pe Facebook

Spune-ți și tu părerea: