M-am uitat la un show despre organizarea casei pe Netflix

By | January 10, 2019

Zilele trecute am găsit Tidying Up pe Netflix. Este un show cu Marie Kondo, o tipă care a scris mai multe cărți despre organizarea casei, și care a definit și o metodă ce-i poartă mai mult sau mai puțin numele: KonMari.

Eu am văzut primul episod, de 40 de minute. Conceptul presupune că tipa se duce în casele a diferiți oameni și le dă sfaturi de organizare. Acum, dacă vreți să vă uitați la el ca divertisment sau ca să vedeți ce probleme mai au americanii, e ok. Cel puțin în primul episod n-au exagerat prea mult cu telenovela sau cu teatrul ieftin.

Totuși, dacă vreți să-l urmăriți ca să mai învățați una-alta, 40 de minute mi se par prea multe pentru un câștig prea mic. În tot acest timp, Marie Kondo a zis doar două lucruri “interesante”.

  1. Să păstrezi doar lucrurile (hainele) care îți aduc bucurie și să scapi de celelalte – ok, facem asta deja;
  2. Să “rulezi” hainele și să le depozitezi așa în sertare pentru a le vedea mai repede – doar că în România majoritatea hainelor sunt depozitate pe rafturi în șifonier, deci nu se aplică;

În concluzie, Tidying Up este bun pentru divertisment, mai puțin bun pentru lucruri concrete. Dacă vreți ceva mai aplicat pentru organizare, vă recomand să citiți blogul Dianei Mihăilă.

Spune-ți și tu părerea: